Monday, 10 June 2013

De la Regele Soare la Stalin

Mihail Bulgakov - Viata domnului de Molière 

Daca imi amintesc bine, prin anul II de facultate am studiat la literatura franceza perioada clasicismului (secolul XVII), in principal Racine, Corneille si Molière. Inca de pe atunci, Molière era preferatul meu, Corneille ma pierdea cu stilul sau prea eroic, declamator, iar Racine prin exagerarea sentimentalismului si inspiratia prea pronuntata din operele lui Sofocle si Euripide. La Bruyère spunea candva ca Racine infatiseaza oamenii asa cum sunt, iar Corneille asa cum ar trebui sa fie. Eu zic ca ambii exagerau, si doar Molière ii prezenta asa cum sunt. Acum cativa ani, am vazut un film nu atat biografic, mai mult o istorie romantata ce impletea realitatea unei perioade a vietii lui Molière cu o fictiune desprinsa din ea, din care am ramas cu faptul ca Molière a fost nu numai o personalitate, inscrisa rece si neutru in cartile literaturii universale, ci si un personaj. 
Despre acest personaj ne vorbeste si Bulgakov in cartea de fata, un amestec de (auto)biografie (si voi explica si de ce spun "auto-") si roman. Se pare ca intentia initiala a fost cea a unei biografii, numai ca pana talentatului romancier rus nu s-a putut abtine sa nu transforme tot ce atinge in literatura, intr-o poveste din care intelegi mult mai multe despre contextul si sursele de inspiratie ale pieselor lui Molière decat dintr-o carte de istorie literara. Si, mai presus de orice, iti trezeste fascinatia pentru omul Molière, un adevarat personaj de roman, care a preferat teatrul, o meserie destul de rau vazuta in epoca, mult mai onorabilei afaceri de tapiter a tatalui sau, incertitudinea unui venit si traiul nomad stabilitatii casei parintesti, o viata cu suisuri si coborasuri, asupra careia planeaza multe umbre si indoieli (inclusiv aceea ca s-ar fi casatorit cu propria sa fiica!). Da, stiu, nu ele sunt esentiale, dar senzationalul vinde si eu vreau sa va determin sa cititi cartea, de aceea subliniez si aspectul asta :). 
Informatiile, chiar si atunci cand sunt exacte, par a fi desprinse din fictiune. Bulgakov nu incearca sa acopere golurile din biografie, sa o infloreasca de dragul continuitatii si nu se fereste sa admita, acolo unde nu detine date suficiente, ca sursele sale nu sunt demne de incredere: "Mai rau este ca nu se stie deloc unde a disparut dupa asta eroul meu. Parca a intrat in pamant, parasind Parisul. Un an intreg nu s-a auzit nimic despre el, dar pe urma niste martori oculari, destul de suspecti, au prins sa raspandeasca zvonul ca, in vara lui 1647, un barbat care semana leit cu falimentarul director Molière a fost vazut in Italia pe strazile Romei.
Pe de alta parte, nu se sfieste sa imagineze scene savuroase, precum aceea in care cativa  prieteni ai eroului (printre care Boileau si La Fontaine) carora alcoolul le ascutise suficient simturile, intelegand desertaciunea vietii, se hotarasc sa se inece si doar rationalul Molière, care nu participase la petrecere, ii impiedica spunandu-le: "Nu-i frumos sa ne inecam dupa un ospat, intrucat lumea va spune ca am facut-o la betie. Nu asa se fac treburile astea. Acum ne vom culca toti, vom dormi pana dimineata si la ora zece, dupa ce ne facem toaleta si capatam o infatisare potrivita, ne indreptam cu totii spre rau cu capul sus, ca sa vada toti ca ne-am inecat ca niste adevarati filozofi."
 Daca admiratia fara rezerve exprimata in prologul cartii de autorul ce se erijeaza in "ursitor" si discuta cu moasa la nasterea dramaturgului, prevestindu-i celui ce urmeaza sa se nasca nemurirea in posteritate, poate parea usor exagerata, continuarea, din fericire, il coboara de pe piedestal, facandu-l uman, redandu-i temerile, frustrarile, angoasele, infatisand, cu momentele sale de esec sau triumf, o viata ce a reprezentat insasi sursa operelor: inspiratia sta in oamenii din jur (pretioase, medici, incornorati, preoti, burghezi, avari), in propriile experiente cu medicina ce l-au transformat intr-un ipohondru sau in casnicia cu o sotie mult mai tanara. Nimic din ce este uman nu-i este strain lui Molière si competitia cu ceilalti ocupa un loc important in viata sa: cu trupele de teatru rivale, cu batranul Corneille sau cu tanarul Racine, cu sine insusi, macinat de dorinta de a scrie si juca in tragedii, dar sfarsind prin a se supune vointei publicului, care decide ca vocatia sa este comedia. 
Dincolo de a fi un erou si un model, Bulgakov il percepe pe domnul Molière si ca pe un alter ego al sau: dramaturgul, scriitorul, artistul, va  trai intotdeauna la limita intr-o societate dominata de teama si constrangeri. Regele Soare si Stalin erau ambii atrasi de teatru, dar ambii aveau nevoie ca pe scena sa le fie infatisata lumea pe care voiau sa o vada, fiind mai presus de ea, si nu aceea in care ei insisi ar fi putut deveni personaj de satira si sursa de umor. Fiindca niciodata, din pacate, cultura si puterea nu au mers mana in mana.

No comments:

Post a Comment