Saturday, 26 January 2013

Puzzle-ul unei identitati

Alberto Manguel - Toti oamenii sunt mincinosi 
Voi incepe cu un exercitiu de logica simpla, pornind de la titlul cartii: daca eu afirm ca toti oamenii sunt mincinosi, inseamna ca eu sunt la randul meu mincinos, de unde rezulta ca n-am dreptate, si s-ar putea ca unii dintre ceilalti, sau toti, sa spuna adevarul. Pana la urma, cam asa se intampla cu povestea noastra: fiecare protagonist e un detinator al unor fragmente dintr-o realitate trunchiata, al unei perspective subiective, al unor cioburi de memorie care, daca s-ar pune la un loc, ar reusi poate sa reconstituie, cu toate contrastele, o identitate sparta in atatea bucati cati sunt cei care, intr-un fel sau altul, si-au intersectat drumul cu Alejandro Bevilaqua. Pe undeva, povestea este asemanatoare celei din Dans le caffé de la jeunesse perdue: misterul unei existente tinde sa se adanceasca pe masura ce incercarile de a i se revela secretele sunt mai numeroase, ceva scapand permanent amintirii martorilor. 
La 30 de ani de la misterioasa moarte a scriitorului argentinian emigrat la Madrid, un ziarist porneste o investigatie pentru a afla, de la apropiatii sai, ce fel de om era, ce l-ar fi impins spre o sinucidere, daca nu cumva a fost vorba de un accident sau o crima. Pe masura ce misterul mortii tinde sa se elucideze, cel al vietii devine din ce in ce mai adanc. Din marturiile personajelor care l-au cunoscut pe Bevilaqua (prima fiind cea a lui Manguel insusi, printr-un procedeu similar celui din cartea lui Marías mentionata acum cateva zile, si el scriitor, si el emigrant, prieten si confesor, continuand apoi cu partenera de viata, cu colegul cubanez de celula de la Buenos Aires si cu cea a unui dusman al sau, colaborator al politiei), se desprind portrete contradictorii, detalii disparate, fiindca memoria este intotdeauna fragila, alunecoasa, alterata de trecerea timpului. 
Desi subiectul s-ar putea considera o investigatie detectivistica, nu avem de-a face cu un roman politist, nici cu unul social, chiar daca ne aduce in atentie dictatura din Argentina, regim al minciunii, nici despre exil, despre scriitori si actul creatiei, desi e putin din toate acestea, dar mai ales un joc stilistic,  un exercitiu gnoseologic si literar. Marturiile nu respecta firul cronologic sau istoric, dar tind sa urmeze acelasi tipar, si anume cel al nevoii recuperarii detaliilor existentei pentru a explica moartea: copilaria, adolescenta, perioada inchisorii, emigrarea sunt reperele ce se regasesc in fiecare dintre cele patru evocari ce preced concluzia unui investigator care va trebui sa se recunoasca invins: 
"M-am hotarat sa nu scriu un profil al lui Bevilacqua. Amant, erou, prieten, victima, tradator, autor apocrif, sinucigas si multe altele: sunt cam multe lucruri pentru un singur om. Sunt prea constient de propriile mele limite. Si, deopotriva, simt ca faptul in sine de a renunta la aceasta scriere a infuzat personajului meu o noua viata: Bevilacqua s-a autodeclarat ca fiinta. Odata cu actul demisiei mele, Bevilacqua face un pas inainte, cu o voce, un trup, o prezenta. Eu, cititorul sau, cel care a sperat sa-i fie cronicar, Jean-Luc Terradillos, sunt cel care dispare."
In functie de narator, evenimentele vietii personajului capata nuante si interpretari noi, incat incepem sa ne intrebam la un moment dat: cine sa fi mintit? autorul evocarii sau Bevilacqua insusi, cand a prezentat un episod al vietii sale? Este cazul fugii in Chile pentru a-si urma iubita sau cel al povestii manuscrisului volumului ce avea sa-l consacre. Reactii uneori inexplicable ale personajului capata un sens doar pentru a genera altre intrebari si necunoscute.  Fiindca adevarul este o suma de fictiuni, de senzatii si impresii personale, de situatii in care hazardul isi aduce fata in fata personajele. 
Fara sa fie capodopera spre care e indreptatit sa aspire Manguel, care si-a format pana in umbra maestrului Borges, fara sa aduca ceva original ca subiect (s-au tot scris biografii romantate fictive), apropriindu-si eroul intr-o anumita perspectiva pana la a ne face sa riscam sa-l confundam cu Bartleby-ul lui Melville (nu-l cunosc pe cel al lui Vila-Matas, despre care un personaj insinueaza ca ar fi fost inspirat de Bevilacqua), avem de-a face cu o carte cu ritm, tensiune, care ne face sa reflectam asupra adevarului si fictiunii, identitatii si alteritatii.
Si daca intr-o alta carte de Manguel, despre care am vorbit aici ma plangeam de calitatea traducerii, acum ma bucur ca aparitia acestei carti la editura "Baroque Books & Arts" (de care n-am auzit pana acum, nu stiu cat de veche e dar eu ii urez - mai bine mai tarziu decat niciodata - bun-venit in peisajul editorial, viata lunga si multe carti frumoase!) a rezolvat si aceasta problema.

No comments:

Post a Comment