Fuga din acvariu

Fish Tank (2009) 

Am ajuns la filmul asta oarecum intamplator, prin Michael Fassbander, actorul irlandezo-german lansat de Inglorious Basterds, pe care l-am vazut recent si in Prometheus, singurul care s-a remarcat acolo, in rolul androidului David. Si m-a surprins sa dau de un film destul de atipic pentru cinematografia britanica, renumita pentru eleganta adaptarilor clasice, pentru umorul fin si de bun gust, pentru sobrietatea sa: un film neorealist care pana la un punct aducea destul de mult cu ceea ce vedem prin cinematografia autohtona. Am avut o senzatie familiara, mai degraba raportata la realitatile noastre decat la cele ale lumii anglo-saxone. Mia, eroina principala, este o adolescenta de 15 ani care traieste impreuna cu mama si sora sa intr-un cartier de periferie, un fel de Pantelimon al Londrei daca vreti. Izolata, antisociala si rebela intr-un mod destul de atipic, avand ca singura pasiune dansul hip-hop, in jurul caruia i se canalizeaza  energia si visele specifice varstei, ea pare sa fie intr-un permanent conflict cu mama, cu sora, cu colegele, cu lumea in general, incercand sa-si traiasca viata fara constrangeri si sa gaseasca o cale spre celebritate, un mod de a evada din lumea ingusta in care se invarteste la fel de lipsita de speranta ca un peste intr-un acvariu. Intr-o zi, mama soseste acasa cu noul sau amant, Connor (Fassbender intr-un rol de dinainte ca mult mai celebrul Inglorious si mai premiatul Shame sa-i aduca notorietatea), care treptat ajunge sa se infiltreze in rutina familiei, sa creeze cu fiicele o relatie mult mai buna decat mama lor insasi. 

Daca la inceput am putea avea senzatia ca figura paterna inexistenta in viata de pana atunci este cea care o fascineaza pe Mia, ajungand sa-i cucereasca increderea si sa creada ca a gasit un prieten, pe cineva care sa o sustina si sa o incurajeze in a-si urma pasiunea, vom descoperi curand un joc mult mai periculos, in care flirtul se transforma in senzualitate si tensiune erotica. Sedusa si abandonata, Mia va cauta razbunarea... 

M-a surprins aceasta tanara actrita debutanta, Katie Jarvis pe numele ei, care duce practic in spate tot filmul. Fiindca pana la urma, dincolo de atmosfera foarte bine redata, este un film de personaj. Miscarile ei de dans rigide, stangace, in ciuda determinarii de a-si demonstra talentul si vocatia, tensiunea permanenta, interioara si exterioara, in care traieste dau filmului elementul de dramatism de care avea atata nevoie pentru a nu se transforma intr-unul plictisitor. E pe-acolo cam mult hip-hop pentru gustul meu, dar de la un punct, cand accentul se transfera asupra relatiei dintre ea si Connor dansul trece in plan secund. Nu este de neglijat nici prestatia lui Fassbender, care reuseste sa-si faca personajul simpatic in ciuda faptelor sale. Daca despre Mia stim de la inceput ca este o tanara fragila, nesigura, ce are nevoie permanent de incurajare pentru a capata incredere in sine, Connor, prin modul grijuliu si atent in care se raporteaza la ea, cucereste acel capital de simpatie pe care nu-l va pierde nici cand se va dovedi ca bunele sale intentii evolueaza spre un interes propriu pasager. Insa filmul nu-si propune sa-l judece, sa-l stigmatizeze, chiar daca perspectiva din care ne este infatisat este cea a Miei, fiindca dincolo de un alt esec, ca multe altele ce i-au marcat viata, relatia dintre cei doi o va maturiza, ii va da impulsul sa mearga mai departe, preferabil cat mai departe de casa.

Imaginile sunt din cele putin vazute prin filmele britanice: cartiere sarace de periferie ce se dezvaluie insalubre in lumina naturala, fara sa lase o clipa senzatia unui platou de filmare, oameni care traiesc in rulote la marginea orasului impreuna cu caii sau cainii, dar si suburbii cu vile cochete, unde se desfasoara vieti ce par in aparenta linistite si fericite.
Ce legatura ar putea fi intre doua lumi atat de diferite? Cum reuseste aparenta fericirii sa se strecoare in plin tragism al vietii si sa-si lase amprenta este un joc format din lumini si umbre, din violenta si speranta intr-un alt viitor ce pare sa deschida doar pentru cei care au puterea sa plece, sa se desprinda, sa-si caute eliberarea si fericirea cat mai departe... Dar oare cand acvariul se sparge, ce se intampla cu pestele care nu a cunoscut niciodata o alta viata? Va deveni o prada? Va invata sa inoate intr-o mare de oportunitati si tentatii, de sanse si primejdii?