Tuesday, 25 November 2014

Punct


Lydia Davis - Sfarsitul povestii 

Sfarsitul unei povesti de dragoste nu e niciodata simplu, mai ales cand refuzi cu incapatanare sa pui un singur punct; mai pui unul, si altul, si iata trei puncte, acele puncte de suspensie datatoare de speranta, prelungiri ale iluziilor construite din scenarii posibile si din legaturi care, in loc sa slabeasca odata cu trecerea timpului, se consolideaza artificial. Orice pretext este bun: niste nume pe usa unui apartament in care a locuit El creeaza o intimitate impartasita; orasul in care a trait, o silueta pe o strada, haine asemanatoare, toate amintesc de El. O femeie a iubit un barbat cu 12 ani mai tanar si despartirea i-a lasat gustul unui ceai amar. 
Sunt multe autoare care ma exaspereaza ca scriu prea feminin si prea pentru femei. Lydia Davis nu se numara printre ele, este o scriitoare si scrie pentru iubitorii de literatura, indiferent de sex. Are o voce puternica, lucida, cu intorsaturi de fraza frumoase, care in traducerea Veronicai D. Niculescu suna tare bine, pastrand alternantele de ritm. De obicei nu vorbesc despre traducatori, mi se pare subinteles ca atunci cand o carte imi place si nu am avut contact cu originalul este si meritul lor. Vad solistul, nu orchestra din spate, formata din traducatori, corectori, tehnoredactori si editori, numai daca vreun instrument canta dezacordat tind sa-i dau atentie. Negativa. Dar acum vreau sa subliniez ca tare bine e cand o traducere este facuta de o scriitoare, cu respect pentru alternanta ritmului interior al prozei, in masura sa pastreze si sa faca sa sune bine in romana si enumerarile eliptice din care intrezarim anticipararea derularii povestii, si curgerea sa dantelata, si propozitiile scurte, fragmentare, fara predicat.
Eroina din Sfarsitul povestii ar putea scrie despre Hank sau Garet ori Stefan. S-ar putea numi Ann ori Laura sau Susan. Si, in timp ce isi spune povestea, printre cursuri si traduceri isi scrie si romanul care se alcatuieste greu, un metatext al propriei vieti, la care isi face cititorii partasi: "Am incercat ordinea cronologica si nu a functionat, asa ca am incercat o ordine intamplatoare. Apoi problema a fost cum sa aranjez o ordine intamplatoare in asa fel incat sa se inteleaga. Am crezut ca pot face un lucru sa conduca la altul, fiecare parte crescand din partea dinainte, si asta sa-mi aduca si o oarecare usurare. Am incercat timpul trecut, iar apoi am adus totul la prezent, desi eram obosita deja de prezent. Dupa aceea, am lasat parti din roman la prezent, iar restul le-am pus iarasi la trecut."
E o proza descriptiva densa, dar dinamica in detaliile sale. Imi vine sa o numesc pe Lydia Davis o portretista a mintii, dar ea nu face un tablou, ci o intreaga expozitie. Fiecare amanunt se construieste cu meticulozitate, din descrieri cat mai precise ce-si gasesc epitetele potrivite, de la imbracaminte si aspect, de la senzatii concrete la abstractul unui miros sau la efemerul unui moment ce nici nu poate sa fie fixat cu precizie in timp. De aceea revine ulterior asupra omisiunilor, completeaza sau justifica episoadele, anticipeaza momente care sunt deja trecut, ne vorbeste despre dificultatea retrairii unor secvente prin rememorarea lor, incat mi-a dat impresia ca asist la scrierea cartii, dar, ca sa nu tulbur relatia intima a autorului cu foaia in momentul scrierii, m-am retras in camera alaturata, scotocind prin cele patru cutii, cu material folosit/ de folosit/ inca nefolosit/ de nefolosit. Se exprima doar prin vorbire indirecta, suprimand orice voce a partenerului, orice drept la replica, fiindca oricum momentul scrierii este unul in care nici nu mai are cine sa dea replica.
Lydia Davis alterneaza concizia unui Raymond Carver, greutatea pe care o da fiecarui cuvant, cu invaluiri proustiene ale subiectului in memoria intuitivia sau in tensiunea iminentului care ma fascineaza, de exemplu, la Marìas: "Cand deschideam a doua sticla de bere, deschideam si tot ceea ce avea sa urmeze, in toamna tarzie si iarna, dar cata vreme stateam fara sa o deschidem, eram ca pe un soi de insula, cu toata fericirea asteptand inaintea noastra, iar ea n-avea sa inceapa pana nu deschideam a doua sticla de bere. Pe moment nu aveam cum sa inteleg asta, fiindca nu stiam ce avea sa urmeze, dar mai tarziu am putut privi in urma si pricepe."
Nu stiu de ce simt nevoia sa caut asemanari cu alti autori. Asimiland influente literare diferite, aceasta prozatoare americana isi creeaza o voce singulara. Ba da, stiu de ce, pentru ca vreau sa va conving sa o cititi si recursul la autoritatea numelor consacrate poate va face vreo coarda sensibila sa vibreze si sa nu treceti pe langa cartea asta cand va intalniti cu ea prin vreo librarie sau pe vreun site. Ar putea fi inceputul, nu sfarsitul unei povesti de dragoste cu o carte.

Ca un post scriptum, va fac o confidenta: incepusem sa cred ca sufar de o forma de misoginism literar incurabil pentru ca multe scriitoare prealaudate, cu Alice Munro in frunte, ma plictisesc rau. Atunci cand nu ma enerveaza. Dar in ultimii vreo doi ani doua rusoaice, o turcoaica  si Lydia Davis incep sa imi redea speranta ca mai exista scriitoare bune si-n alte compartimente literare decat cele considerate "minore". 

3 comments:

  1. Pentru ca nu am cont de Facebook, o sa fac aici cateva precizari, pentru ca am vazut ca exista link la aceasta postare pe pagina editurii Univers si sunt acolo niste comentarii carora nu le pot raspunde altfel:

    1. Ulitkaia (Humanitas), Slavnikova (All), Oya Baydar (Univers) :)

    2. Probabil ca a fost ales acel fragment pentru a ilustra o convingere subiectiva si a intari astfel impresia puternica pe care mi-a facut-o cartea Lydiei Davis. Ceea ce am scris sunt opinii strict personale, eu nu "atac", ci doar imi exprim pareri si impresii sincere despre cartile pe care le citesc. Nu fac cronica literara, nu am cunostinte in lumea literara si nu reprezint interesele vreunei edituri, vorbesc liber despre ceea ce imi place sau nu dintre cartile aparute. Nu consider nici imoral, nici ilegal sa-mi afirm preferintele sau antipatiile pentru un scriitor sau altul.

    ReplyDelete
  2. Bună ziua, vreau să vă mulţumesc pentru cuvintele despre traducere. Şi mie mi-a plăcut tare mult romanul Lydiei Davis şi sper să am ocazia să traduc şi proză scurtă. Lecturi plăcute!

    ReplyDelete
  3. Eu va multumesc pentru onoarea de a ma vizita si, mai ales, pentru ca ati lasat sa se intrezareasca in carte nu doar iscusinta, ci si pasiunea, s-a vazut ca a fost o carte tradusa cu drag. Chiar ma gandeam ce bine ar fi sa urmeze si proza scurta si foarte scurta a Lydiei Davis :)!

    ReplyDelete