Din cate inteleg eu, ca novice intr-ale fizicii, pisica lui Schrodinger ilustreaza in mecanica cuantica principiul suprapunerii starilor: pana sa fie observat, un atom trebuie sa fie considerat ca si cum dezintegrarea sa ar fi avut si n-ar fi avut loc, in acelasi timp. Este o idee care depaseste barierele logicii mele, aceea ca un lucru poate exista simultan in mai multe forme incompatibile intre ele. Asa ca n-am putut pana acum sa-i vizualizez sensul sau implicatiile. Suspendata intre viata si moarte, nestiind ca e moarta dar dorindu-mi sa traiasca, pisica generica a lui Schrodinger este probabil singurul lucru care imi face mai simpatica fizica. Si evident ca in cazul asta stiinta capata conotatii afective, imi spun ca existenta celor doua stari nu e posibila, neg demonstratia si concluzia pentru a salva pisica, pentru a sti cu certitudine ca este vie, ca mecanismul ucigas cu otrava nu a fost inca declansat. Poate daca Schrodinger ar fi inventat un alt experiment, l-as fi putut lua de bun, dar te rog, domnu' fizician, nicio pisica nu trebuie sa moara in proces!
Philippe Forest, despre care v-am mai povestit cate ceva aici, isi declara, ca si mine, incompetenta totala in fizica, asa ca vorbeste mai pe intelesul meu. Asta-mi place la stiintele umaniste: reusesc sa transforme exactul in inexact, fizica in filozofie si pot arunca o privire mai interesanta pentru mine asupra unor domenii ale caror coduri imi sunt intangibile si nici nu incerc sa fac efortul de a le descifra. Chiar un savant din domeniu spunea despre principiile fizicii moderne: "si j'ai été clair, c'est que je me suis mal expliqué".
Motto-ul cartii, un citat din Picasso, ilustreaza perfect spiralele gandirii in care autorul se pregateste sa ne poarte: "Quand je lis un livre sur la physique d'Einstein auquel je ne comprends rien, ça ne fait rien: ça me fera comprendre autre chose."
Incepand ca un eseu de fenomenologie si ontologie felina, cartea - definita inadecvat, cred eu, ca roman - se transforma intr-o reflectie asupra vietii, asupra posibilitatilor ei nelimitate, ajungand pana la univers si la neantul din care a fost creat. Nu va asteptati la ceva tandru si duios despre pisici, pisica de aici e una generica, ce s-ar putea chema, in momentul cand prinde forma din conturul noptii, Sirius sau, pur si simplu, pisica lui Schrodinger, una care vine si pleaca, apare din intuneric si se intoarce in el. Ea marcheaza in viata autorului "anul pisicii", pe care zodiacul chinezesc nu l-a putut defini, fiindca toti anii sunt ai pisicii.
Daca Pratchett expedia cu umorul caracteristic problema pisicii (In fact, the mere act of opening the box will determine the state of the
cat, although in this case there were three determinate states the cat
could be in: these being Alive, Dead, and Bloody Furious), Forest transforma experimentul intr-o parabola, intr-o relativizare a intregii vieti. Lumea poate fi o infinita cutie ce contine altele, cu proprietatile experimentului fizicianului austriac: pastrand in suspensie toate posibilitatile, in starea care precede clipa sau ii urmeaza, pentru a forma "aparenta unica a acestui dezastru in forma de miraj ce trece drept realitate" (am zis sa traduc formularea). Are loc un regressum ad infinitum, un joc al cauzelor si efectelor, cauze ale altor cauze, ce nu se pot disocia, fiindca fiecare eveniment ocupa un loc intr-o serie pe care o compune alaturi de celelalte. Insa daca totul poate sa fie si sa nu fie si tot ce apare e menit sa dispara, poate ca si inversul e adevarat, prin urmare exista speranta. Dar meditatia poetico-filozofica cu accente depresive de sorginte autobiografica a lui Forest nu este deloc usor de digerat.
O disparitie o cheama pe cealalta si scrisul ia forma exorcizarii durerii pierderii unei fiice care ar fi avut in momentul scrierii cartii 20 de ani, absenta in jurul careia se invarteste cam intreaga literatura a lui Forest. Daca nu s-ar fi intamplat, eul prezent ar fi fost cu totul altul, experientele ar fi fost diferite; intreaga viata e pusa sub semnul relativismului si al intrebarii: "Daca viata mea ar fi diferita astazi. Daca fiica mea n-ar fi murit. Daca nu s-ar fi imbolnavit. Daca nu s-ar fi nascut. Daca m-as fi indragostit de altcineva. Daca as fi trait viata altcuiva. Daca nu m-as fi nascut. Asa cum toti oamenii ar trebui sa-si doreasca, dupa cum spune vechea intelepciune tragica."
N-as fi crezut ca stiinta poate sa emotioneze, sa intristeze, sa poata fi abordata cu atata gravitate si lejeritate. Poate celor mai orientati spre disciplinele exacte sa li se para aberante asocierile de idei, insa pe mine aberatia asta cu gratie, vulgarizarea stiintei transformata in poezie, m-a acaparat. Mai ales ca la fiecare pagina exista o cutie, in care poate se afla o pisica. Sau nu. Sau poate ca este si nu este...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.