Monday, 12 May 2014

La curtea regelui Arthur in cel de-al doilea razboi mondial

Donald Barthelme - Regele

Nu ma prea dau eu in vant dupa autorii postmoderni, pentru ca de cele mai multe ori procedeele pe care le utilizeaza imi inspira o incropire, o improvizatie, imi dau senzatia unor alaturari fortate,  lipsite de o idee unitara. In ultima vreme, doar Julian Barnes si Olga Tokarczuk mi-au dovedit ca se pot crea si colaje inspirate. 
Insa Barthelme nu este genul "acela" de postmodern. La el gasim mai mult o joaca de-a conceptele, generata de inadecvarea personajului la mediu. Alaturi doua lucruri aparent incompatibile, doua epoci cu sisteme de valori diferite, si observi ca se pot armoniza, intrepatrunde, pot fi o sursa de inspiratie mereu proaspata si vie. Asa cum, de exemplu, intr-una din cele 60 de povestiri un adult era readus la scoala, plasat in mijlocul pustilor si nimeni nu parea sa simta ca ar fi ceva deplasat, in Regele il gasim pe regele Arthur (scuze, dar nu m-am putut obisnui deloc cu ortografierea din carte a numelui, Artur) si intreaga sa curte, cavaleri ai Mesei Rotunde, in Anglia celui de-al doilea razboi mondial. Parodie a romanelor cavaleresti si satira a societatii moderne, acest miniroman are foarte multe din spiritul  Monty Python, daca-i stiti. Daca nu, cautati repede cel putin cele doua lungmetraje ale lor, Life of Brian si Monty Python and the Holy Grail,  mai ales ca ultimul este foarte in spiritul cartii
Daca Arthur si supusii sai ar fi trait in regatul Angliei anilor '40 ai secolului trecut, ar fi avut parte probabil de la fel de multe peripetii ca si-n Evul Mediu, insa receptarea lumii moderne ar fi imbracat idila lui Lancelot cu regina Guinevere intr-o poveste de scandal, relatata de posturile de radio pro-naziste, cavalerii in armuri stralucitoare s-ar fi oprit din duel pentru a dezbate modul in care le va percepe posteritatea faptele si viata, apasati de expunerea media, de ecourile ziarelor si posturilor de radio care intorceau orice intamplare pe toate partile. Cavalerul Negru ar avea, evident, origini africane si cel Rosu orientare comunista.
Naivitatea si principiile cavaleresti, onoarea si inflexibilitatea se imbina cu normele si functionarea unei societati la fel de violente ca aceea din care provin, intr-o confuzie a valorilor ce dau ingredientele principale ale cartii, umorul acid si ironia. Miracole exista si aici, in lumea zguduita de conflictul mondial, atata timp cat protagonistii provin dintr-o lume a legendelor si au capacitatea de a vedea si de a aplica evenimentelor propria grila de interpretare. Absurdul noii ordini mondiale se confrunta cu mitologia si Graal-ul ia forma bombei atomice. Personajele din cele doua lumi de amesteca si-si pun fiecare amprenta asupra destinului natiunii: regele Arthur il are ca prim-ministru pe Churchill si ca regent pe fiul sau, Mordred. 
Modul in care Barthelme se joaca cu personajele si perspectiva epocii este delicios pe alocuri, insa as fi preferat mai multa continuitate. Nu avem de-a face cu un roman propriu-zis, cu o progresie a actiunii, ci gasim mai degraba scene disparate ale unei piese de teatru, in care personajele sunt introduse sumar si miza cade pe dezbateri si discutii, pe dialogurile acide si ironice, vioaie, taioase, pline de farmec in intertextualitatea lor. Insa as fi apreciat si mai mult o poveste coerenta, unde capitolele sa nu para asezate unul langa altul doar asa, din nevoia de alaturare... Sa fie influenta povestirilor scurte?! N-am citit nimic din celelalte trei romane ale sale, nu stiu daca toate au aceeasi structura. M-am delectat cu limbajul si ideile, dar parca ceva-ceva mi-a lipsit, o punte care sa lege secventele intr-o carte unitara. Asa, da prea mult senzatia unui experiment, chiar daca exista idei, unele surprinzatoare, si nu prea vibrez la experimente. E insa placut de citit.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.