Thursday, 17 January 2013

File tragice din cronica unui sat spaniol

Julián Ríos - Cortegiul umbrelor (Povestiri din Tamoga)

Nu stiu cum se face, dar autorii care imi trezesc revelatii literare in ultima vreme sunt cam toti spanioli. Sa-i caut eu mai mult sau mai putin constient in virtutea unor experiente anterioare placute legate de literatura spaniola? Asta-vara a fost Marías (la care voi reveni in curand), cu Maine in batalie sa te gandesti la mine, acum acest Ríos mi-a iesit in cale de niciunde (scuzati-mi ignoranta, stiu ca are deja niste carti publicate, dar e prima data cand imi intersectez interesul literar cu opera lui) si m-a purtat cu el in Tamoga, satucul galician imaginar in care pluteste un miros de moarte si descompunere, un miros ranced, batranesc si decrepit ce ascunde pacatele si secretele unei tinereti demult apuse. 
Este un loc amar, sumbru, unde strainii si cei plecati de multi ani vin sa moara iar localnicii se inconjoara de umbrele trecutului, un loc in care crimele au ca mobil razbunarea, pasiunea, placerea, sau distractia, ramanand uneori un secret ce se dezvaluie abia dupa zeci de ani. Tamoga este satul ce apare in vise premonitorii, "un sat trist intre mare si gura de varsare a unui rau". Dar mai presus de asta, este o stare de spirit, o tristete profunda, o antecamera a mortii, a esecului si pierderii de sine. 
Destinul manuscrisului acestei carti (alcatuita din 9 povestiri dintre care 2 au continuitate, celelalte fiind legate insa prin fire mult mai puternice decat simpla plasare in acelasi loc) a fost pana la un punct comun cu cel al unora dintre personajele cartii. Scris intre 1966 si 1968, ramas timp de 40 de ani intr-un sertar, traindu-si viata in intuneric si in umbra (asemenea unora din personajele sale precum dona Sacramento sau Elías Rocha, bantuiti de propriii demoni), initial de teama cenzurii apoi din uitare, Cortegiul umbrelor se ridica in cele din urma deasupra sortii celor amintiti prin faptul ca-si va urmari autorul suficient de insistent pentru a vedea in cele din urma lumina tiparului. Si, dupa ani si ani, "nu mi-a lasat alta optiune decat sa fiu cititorul sau. N-am avut, asadar, nimic de adaugat, nici de taiat. Si sunt bucuros ca n-a devenit o confruntare intre umbre, intre textul initial si adaugiri sau modificari inoportune, intre autorul care am fost si cel care sunt azi."
Dupa cum marturiseste medicul legist al satului inca din prima povestire, "daca e greu de trait aici, satul asta, Tamoga, este in schimb mai bun ca oricare altul pentru a muri". Povesti de iubire si de razboi, de ura si razbunare se inlantuie si curg inexorabil spre acelasi final. Singura in care protagonistul nu moare, cea scrisa la persoana a doua, relateaza si ea o experienta apropiata de pragul mortii, a intalnirii cu umbrele. Fiindca "umbra" este motivul principal al cartii, in toate formele sale: umbre dragi care alina sau umbre razbunatoare care bantuie eroii, totul este intunecat, negru, chiar si umorul, acolo unde isi face loc timid. 
Relatand momente din viata comunitatii, Ríos o face adoptand nota realismului magic, recurgand la memoria colectiva a satului, pentru a crea un puzzle uneori cu final neasteptat, alteori previzibil, dar intotdeauna pe un drum sinuos, cu intorsaturi si salturi in timp, creand portrete desprinse parca din fotografiile ingalbenite ale altor epoci. Fiecare dintre protagonisti poarta pe constiinta unul sau mai multe pacate, patima jocurilor de noroc(laitmotiv ce revine in cateva dintre povestiri) fiind cel mai mic dintre ele. Toate sunt insa generate de pasiuni profunde, de temperamente in care jumatatile de masura nu au ce cauta, dispuse sa mearga pana la gestul suprem pentru a-si satisface orgoliul, pasiunea, setea de razbunare sau instinctele. Contrastul dintre relatarea de multe ori seaca, lipsita de empatie si compasiune si violenta celor povestite este trasatura caracteristica a tonului sumbru, rece, straniu, ce reda perfect iluzia unei lumi lipsite de speranta, in care victimele se mai pot agata numai de umbrele protectoare si generatoare de siguranta ale trecutului, in timp ce corul funebru al memoriei satului le indruma pasii spre eternul sfarsit.

No comments:

Post a Comment