Mama poeziei mexicane

 Cine este Auxilio Lacouture?

Urmand exemplul lui Arturo Belano si Ulises Lima ori al celor patru critici din 2666, pornesc si eu acum intr-o calatorie detectivistica prin hatisurile mult mai putin periculoase si mai nespectaculoase ale internetului, incercand sa deslusesc misterul din spatele unui personaj. Evident ca ancheta mea nici nu viseaza sa se ridice la nivelul celor inchipuite de Bolaño, nu ar avea cum, imi lipsesc si talentul, si dedicarea, si imaginatia care sa populeze o biografie reala cu personaje secundare remarcabile si cu reflectii pertinente, asa ca luati-o doar ca pe o incercare de a deslusi o particica marunta din marele mister in care este invaluit fiecare text al sau, de a descifra doza de realitate din spatele fictiunii. Este mai mult o sinteza, o compilare a informatiilor gasite, decat o investigatie propriu-zisa. Ma insoteste in aceasta plimbare virtuala bunul prieten Google.

In Detectivii salbatici, Auxilio era o aparitie trecatoare pe care nici nu mi-o mai aminteam, care spunea ca ar putea sa se recomande ca mama poeziei mexicane. Si apoi o regasim in Amuleta ca prietena a poetilor si a Mexicului, in septembrie 1968, in cladirea Universitatii, episod de la care incep sa se deruleze amintirile sale, intr-o lume a marginalilor damnati, a cautatorilor permanenti, a visatorilor fara speranta, a revolutionarilor si artistilor. Niciodata in centru, dar mereu acolo, ca o mama ce-si supravegheaza fiii, ca un simbol protector, inzestrat cu omniscienta a ceea ce a fost si a ceea ce va veni. Uneori este absurda, ca poezia, alteori este avantata, hazardata si impulsiva, ca tineretea, de cele mai multe ori discreta, ca o istorie ocultata de distanta temporala. Este umarul pe care se sprijina poetul atunci cand nu-si mai poate tine drept capul imbibat cu alcool sau doborat de durere. Este constiinta ce-i pastreaza aspiratiile pentru a le transpune, poate, mai tarziu, intr-o carte, intr-o Amuleta ce inregistreaza plansul istoriei si-l transforma in cantec. Este prezicatoarea timpurilor ce vor veni si pastratoarea celor ce au trecut. Sa fie "mama poeziei mexicane" doar o metafora pentru maternitatea din spatele creatiei? Nu mi-a venit sa cred, stiind ca fiecare simbol ascunde in cartile chilianului alte simboluri, asa ca am pornit la drum, incercand sa-i descifrez identitatea. 

Prima cautare: cine este Auxilio Lacouture? Engleza pare depasita, romana cu atat mai mult, evident ca cele mai mari sanse le am cu limba mama, pe care o mai inteleg, nu foarte bine, dar cat sa ma dumiresc despre ce este vorba, sa vedem "quien es Auxilio Lacouture?" Perfect, prima cautare ma duce aici, de unde am preluat si imaginea urmatoare.

Aflu de pe site-ul respectiv ca poeta si profesoara Alcira Soust Scaffo l-a cunoscut pe Bolaño in Mexic, in 1970. Intr-o fotografie din 1975 apar impreuna, alaturi de un grup de prieteni din lumea literara mexicana. Ea, o femeie cu vreo 30 de ani mai mare decat restul, probabil vazuta de ceilalti ca o figura materna. 

Se stiu putine lucruri despre Alcira, ceea ce ii sporeste aura de mister. Era uruguayana, a trait o vreme in Mexic, frecventa cercurile literare ale vremii si era o prezenta placuta si discreta. Un lucrator din cadrul STUNAM (Sindicatul Lucratorilor de la Universitatea Nationala din Ciudad de Mexico) isi aminteste cu placere ca in 1972 poeta s-a alaturat unei greve a lor, ajutandu-i cu mult spirit de solidaritate. Cu Bolaño a incetat sa se vada dupa 1976, insa este posibil ca acestuia sa-i fi parvenit in continuare informatii despre ea, prin sora lui, Salomé. Cand a scris in 1998 Detectivii salbatici, si-a amintit-o si i-a oferit in carte spatiu pentru un monolog despre lovitura de stat din Chile din 1973. Poetul se intorsese in tara cand s-a intamplat, iar Auxilio comenteaza ca a revenit foarte schimbat. Si apoi i-a dat vocea principala din Amuleta, romanul muzical ce intoneaza cantecul revoltei studentesti.

Se mai stie si evenimentul real de la care porneste Amuleta, acela ca in timpul represiunii grevelor studentesti din 1968, Alcira Soust Scaffo a ramas inchisa in baia Universitatii timp de 12 zile, ingrozita de ce i s-ar fi putut intampla pentru ca era uruguayanca, traind doar cu apa si hartie igienica, atingandu-si limitele suportabilitatii, aproape de pragul nebuniei, pana cand poetul Rubén Bonifaz Nuño a gasit-o muribunda. Dupa ce a fost salvata, ar fi spus: "Am castigat un popor si o metafora".

José Revueltas, un alt scriitor mexican, si-o aminteste drept o persoana care stransese in suflet intreaga suferinta a lumii in care traia, razboiul din Vietnam, lupta pentru drepturile civile din Statele Unite si, mai presus de toate, poezia. 

Desi Alcira Soust Scaffo este o poeta uitata, ea se pastreaza in amintirile celor care au cunoscut-o si, mai ales, in Amuleta lui Bolaño, despre care va voi povesti data viitoare. Aveam initial o singura postare, dar am hotarat sa nu o lungesc prea mult si sa-i acord lui Auxilio rolul principal in povestea sa. 

Am gasit aici un singur text din opera poetei, un fragment pe care sper sa il intelegeti: 

Yo quiero amarte como se aman
los que se aman encantando
por todos los caminos del mundo
en el arte tibio
en el arte frío
Yo quiero amarte en las lágrimas
yo quiero amarte en los cantos
en la sonrisa sin límites
como un río ruiselante
Yo quiero amarte en los otros
los que tienen todo
los que no tienen nada
Yo quiero amarte encantando
hacia la luz de una estrella.

 Cineva i-a dedicat si un cont de Twitter.