miercuri, 7 octombrie 2015

Singur pe Marte


The Martian (2015)

Matt Damon s-a simtit probabil foarte confortabil in Interstellar, cu rolul sau de astronaut, singurul locuitor al unei planete pustii, asa ca a mai vrut. Si a mai primit, un film intreg de data asta. Iar editura Paladin nu a fost chiar pe faza sa scoata versiunea in limba romana a cartii in momentul aparitiei filmului in cinematografe! Pacat, ar fi fost o optiune interesanta (pe care as vedea-o aplicabila si pentru alte carti ecranizate), sa existe posibilitatea de a cumpara biletul la film impreuna cu volumul. Nu stiu cate vanzari ar face, dar ar fi o idee care merita experimentata, nu credeti?
Prin urmare nu am citit cartea pentru comparatie, probabil nici nu o voi mai face acum, cand am inteles ca scenariul o urmeaza destul de fidel, cu o diferenta de final, pentru a le oferi o surpriza cinematografica si cititorilor, dar prea putin ca merite si o lectura dupa vizionare, cred eu. Daca mi se stimula impulse buying-ul si o puteam cumpara odata cu biletul, cine stie?!
Povestea este, pe scurt, urmatoarea: un biolog din cadrul unei expeditii pe Marte, Mark Watney, se trezeste singur cuc pe toata planeta, dupa plecarea precipitata a restului echipajului ce-l crede mort in urma unei furtuni puternice. Resursele sunt limitate, asa ca omul nostru, interpretat de Matt Damon, trebuie sa-si genereze singur altele, pentru a spera la o sansa de supravietuire pana la viitoarea expeditie. Lucrurile merg din ce in ce mai bine, reuseste sa ia lagatura cu Pamantul si de aici incepe tot tam-tam-ul cu gasirea unei posibile solutii de recuperare a celui deja inmormantat acasa cu onoruri.
Cel mai mult mi-a lipsit cred perspectiva constanta a persoanei I. Ea exista, evident, dar este trunchiata, amestecata cu interventiile celor ramasi pe Pamant, cu vorbarie pompoasa, cu piete aglomerate ce traiesc cu emotie ceea ce pare sa fie cel mai important eveniment al lumii, salvarea unui om din Cosmos. Cum vazusem intr-o imagine pe undeva, Matt Damon devine un tip extrem de costisitor, de la Private Ryan incoace America tot cheltuieste ca sa-l recupereze din diferite situatii limita.
Cat timp eram pe Marte, era bine si liniste, fascinant chiar. Omul parea sa se simta foarte bine cu el insusi, construind, cultivand, facand plimbari in natura desertica, mai carpind cate o usa, mai facand socotelile prin camara, ca un bun gospodar, mai reparand cate un obiect stricat, pastrandu-si simtul umorului si autoironia, cu o atitudine relaxata, chiar daca in orice moment putea interveni ceva care sa-i curme viata. Am inteles ca, urmand cartea scrisa de un nerd, si gradul de precizie stiintifica este mare, chiar s-a acordat atentie gasirii unor solutii plauzibile de creare a habitatului terestru pe Marte si de reconstituire a masinariilor folosite in expeditii spatiale (sonda, roverul, etc.). 
Daca totul ar fi fost un one man show, mai spre excelentul Moon cu Sam Rockwell, filmul mi-ar fi placut mult mai mult. Mi-a fost tare simpatic personajul, cu atitudinea lui de a dedramatiza situatia si capacitatea de adaptare la conditiile date. Insa, urmand litera cartii, nevoia de acuratete ce a dus la colaborarea cu NASA si dorinta de a transforma filmul intr-o forma de propaganda pentru  misiunile spatiale, s-a acordat (prea) mult timp eforturilor terestre de gasire a unei solutii de recuperare a astronautului lasat in urma si aici intram intr-un etern spot publicitar de promovare a NASA. Eu cred ca forma cea mai potrivita de promovare ar fi reluarea programului spatial, nu "uite ce smecheri suntem noi in ipotetice situatii simulate". Intre ei, undeva in spatiu, pe drumul dintre Marte si Pamant, se afla echipajul, fostii colegi de drum ai lui Mark. 
In rest, o reprezentare vizuala de toata frumusetea (exersata deja de Ridley Scott in Prometheus), muzica de toata jena (hmm... ma rog, daca sunteti fani ai muzicii disco din anii '70-'80 o sa ma injurati ca am spus asta!) prezentata ca atare si de oropsitul care trebuie sa o asculte in lipsa de altceva mai bun si, cum au remarcat altii, un film care vine la tanc, odata cu anuntul gasirii de apa pe Marte (ce ne aduce la intrebarea ce a fost mai intai: apa sau filmul?) si cu intrarea intr-un con de umbra a misiunii Mars One. Avem si un eveniment secundar [mini-spoiler]: Sean Bean nu moare! Un film placut, de rontait alaturi de o punga de popcorns aici, pe Pamant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.