Wednesday, 23 January 2013

Pentru mine, un ceai in loc de cafea!


Luciano de Crescenzo - Il caffè sospeso
  
Daca ar fi sa numesc repede trei scriitori italieni contemporani preferati, acestia ar fi Calvino, Eco si De Crescenzo. Pe primii doi ii cunoaste toata lumea, cel de-al treilea, in schimb, am regretat mereu ca nu s-a invrednicit nicio editura autohtona sa-l traduca, desi recunosc ca ar fi o intreprindere destul de dificila, date fiind jocurile de cuvinte intraductibile, expresiile ce tin de obiceiurile locale, frazele presarate cu cuvinte in dialectul napolitan, referintele la realitati sociale ale Italiei, la care un strain mai putin familiarizat ar putea sa nu rezoneze.
Scriitor, regizor, actor, De Crescenzo are darul de a se misca la fel de usor printre subiectele mondene, sociale sau politice si printre conceptele filozofice abstracte, fiind un pasionat cunoscator al filozofiei presocratice si socratice, in care-si au radacinile cateva din cartile sale, facand-o foarte accesibila, amuzanta chiar, publicului mai putin dispus sa se aplece cu seriozitate si rabdare asupra sferelor inalte ale spiritului. Atat de accesibila incat intelectualii scortosi l-ar dispretui, fiindca in loc sa vorbeasca in "limbajul de specialitate" al elitei isi permite sa glumeasca despre subiecte serioase, sa faca exercitii de imaginatie, sa-i arate cititorului filozofia chiar si in locurile unde nu te-ai fi gandit ca are aplicatie. 
Volumul de fata are un titlu greu de tradus, poate ca i-as spune "O cafea in dar", dar as pierde mult din semnificatia initiala. Il caffè sospeso isi are radacinile intr-un vechi obicei practicat la Napoli, in perioada de dupa razboi, cand cei mai instariti, intrand intr-un bar sa-si bea cafeaua, cumparau in loc de una, doua, cea de-a doua ramanand "in suspensie", in asteptarea unui viitor client, ce nu-si putea permite sa o plateasca singur, care  intra si intreba la bar daca este vreun "sospeso". Era un gest de generozitate, un cadou, dar si bucuria de a impartasi cu ceilalti ceea ce De Crescenzo considera a fi cea mai buna cafea din Italia, cafeaua napolitana (n-am incercat-o, nu beau cafea).  El spera ca eseurile / pastilele reunite in volum sa fie pentru cititori asemenea unor inghitituri de cafea, sa provoace bucurie, amuzament, dar si sa stimuleze creierul, sa incite la reflectie asupra unor subiecte mai mult sau mai putin serioase. 
Subiectele abordate in carte (daca ar fi sa ma gandesc la ceva apropiat ca stil compara-o cu "Pliculetele Minervei" lui Eco, texte micute cu diverse teme) merg de la formele pe care le poate lua anti-consumismul pana la Indoiala ridicata de Socrate la rangul de virtute suprema, de la situatii ipotetice in care s-ar putea trezi acelasi Socrate sau Pitagora daca ar face un salt in timp in lumea noastra, confruntandu-se cu fast-food-ul, frigiderul, pana la fenomenul reprezentant in Italia de "Big Brother" (care din fericire nu a avut prea mare priza la noi), la ipotetice intalniri in Paradis, cu parintii proprii sau cu personalitati ale vietii mondene ori literare, de la trecerea in revista a unor meserii disparute, la anecdote, de la conceptul de "democratie" explicat unui martian pana la Italia celor ce privesc la televizor in comparatie cu Italia celor care citesc ziare, de la prima manifestare a terorismului in Antichitatea greaca pana la comparatia intre dependenta de Internet cu cea de bordel de care, fiind acuzat, un filozof grec, Aristip s-ar fi disculpat spunand: "Nu este de condamnat sa intri (...), ci sa nu mai poti sa iesi".
Poate cei care detin cunostinte mai avansate de filozofie ar stramba din nas cu dispret la aceasta "vulgarizare" a subiectelor, dar pentru noi, astilalti, este un mod de a ni-i aduce mai aproape si a ni-i face mai simpatici pe acei barbosi bisexuali si pedofili cu mina grava si serioasa, asa cum ne-au ramas in constiinta din sculpturile epocii.
De Crescenzo are talentul de a extrage din filozofie anecdoticul, exemplul, metode mult mai prietenoase de a retine cate ceva despre un mod de gandire, o doctrina, o idee... Imbinate cu ironie si umor, reusesc sa atraga si sa convinga publicul, sa-i deschida poate o poarta si spre alte carti, mai serioase.
Mai vreau doar sa amintesc ca "Il caffè sospeso" mi-a oferit un dar, un cuvant pe care l-am adoptat si il voi pastra, "libridinos", referindu-se la acele persoane care incetinesc in fata librariilor (in italiana, unde "librarie" si "carte" au radacina comuna, suna mai cuprinzator decat in romana), se uita cu pofta in vitrine, intra si se precipita spre rafturi pipaind, rasfoind, mirosind cartile... Mi-e drag cuvantul tocmai pentru ca pe undeva ma defineste :)

No comments:

Post a Comment