Kurt Vonnegut - Tabachera din Bagombo
Vieti marunte, oameni marunti aflati in momente de criza sau care-si recompun identitatea pentru a da iluzia unei vieti nicioadata traite... Acestea sunt personajele lui Vonnegut, aceasta este lumea lor, asupra careia se apleaca cu tandrete si compasiune, cu ironie si umor, schitand un zambet complice cu cititorul. Este lumea unei Americi care dupa razboi se trezea la o viata dominata de spiritul consumismului, de dorinta individuala de reusita sau, cand nu e cazul, macar de aparenta unei reusite, de valorizare in ochii celorlalti; e o lume in care fiecare putea visa la propriul dragon azuriu sau la o casa-pachet si, atunci cand le obtinea, se simtea in continuare neimplinit.
Publicate in perioada anilor '50 prin diverse reviste, povestirile din acest volum surprind atmosfera epocii: soldati intorsi acasa de prin razboaie, incarcati cu amintiri sau regrete, oameni cu ambitii ce vad o noua lume deschizandu-li-se in fata, reflectii asupra misterului unui cosmos unde omul nu ajunsese inca sau asupra mitului tineretii fara batranete si al vietii incheiate cu o moarte liber consimtita. Subiectele sunt din cele mai variate, mergand de la cele stiintifico-fantastice pana la cele cu tenta absurda, de prabusire intr-un gol existential pe care obiectul dorintei abia obtinut nu-l poate umple.
Dar tonul general ramane vesel, tonic, duios in sesizarea aspectelor umanitatii din fiecare, a dramelor generate de conflictul dintre aparenta si esenta, a cautarii unei fericiri ce se concretizeaza de cele mai multe ori prin obtinerea unui bun material sau a unui statut social. Nu exista destine implinite sau ratate, ci doar cautatori, oameni cu suficiente idei si imaginatie pentru a schimba schimba ceva in viata lor, cel putin modul in care sunt perceputi de ceilalti. Afaceristi, artisti sau pretins artisti ce-si cauta calea de afirmare, un Mos Craciun care terorizeaza deopotriva parintii si copiii, un profesor dedicat muncii sale, indragostiti care afla ca dragostea nu-i de ajuns pentru a-si lega viata de altcineva si multe alte personaje capata identitate pe spatiile atat de putin generoase de obicei ale prozei scurte. Si mai avem multe obsesii, fie ca au drept obiect o masina (Dragonul azuriu), ketchupul (Consultantul neplatit), aspiratia spre o alta viata, opusa banalitatii cotidiene (Tabachera din Bagombo) ori o ambitie (Pustiul netalentat).
Dar tonul general ramane vesel, tonic, duios in sesizarea aspectelor umanitatii din fiecare, a dramelor generate de conflictul dintre aparenta si esenta, a cautarii unei fericiri ce se concretizeaza de cele mai multe ori prin obtinerea unui bun material sau a unui statut social. Nu exista destine implinite sau ratate, ci doar cautatori, oameni cu suficiente idei si imaginatie pentru a schimba schimba ceva in viata lor, cel putin modul in care sunt perceputi de ceilalti. Afaceristi, artisti sau pretins artisti ce-si cauta calea de afirmare, un Mos Craciun care terorizeaza deopotriva parintii si copiii, un profesor dedicat muncii sale, indragostiti care afla ca dragostea nu-i de ajuns pentru a-si lega viata de altcineva si multe alte personaje capata identitate pe spatiile atat de putin generoase de obicei ale prozei scurte. Si mai avem multe obsesii, fie ca au drept obiect o masina (Dragonul azuriu), ketchupul (Consultantul neplatit), aspiratia spre o alta viata, opusa banalitatii cotidiene (Tabachera din Bagombo) ori o ambitie (Pustiul netalentat).
Trei episoade sunt dedicate fanfarei "Zece pe zece" a unui liceu, cu o ierarhie riguroasa, condusa de inimosul profesor de muzica, pasionat de munca lui: este vorba despre Elevul ambitios, Pustiul netalentat si Baiatul care ura fetele; ele ar fi putut reprezenta, impreuna, inceputul unei serii inspirate de viata adolescentilor vremii, cu preocuparile, valorile si interesele lor.
Poate ca unele dintre povestiri au un curs previzibil, dar tot poarta marca inregistrata a lui Vonnegut, acel umor ce se raporteaza la om intr-un mod partial cinic, partial tandru, si in plus sunt compensate de cele unde gasesti un twist la final, o surpriza, un moment care sa-ti schimbe total perspectiva asupra povestirii in cauza. Fiindca Vonnegut stie sa scrie dupa regulile de creative writing pe care ni le infatiseaza in carte, dintre care poate cea mai importanta este, cred eu, "Write to please just one person. If you open a window and make love to the world, so to speak, your story will get pneumonia." N-am avut cartea la indemana sa o caut, asa ca ca m-a ajutat Google, dar si editia romaneasca, in traducerea Alexandrei Coliban, suna bine.
Eu asa am simtit, ca-n cartea asta a vorbit pentru mine, chiar daca este oarecum diferita de romanele geniale de mai tarziu, reusind sa transforme acele personaje cu intamplarile lor mai deloc iesite din comun in prezente vii, a caror soarta sa ma intereseze. Cum se intampla cu toate volumele de povestiri scurte, nu mi-au placut toate in aceeasi masura. Poate nu am rezonat cu Fugarii sau cu Indragostitii anonimi la fel ca si cu AFIXANUFI sau cu povestirea de titlu, dar asta si pentru ca stacheta asteptarilor era deja ridicata prea sus si nu m-am ciocnit de imprevizibilul asteptat. Insa chiar si acolo exista detalii care fac diferenta, emotie, umor, empatie si o intelegere profunda a umanitatii, in cele mai diferite reprezentari ale ei.
Poate ca unele dintre povestiri au un curs previzibil, dar tot poarta marca inregistrata a lui Vonnegut, acel umor ce se raporteaza la om intr-un mod partial cinic, partial tandru, si in plus sunt compensate de cele unde gasesti un twist la final, o surpriza, un moment care sa-ti schimbe total perspectiva asupra povestirii in cauza. Fiindca Vonnegut stie sa scrie dupa regulile de creative writing pe care ni le infatiseaza in carte, dintre care poate cea mai importanta este, cred eu, "Write to please just one person. If you open a window and make love to the world, so to speak, your story will get pneumonia." N-am avut cartea la indemana sa o caut, asa ca ca m-a ajutat Google, dar si editia romaneasca, in traducerea Alexandrei Coliban, suna bine.
Eu asa am simtit, ca-n cartea asta a vorbit pentru mine, chiar daca este oarecum diferita de romanele geniale de mai tarziu, reusind sa transforme acele personaje cu intamplarile lor mai deloc iesite din comun in prezente vii, a caror soarta sa ma intereseze. Cum se intampla cu toate volumele de povestiri scurte, nu mi-au placut toate in aceeasi masura. Poate nu am rezonat cu Fugarii sau cu Indragostitii anonimi la fel ca si cu AFIXANUFI sau cu povestirea de titlu, dar asta si pentru ca stacheta asteptarilor era deja ridicata prea sus si nu m-am ciocnit de imprevizibilul asteptat. Insa chiar si acolo exista detalii care fac diferenta, emotie, umor, empatie si o intelegere profunda a umanitatii, in cele mai diferite reprezentari ale ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.