Sunday, 23 November 2014

Sinucideri la dublu


Jean Teulé - Magazinul de sinucideri 



Le Magasin des Suicides (2012)

In ordinea inversa a aparitiei, pentru mine a fost mai intai a fost animatia muzicala a lui Patrice Leconte, un filmulet de la care aveam asteptari cunoscand premiza. Din pacate, realizatorii nu s-au hotarat daca sa-l abordeze ca pe o animatie noir pentru adulti sau sa aduca si copiii la film, asa ca, amestecand targetul, ca nu strica sa pacalesti toate generatiile fara sa multumesti vreuna, a iesit o strutocamila shitty pe care o salveaza un pic doar muzica. Nu e suficient de subtila si de amuzanta pentru copiii mari, care stiu ca depresia nu se vindeca printr-un sarut si o banala esarfa roz, parca prea dark si plictisitoare pentru copiii mici, carora nici macar nu poti inca sa le explici ce inseamna moartea, dar sa o mai si colorezi frumos, sa o transformi in subiect de desene animate! Opereaza cu niste concepte prea abstracte pentru copii si prea puerile si evidente pentru adulti, vrea sa aiba umor si mai trist e ca nu-si da seama ca nu are... 
Mult mai buna a fost cartea, mai bogata in referinte si detalii care, din dorinta de simplificare, au fost omise in film, ca oricum aia mici nu-si dau seama iar aia mari care raman perplecsi si nelamuriti nu conteaza, nu pentru ei trebuie sa umplem gaurile svaiterului, pe ei doar vrem sa-i pacalim sa plateasca biletul, eventual sa-si aduca si copiii la film daca nu se prind ca nu orice animatie este pentru ei!
Ne aflam intr-un viitor unde stratul de ozon a fost deja distrus, ploile acide nu-s un fenomen rar, religiile au fost uitate, strazile si scolile poarta numele unor sinucigasi  celebri, precum Monrtherlant sau Nerval. Intr-o lume a valorilor si criteriilor estetice inversate, cazuta prada depresiei, cea mai buna afacere pare sa fie magazinul familiei Tuvache de pe bulevardul Bérévoy (numele prim-ministrului francez care s-a sinucis in 1993 dupa pierderea alegerilor, hint, hint <evil face>), ce le pune la dispozitie doritorilor toate metodele necesare pentru o sinucidere fara gres, de la ciuperci si otravuri la pastile si gloante, de la tot felul de obiecte ascutite, sabii si lame, la franghii cu streangul gata facut sau prezervative gaurite pentru clientii care vor sa moara de boli venerice. Animale periculoase nu, fiindca oamenii sunt atat de singuri incat risca sa se ataseze de ele si sa se intoarca la magazin doar pentru a cumpara o pereche de andrele cu care sa tricoteze ciorapei pentru paienjenita preferata!
Mishima si sotia lui, Lucrèce, isi cresc cei doi copii, Vincent (numit dupa van Gogh) si Marilyn (Monroe) ca pe niste urmasi responsabili, asigurandu-le toate conditiile necesare pentru ca nici un gand pozitiv, nici un dram de optimism sa nu le invenineze viitorul intunecat. Totul merge de minune si cei doi traiesc ca niste martiri, pentru ca isi pun serviciile la dispozitia comunitatii, sacrificandu-se sa nu dea curs celor propovaduite, sinuciderea eficienta ca metoda de iesire dintr-o lume gri si fara perspective:
"- Prea multi fac treaba ca niste ageamii... Stiati ca din o suta cincizeci de mii de persoane care incearca sa se sinucida o suta treizeci si opt de mii dau gres? Oamenii astia raman handicapati, in scaun cu rotile, desfigurati pe viata. Pe cand cu noi... Sinuciderile noastre sunt garantate! Mori sau primesti banii inapoi!"
Asta pana cand in familia Tuvache se naste Alan (numit dupa Turing), copilul al carui zambet nu poate fi sters de pe chip decat daca i se lipeste pe gura un leucoplast cu un rictus de tristete desenat. 
Cartea lui Teulé surprinde episoadele cresterii lui Alan, modul cum veselia lui incurabila incepe treptat sa converteasca si restul  acestei familii Addams franceze si are o intoarcere de 180 de grade fata de animatie la final. 
Dupa cum ne informeaza nota traducatoarei Magda Radita, o parte din roman este formata din intertext, cu fragmente din Baudelaire, Aragon si dintr-un eseu al lui Antonin Artaud despre Van Gogh, de unde si tusele simboliste sau suprarealiste. Cu asa material, ma mir cum a putut sa iasa o carte asa vesela, desi mult prea schematica. Spiritul lui Alan este contagios nu doar pentru familie, ci si pentru cititorii sai. Mi-a parut rau ca nu am citit cartea in original, pentru ca pe Baudelaire si Aragon i-am citit numai in franceza, mi-au mai si ramas prin vreun colt al memoriei niste versuri, dar habar n-am cum suna in romana. Oare asa? 
"- Orgile uriase Limonaire ar intona toata ziua doar imnuri funerare. Catapultele ar arunca oamenii in aer ca pe niste bolovani, pe deasupra orasului. As construi si un parapet gigantic, de pe care sa se arunce indragostitii tinandu-se de mana, ca de pe stancile tarmului."
Sau asa?!
"Lecuitor al lumii-ngrozite de cangrene, copil cu ochi mari, adorate-arcane unde comori de nimeni stiute joaca stins. In jocul lor de artificii se scalda bucuria si cerul mut si negru zambeste catre ei.
Decupajul final obtinut e interesant, dar ansamblul e cam inconsistent si simplut, nu se exploateaza suficient potentialul si ramane un divertisment pe alocuri inspirat, in rest plat si expediat rapid, o schita a ceea ce ar fi putut fi un roman savuros si amuzant. 
Ca sa inchei, va las in compania celei mai bune parti a filmului, un fragment din coloana sonora:


No comments:

Post a Comment