Monday, 19 May 2014

Acces de homofobie

Telespan - Cimitirul

Ma intreb ce motiv ar avea cineva sa citeasca "Cimitirul" lui Telespan daca: a) nu este gay; b) nu este consatean (el spune in carte ca orasul in care s-a nascut e de fapt un sat) cu autorul; c) nu este un prieten sau amant al sau; d) nu este un membru al familiei (desi am mari indoieli ca parintii sai, daca ar citi, s-ar simti prea maguliti de parerile fiului despre ei; e) nu este foarte curios de ce se scrie in literatura romana pe partea de autofictiune; f) nu este un fan al literaturii erotice (dar aici va atrag atentia ca, daca nu intrati la punctul a), veti fi foarte dezamagiti); g) este dezgustat sau plictisit de teribilismul literar vandut ca lipsa de prejudecati si onestitate. 
Probabil ca nici unul, asa ca, dupa cum ati ghicit, ma incadrez la cel putin un punct din cele enumerate mai sus, poate chiar la doua. Si, din pacate pentru mine ca cititor, nu este vorba de punctul a). Daca ar fi fost cazul, nu stiu daca as fi privit cu alti ochi acest roman cu puternica tenta autobiografica. Inclin sa cred ca nu, fiindca la fel de pierdere de timp mi se pare sa citesc pornosaguri straight. Nu refuz din start scenele de sex dintr-o carte daca au ceva de dovedit in contextul actiunii / definirii personajului, desi parca dau mai bine vizual decat puse in cuvinte, indiferent cine ar fi autorul si cat de hot le-ar parea unora descrierile, dar chiar nu ma interesa cum se lubrifiaza anal homosexualii sau cum isi fac clisme cu cafea... 
Ce mi-a cauzat mie accesul de homofobie in cartea asta este un punct pe care autorul insusi il ia ca argument intr-un articol al sau, unde enumera categoriile de reactii in fata homosexualitatii. Una dintre ele ar fi "Prietenii. Adică ăia care se etichetează ei înșiși direct ca fiind gay friendly! Adică vin cu texte care sună cam așa: Vaaaai, ce drăguț că ești homosexual! Nu te îngrijora pentru că eu sunt foarte, dar foarte tolerant/ă! Adică eu chiar te înțeleg, știu că nu e nicio diferență între noi și nu am nimic împotriva! CHIAR sunt foarte tolerant/ă! Păi, cum pana mea ești tolerant/ă cand teoretic tu spui că între noi nu e nicio diferență și, practic, n-ai avea ce să tolerezi? Eu nu îmi doresc persoane gay friendly în jurul meu, îmi doresc oameni human friendly, iar ăștia sunt cel mai greu de găsit!
Culmea, ca teoretic fac parte din categoria care nu considera ca e vreo diferenta in afara de ce face omul in dormitorul lui si acolo e treaba fiecaruia. Dar cand omul isi scoate patul in strada si ma pune sa ma uit (da, stiu, o sa spuneti "pai cine te-a pus sa citesti cartea?") si mai si tine sa precizeze de cateva ori "noi, homosexualii", "noi, poponarii", subliniaza singur diferenta si prin asta imi activeaza un impuls care in mod normal nu ar exista. 
Sa las insa deoparte aspectele morale si sa discut despre personajul Adrian Green, nu despre persoana Adrian Telespan, cu toate ca si-l asuma ca pe un alter ego literar si elementele biografice sunt la tot pasul in carte. Este vorba despre un roman, emigrat la Londra, discriminat si aici si acolo, dupa cum marturiseste ("Sunt discriminat, dar nu ma simt discriminat. La mine in tara eram discriminat pentru ca sug pula, aici sunt discriminat ca n-am ramas sa sug pula la mine in tara"), angajat la negru de administratorul unui cimitir. 
Cand intri in contact zi de zi cu moartea si interactionezi cu rudele celor decedati e nevoie de o anumita empatie lipsita de sensibilitate, de anumite calitati pentru a rezista. Si la Green aceste calitati sunt umorul negru, (auto)ironia, sarcasmul, poate singurele lucruri care m-au ajutat sa duc cartea pana la sfarsit. Fiindca e ceva bun acolo, ar fi putut chiar sa scrie o carte interesanta daca accentul ar fi fost pus pe latura umana si nu pe cea sexuala, chiar daca si asta il defineste ca om. Tinde insa sa o impinga in fata si sa ascunda experienta cu adevarat interesanta, acele momente de reflectie in stil caustic, acele vreo 40-50 de pagini din cele 377 care ar fi putut crea o carte demna de aprecieri mai bune. Si am impresia ca dincolo de sarcasm si ironie se afla si (prea) mult teribilism, cuvinte aruncate pe pagina doar ca sa socheze, sa provoace o reactie. Sa mai spun, tot la minusuri, ca, indiferent ca personajul care vorbeste se numeste Leonard sau Daniel, nu gasim vreo particularitate lingvistica, vreun element de diferentiere de acelasi Adrian a carui voce se aude in toata cartea.
Pacat ca stilul sau colocvial, vioiciunea frazarii, istoriile amuzante sau triste ale viilor si mortilor cimitirului sunt intrerupte de clisee porno si de afirmarea ostentativa a unei identitati sexuale care in mod normal nu m-ar interesa la un scriitor... Dar Telespan nu e un scriitor, dupa cum el insusi declara, asa ca ar trebui privit ca un partener de discutie la o bere. Insa nici berea nu mai are gust cand orice subiect ai incerca sa abordezi cu interlocutorul, indreapta discutia tot spre experientele lui sexuale, care nu ma intereseaza. Pacat, ceva talent ar fi acolo, insa atitudinea in scris nu face decat sa zgandareasca niste sensibilitati si sa le dea apa la moara celor care-si scuza homofobia nu prin argumente religioase sau morale, ci prin faptul ca gay-i sunt prea... ostentativ gay.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.