Tuesday, 26 June 2012

Intr-o vara din anii '60...


Patrick Modiano - Villa Triste 

Am poposit o vreme in cafeneaua tineretii pierdute, m-am intristat cand am cunoscut-o pe Dora si, continuandu-mi drumul prin lumea lui Modiano, o lume a ambiguitatii, a echivocurilor, a umbrelor ce ascund personajele in spatele unor identitati trunchiate, am ajuns la Villa Triste, intr-o statiune balneara de la granita cu Elvetia, unde tanarul nostru protagonist (sa-l numim Victor Chmara, asa cum se recomanda el insusi), isi ascunde teama si angoasele cauzate de Razboiul Algerian, socotind Parisul un oras nesigur.
Pe acest tanar vulnerabil, deschis oricaror experiente, il evoca naratorul de la distanta timpului pus intre barbatul matur si acel Victor de 18 ani, intr-o incercare de retraire a tineretii pierdute.
 Fiecare dintre noi are o rafuiala personala cu timpul care trece, dar daca cei mai multi continuam sa-l irosim prinzandu-ne in hora futilitatilor zilnice pentru a-l uita, studiindu-ne ridurile noi aparute, cautand o infuzie de entuziasm intr-un partener mai tanar, plangandu-ne de mila, cautand iluzia vitalitatii pierdute in sport si miscare sau mai stiu eu cum, personajele naratoare ale lui Modiano, fie ca se confunda cu autorul insusi sau sunt doar o voce printre multe altele din literatura, au o cu totul alta atitudine: de la distanta si detasarea date de trecerea timpului, arma lor este nostalgia recuperatoare. Nu ignorarea, ci retrairea timpului care a trecut, readucerea lui la viata, reconstituirea din fragmente a momentelor fixate in prezentul etern al operei de arta, este solutia pe care o dau acelei tristeti pe care toti o incearca. Imaginile diluate de trecerea timpului se anima, capata din nou contur, personaje adormite intr-un colt al memoriei se retrezesc la viata pentru a reda fastul si splendoarea, efervescenta si luxul unui loc altadata animat.
Naivitatea si tineretea lui Victor, poate si aerul de tanar miliardar afisat si titlul de conte pe care si-l revendica ii va atrage pe Yvonne, o actrita in devenire ce-si pastreaza permanent aura de mister, nedivulgand prea multe despre viata sa, nici atunci cand cei doi vor incepe o poveste de dragoste, si pe enigmaticul doctor René Meinthe. Triunghiul excentric format de cei trei isi petrece timpul intre o receptie mondena si alta, in lux si petreceri, restaurante, cluburi, traind momentul intr-un dolce far niente, fara a-si pune intrebari. Desi sunt mai tot timpul impreuna, cei trei nu se deschid unul in fata celuilalt mai mult decat considera necesar, reinventandu-se, creandu-si identitatea pe care si-o doresc, evitand sa aduca in aceasta lume iluzorie, in acest glob de cristal pe care si-l creeaza, ecourile lumii de afara, ale razboiului, ale originilor reale.
Intr-o lume a aparentelor si a superficialitatii, nimic real nu-si are locul, astfel ca sentimentele lui Victor, ce incep sa capete radacini tot mai adanci, nu vor face decat sa zdruncine universul construit pe iluzii.
Este o carte despre dezradacinare, despre trecerea timpului, despre pierderea inocentei si, asemenea personajelor sale, stilul lui Modiano isi pastreaza acea senzatie de farmec impalpabil si discret. Nu vom intalni la el descrieri ample, aglomerari de detalii, ci doar elemente, senzatii, momente suprinse intr-un punct al trecerii lor. Coperta cartii reuseste si ea, in ciuda graficii simple, sa redea aerul general al povestii: o camera goala (probabil de hotel), de unde intrezarim recenta plecare, un ultim pas inainte de iesirea din cadru a personajului feminin pentru a lasa in urma doar amintirea. Fiindca ea, amintirea, este cel mai mare aliat al autorului in constructia cartilor sale, invaluind intr-o aura de stralucire difuza personaje, locuri, intamplari, dand acea senzatie omniprezenta de diafan, de fragilitate, de imposibilitate de a capta momentul cu precizie.
Este o carte formata din senzatii, prea putin conteaza daca se intampla ceva si ce anume, poate doar pentru a puncta o etapa a evolutiei personajelor, dar pana la urma si ele sunt doar un abur, contururi vagi si fluide risipite in timp.

No comments:

Post a Comment