Neprevazutul de fiecare zi

Lavinia Braniste - Cinci minute pe zi

Daca revistele glossy s-ar trezi peste noapte ca au oarece pretentii culturale si ar introduce intre o recomandare de shopping si o reteta sau un interviu cu vreo efemera vedeta autohtona si  o rubrica de proza scurta, povestirile Laviniei Braniste s-ar preta de minune la acest rol. Este extrem de accesibila celor care tin dieta... chiar si cand (mai ales, as zice) aceasta impune scoaterea literaturii din meniul zilnic.
Lavinia, eroina lor principala, pare un fel de Bridget Jones autohtona, careia i se intampla in fiecare zi cate ceva: braileanca, proaspata absolventa de facultate, tine diete peste diete, este pasionata de fotografie, are tot felul de prieteni mai mult sau mai putin stabili, o mama plecata la lucru in Spania, o bunica si o matusa pe care le viziteaza ocazional si o viziune superficial - "isteata" asupra vietii. Este genul de personaj care abordeaza cu umor si autoironie micile "ghinoane" ale existentei, gasind o rezolvare, o explicatie, o metoda de scapare din situatiile neplacute, chiar si prin simplul final sec al povestirii. Cele 26 de secvente din viata sa, detalii la prima vedere disparate, puse laolalta contureaza o imagine optimista, unitara si consecventa, aceea a unei "gasculite" cu certitudini si convingeri ferme, pe care insa nu o poti dispretui vazandu-i ingenuitatea si atitudinea pozitiva cu care infrunta orice situatie. Acest tonus al personajului este probabil cel care contribuie decisiv la aspectul agreabil al cartii.
Inadecvarea personajului la mediu, fie ca este de natura fizica (vegetarianismul o exclude din cercul fanilor serialului LOST care se intalnesc la un gratar in ceea ce trebuia sa fie un fel de conferinta, cu discutii si dezbateri aprinse despre film, o saritura cu coarda elastica alaturi de cel pe care se straduieste sa-l impresioneze se sfarseste prost) sau principiala (participarea la un workshop de fotografie se dovedeste a fi altceva decat parea initial, fiindca atelierul in Delta nu are ca scop fotografierea naturii, ci a nudului in natura) genereaza situatii usor penibile pentru eroina noastra care m-au dus cu gandul la secventa in care mai sus-amintita Bridget Jones aparea la o petrecere costumata in iepuras Playboy.
Pana la urma, schitele raman simple exercitii de stil, in care constructia atent elaborata prin dialoguri si detalii ramane cumva nefinisata, incheindu-se brusc, intr-un climax ratat, cu o "poanta" lasata partial in aer, ca un fir suspendat, la capatul caruia se balanseaza toate incertitudinile si dubiile legate de abordare ale cititorului. Fiindca avem schimbari de registru care ne lasa ancorati intre doua universuri, acela al prozei realist-minimaliste cu accente de Cosmopolitan si cel al poemului in proza, unde simbolul se construieste din senzatii vizuale sau tactile, precum in Pescarusul sau Casa noastra de pe colina. Si acolo este momentul in care ceva pare sa scartaie, sa-si piarda unitatea, sa te gandesti ca poate intentia autoarei a fost gresit receptata si poeta Lavinia Braniste ar dori sa intre si ea in cadru, printre gandurile si senzatiile personajului Lavinia, sa-si marturiseasca profesiunea de credinta, insa parca am senzatia ca abordarea generala o cam exclude din peisaj si cumva fluiditatea povestirilor se frange atunci cand apare.
Inegala valoric, proza Laviniei Braniste, asa cum apare in Cinci minute pe zi, are pe alocuri potentialul de a binedispune, atunci cand isi gaseste ritmul sprinten, vioi, jucaus. Cand incearca, in schimba, sa capete o nota mai serioasa, sfarseste in banalitate si confuzie. Insa nici in viata reala cinci minute dintr-o zi nu sunt egale cu cinci din alta, unele pot fi alerte si amuzante, altele plictisitoare, sau poate stresante ca o vizita la ginecolog, presupun.