Doar niste tancuri...

Fury (2014)

Auzisem numai lucruri bune despre filmul asta, asa ca am picat in plasa reclamei si am fost la cinema sa-l vad. Toata lumea il lauda, spunand ce intens e, ce reprezentatie de Oscar da Brad Pitt, cat de necliseistic a reusit sa fie pentru Hollywood, ca nu merge pe linia batatorita a eroismului american aleasa de Spielberg. Pe undeva, David Ayer incearca sa o evite, sa nu spuna transant ca nemtii sunt aia rai si americanii sunt buni, dar are grija sa puncteze ca la carte multe alte locuri comune.

Ne aflam in Germania sfarsitului celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand trupele nemtesti incearca o rezistenta disperata in fata armatei biruitoare a aliatilor marsaluind spre Berlin. Oras dupa oras, sat dupa sat, americanii inainteaza triumfatori, calcand la propriu cu senilele peste cadavre, abuzand de disperarea localnicelor, gata sa-si vanda trupul infometat pentru o ciocolata, si de puterea armei din mana, ce sfideaza orice cod de comportament cu prizonierii. Printre ei se afla si echipajul condus de "Wardaddy" Brad Pitt si, conform bunei practici a filmelor americane, negrul moare primul din cei cinci. La fel de firesc, exista si un mexican numai bun de facut misto de el si spaniola lui. Eliberandu-se un loc in tanc, el va fi ocupat - nu se putea altfel - de un baiat complet nefamiliarizat cu razboiul, asa cum se intampla cu toti telegrafistii care ajung brusc tanchisti, interpretat de Logan Lerman (Charlie din The Perks of Being a Wallflower a crescut!), care trebuie sa-si traiasca repejor procesul de maturizare, sa "devina barbat", sa invete sa ucida, dar si sa aiba prima experienta sexuala, musai sub indrumarea sefului, printr-un proces de indragostire si desdragostire rapid, ca asa-i la razboi.  

M-am simtit ca si cum as fi privit un joc video fara sa pot sa-l joc. La inceput, se merge pe reteta Call of Duty si a miilor de jocuri de gen: se da o misiune, se indeplineste, treci la urmatoarea. Apoi, se transforma intr-un World of Tanks pentru noobs, unde trei Shermane abia-abia reusesc sa doboare un Tiger. In traducere pentru non-gameri, este ca si cum trei pantere, rapide si agile, abia-abia reusesc sa ucida o vaca, greoaie si care nu poate lovi cu coarnele decat intr-o singura directie. Deci vaca omoara doua pantere si a treia, exact in ultimul moment posibil, cand coarnele vacii au ajuns la un milimetru de jugulara ei, ii da lovitura de gratie. Pentru ca in final sa se transforme intr-un event de Guild Wars sau mai stiu eu ce alt MMORPG, unde trebuie sa se omoare pe rand valuri-valuri de atacatori inamici. Partea buna cu jocurile video e ca iti pun in miscare endorfinele si adrenalina cand joci. Asta o spun eu, care nu-i inteleg nicicum pe coreenii care umplu stadioane pentru a-i vedea in actiune pe cei mai buni jucatori de Counterstrike sau altele, semn ca unii isi pot gasi satisfasctie intr-un joc si trai tensiunea momentului si din scaunul de spectator. 

Este drept ca pe latura vizuala ni se ofera un meniu complet al sordidului razboiului, cu drumuri impotmolite, cadavre spanzurate sau sfartecate, secretii si mucozitati de toate felurile, asezonat cu obisnuita solidaritate a ocupantilor spatiului claustrofobic al unui tanc, va spuneam mai demult de ea, in postul despre Panzermuseum. E adevarat si ca protagonistii isi fac bine treaba, aia putina pe care o au, de a strecura printre salve de tun si rafale de mitraliera discutii despre prietenie, solidaritate si razboi. Dar la fel de adevarat e si ca un Inglorious Bastards, de exemplu, incearca sa adauge mai mult continut artistic decat un documentar despre razboi, ceea ce Fury nu prea face. Nu-i ok sa produci un film despre razboi cu pretentii si sa strecori niste scene total neveridice, precum aceea unde soldatul german priveste in ochi soldatul american care incearca fara succes sa play dead si nu-l deconspira, un om asupra caruia se arunca grenade in cap prin trapa tancului este gasit mort, dar absolut intreg sau o intersectie dintr-un camp trebuie pazita cu pretul vietii, ca si cum trupele n-ar putea sa o ia si pe aratura de alaturi si culmea, nici nu le da prin minte sa o faca. Daca era un pod, mai ziceam...

Nu-s eu genul care sa imparta lumea pe sexe si sa spuna ca masinutele sunt pentru baietei si papusile pentru fetite, mai ales ca jucariile mele preferate erau cartile, incepand cu cele de colorat, dar asta e chiar un film numai pentru baieti. Pentru ca e porno, dar cu tancuri. Merg, isi fac treaba si din cand in cand mai schimba pozitiile. Asa ca doamnelor si domnisoarelor, oricat v-ar placea Brad Pitt, nu va lasati inselate de prezenta lui pe afis. Iar baietii cu ceva pretentii cinefile care nu-s interesati de jocuri video cu tancuri mai bine s-ar uita la un film documentar despre razboi, ar iesi mai castigati, nu doar la partea de autenticitate.