Satan Rushdy

Salman Rushdie - Joseph Anton. Memorii 

De 23 de ani, un scriitor traieste fiecare zi cu amenintarea mortii deasupra capului, pentru "vina" de a fi scris o carte considerata de ayatollahul Khomeini ca fiind "impotriva Islamului, Profetului si Coranului". Cei mai sceptici si filoarabi ar spune ca este vorba doar de o strategie de marketing si un risc real nu a existat niciodata, ca scriitorul in cauza a vrut doar sa provoace, sa atraga atentia asupra lui, sa capete o mai mare vizibilitate... Nu stiu daca era nevoie de asa ceva, cu atat mai mult cu cat el insusi cunostea intoleranta si bigotismul din lumea musulmana si, in plus, nu a scazut deloc stacheta ridicata cu Copiii din miez de noapte, dimpotriva, cele doua carti ce au urmat Versetelor... mult blamate sunt printre cele mai bune ale sale. De ce ar fi fost nevoie de o astfel de publicitate? 

In ciuda amenintarilor si a tensiunii, scriitorul a continuat sa-si bucure cititorii cu alte si alte carti si nu s-a sfiit sa apara in lume, sa-si continue viata intr-o normalitate fragila, invadata in fiecare moment de agentii ce-l pazeau. "Joseph Anton", pseudonimul adoptat in relatiile cu serviciile secrete ce-i asigurau protectia, face trimitere la doi dintre scriitorii sai preferati, Conrad si Cehov. In cartea tradusa recent la Polirom, Rushdie se hotaraste sa vorbeasca despre cei 9 ani care au urmat proclamarii fatwei, ani in care el si familia au trait permanent sub paza, cand a avut parte si de prieteni falsi, ce-si exprimau in fata incurajarea pentru a lua apoi cuvantul la mitinguri de condamnare a cartii si a autorului, dar si de sustinere, de dovezi de solidaritate si curaj din partea unor necunoscuti si de prieteni adevarati. Si-a gasit sprijinul in toate aceste manifestari de simpatie, dar si in modele ca Nelson Mandela, a carui suferinta reala il face sa se rusineze de propriile ganduri, sau in suportul aratat fatis de lideri politici precum Havel sau Gorbaciov.

Volumul este si un prilej de rememorare a tineretii lui Rushdie, de prezentare a unor detalii mai putin cunoscute ale vietii sale, precum faptul ca numele de familie a fost luat de tatal sau ca un omagiu adus lui Ibn Rashd, cunoscut in lumea occidentala ca Averroes, filozoful arab spaniol ce simboliza puterea argumentului, a intelectului, a analizei si ratiunii in fata creditelor oarbe, a resemnarii, a stagnarii. Se pare ca numele si-a pus amprenta asupra viitorului scriitor, ce avea sa imbratiseze aceasta convingere. Versetele... insesi, care au starnit atata valva (si, recunosc, desi nu este cea mai buna carte a lui Rushdie, este cea mai cunoscuta, data fiind mediatizarea), nu sunt decat - in acele pasaje considerate blasfemiatoare - un exercitiu de interpretare, de indoiala, de punere sub semnul intrebarii a adevarului absolut pronuntat de Coran, exercitiu pe care eu, cel putin, care consider orice scriere religioasa drept una dintre mitologiile alternative, il imbratisez cu convingere. De ce ar fi versiunea propusa de Rushdie mai adevarata sau mai gresita decat cea "oficiala"? Dar sa nu transform aceasta prezentare a Memoriilor intr-o lupta personala cu morile de vant puse in miscare de bigotism si fanatism pe care, daca l-as putea canaliza intr-o directie constructiva, as propune ca fatwa impotriva unui autor care scrie bine sa fie ridicata si orientata spre unul care scrie prost (de exemplu supralicitatul Coelho), mi se pare un pacat mult mai mare sa ai atata succes ca scriitor de duzina decat sa reinterpretezi miturile oficiale...

Revenind la cartea noastra, textul nu este lipsit de "picanterii" si de momente rizibile (desi rasul este de multe ori amar), cum ar fi asocierea dintre nedreptate si sos, faptul ca ignoranta si furia au indreptat cetele de musulmani protestatari spre centrele de cultura americane, fiindca cine  putea fi responsabil pentru aceasta profanare a imaginii profetului? State Unite, care nu aveau in acel moment nici macar "vina" de a fi publicat cartea.

Memoriile sunt scrise la persoana a 3a, intr-o incercare de obiectivizare a privirii, de decorporalizare si detasare a lui Rushdie de Joseph Anton, alter ego-ul, personajul in spatele caruia s-a ascuns atatia ani. Dincolo de precautiile pe care era nevoit sa le ia, de aparitiile-surpriza le diverse evenimente tocmai pentru a dejuca o eventuala incercare de atentat, Rushdie a trait in acesti ani povesti de dragoste, si-a vazut fiul crescand, a devenit din nou tata, si-a gasit inspiratia pentru unele din cele mai bune carti scrise, a asistat neputincios la atentatele puse la cale in librariile care distribuiau "Versetele..."sau impotriva traducatorilor ori editorilor cartii. Uciderea traducatorului japonez, de exemplu, a fost musamalizata pentru a nu se starni un scandal diplomatic intre Japonia si Iran.
Sperand permanent intr-o anulare a fatwei, timpul a trecut si acum, in 2013, asupra lui Rushdie planeaza in continuare o amenintare absurda, de neinteles si revoltatoare pentru mine, ca tot ceea ce tine de fanatism, de incapacitatea de a face distinctia intre literatura buna si literatura ridicata la rang de institutie oficiala, considerata litera de lege...