Petra Hulová - Muntii rosii
Cartea Petrei Hulova, un roman de debut, nu are nimic din ce te-ai astepta sa gasesti la un scriitor ceh: nici peisajul, nici tematica, nici structura umana. E o surpriza ce face parte mai curand din familia literara a lui Cinghiz Aitmatov, zic eu, care oricat m-as stradui sa-mi amintesc, ajung la concluzia ca nu am citit nimic din literatura mongola propriu-zisa. Caci Mongolia este tara unde isi plaseaza Petra Hulova romanul, in salbaticia muntilor printre care se insira stingher, presarate pe vai aride, prada capriciilor naturii, iurtele triburilor de crescatori de animale, permanent ratacitoare prin stepa, nomazi care invata sa calareasca inainte sa mearga.
Autoarea a petrecut un an in Mongolia, avand contact direct cu o civilizatie atat de indepartata europeanului de rand. Aceasta lume aspra, unde nu-i loc de tandrete si delicatete, este rama in care se deapana povestea a cinci femei din trei generatii (mama, trei fiice si nepoata). O vedem mai mult de jumatate din carte prin ochii Zayei, una dintre cele doua fiice mijlocii ale familiei ce nu a putut avea un fiu. Alaturi de ea, isi traiesc copilaria Nara, sora la fel de impura rasial ca si ea si apropiata ca varsta, fiind separate de un an, Magi, sora mai mare, cu trasaturi pur mongole, cu parul negru si bogat ce avea sa-si sfarseasca viata la numai 17 ani (destul de repede in carte, asa ca nu va ingrijorati, n-am spus prea mult) si Oyuna, fiica cea mica.
"Niciodata nu o sa pot uita noptile inspaimantatoare pe care le-am trait cand aveam in jur de zece ani. Mama si tata nu erau de gasit. In visele mele rasunau urletele animalelor salbatice, cortul nostru de iarna, asezat la adapostul muntilor, era gol si nu aveam unde sa ma intorc. Ei nu m-au asteptat. Si in departari am vazut un mers leganat, asa cum paseau camilele cand trageau mobila noastra portocalie din lemn, barnele superioare de sprijin si stalpul care ne sustinea ger-ul, caci spre tariile cerului nu se mai inalta nimic cat vedeai cu ochii in afara de muntii care ne acopereau spatele, dar acesti colosi indiferenti din piatra nu ar fi putut sustine cerul niciodata. In visele mele alergam mult, cautam sa prind ceva si intre timp familia noastra disparuse dupa zarea aprinsa..."
Aceeasi Zaya isi transmite senzatiile legate de moartea surorii celei mari:
"In mijlocul acestui intreg tumult, s-a deschis o poarta. Mama a inceput sa tipe si am vazut neantul ca o floare imensa si otravitoare, ca un tunel nesfarsit care inghitea imaginea surorii mele, lasand loc liber unui plans vesnic, si imi dadeam seama ca era intaia oara cand priveam intunericul de pe margine si nu aveam dreptul sa ma clatin."
La 16 ani, vede pentru prima data Orasul, capitala, si incearca sentimentul de descumpanire si sufocare a celui obisnuit cu spatiile largi si pustii ale stepei. De altfel, instrairea de sat a celor ce cresc sau ajung sa traiasca la oras imparte personajele cartii in doua lumi ireconciliabile, atat de departe una de cealalta incat atunci cand se intalnesc cu greu mai gasesc fragile punti de comunicare.
Desi cartea mi-a placut in ansamblu, am remarcat ca alegerea polifoniei tradeaza din nou lipsa de experienta a unui autor, incapacitatea de a schimba si adapta registrele la conditia sociala si evolutia personajelor, scormonindu-mi fixatia si exasperarea legata de romanele care se vor pe mai multe voci dar converg intr-una singura, unitara. Zaya, surorile, mama sa si fiica vorbesc la fel si imi e greu sa inghit ca o taranca analfabeta se exprima la fel de poetic ca si o invatatoare. Toate aceste femei adopta acelasi ton elegiac, micile diferente tin doar de ancorarea figurilor de stil in lumea ce le este cunoscuta. Pentru Alta, mama Zayei, de exemplu, vorbele nesincere "zornaie ca margelele intr-o cutie de lemn", in timp ce pentru Dolgorma, fiica ei, nascuta si crescuta in oras, realitatea tinde sa fie exprimata cu cinism si o anumita aplecare spre sordid, ca pentru a se scutura de "pielea moarta care s-a scorojit", de stepa indragita de inaintasi, unde obiceiurile si traditia culinara o dezgusta iar singurul lucru care o fascineaza sunt desenele rupestre ale stramosilor.
Compenseaza printr-o atmosfera aspra si sensibila ce-si condimenteaza trama propriu-zisa cu o multime de informatii despre limba, civilizatia, credintele si traditiile mongolilor. Acomodarea cu termenii poate fi usor greoaie la inceput, asta si din cauza alegerii editurii de a grupa cuvintele de origine mongola si rusa la sfarsit, nu ca note de subsol. Apoi te familiarizezi cu ele si cateva chiar se intiparesc bine in minte prin repetitie, cum ar fi ger (cortul), aimag si sum (diviziunile administrativ-teritoriale), guanz (carciuma) sau sarbatoarea nationala Naadam. Si daca tot sunt la capitolul alegeri mai putin fericite, as mentiona si coperta, cu un desen ce-mi sugereaza un sat chinezesc.
Fiecare dintre femeile ce-si dau glas gandurilor viseaza la o evadare: pentru unele, intr-o relatie interzisa, pentru altele, dincolo de fasia rosie de deasupra muntilor, la Oras. Unele si-au inceput viata sexuala cu un viol, fara sa stie ce li se intampla si ajung sa lucreze intr-o intreprindere mare unde se castiga bani multi, dupa cum spun in rarele ocazii cand revin in sat. Altele se revolta si condamna alegerile parintilor, insa sentimentul cel mai pregnant pe care il lasa in urma cartea este acela al dezradacinarii, al cautarii unui loc si rost. Desi nu m-a convins pe deplin aceasta viziune a pervertirii sufletului de catre oras, unde fiecare femeie este condamnata sa devina o victima, trebuie sa admit ca a fost o lectura foarte interesanta, care mi-a hranit in special pasiunea de a descoperi alte meleaguri si civilizatii. M-am plimbat pe harta, am incercat sa gasesc locurile numite in carte si mi-a incoltit o idee firava de duce-m-as prin pustiile stepei, desi stramb din nas la gandul ca toate drumurile trec pe la Moscova, alea care nu transforma un zbor intr-o peripetie, intr-un semi-ocol al Pamantului in vreo 30 de ore.
"Niciodata nu o sa pot uita noptile inspaimantatoare pe care le-am trait cand aveam in jur de zece ani. Mama si tata nu erau de gasit. In visele mele rasunau urletele animalelor salbatice, cortul nostru de iarna, asezat la adapostul muntilor, era gol si nu aveam unde sa ma intorc. Ei nu m-au asteptat. Si in departari am vazut un mers leganat, asa cum paseau camilele cand trageau mobila noastra portocalie din lemn, barnele superioare de sprijin si stalpul care ne sustinea ger-ul, caci spre tariile cerului nu se mai inalta nimic cat vedeai cu ochii in afara de muntii care ne acopereau spatele, dar acesti colosi indiferenti din piatra nu ar fi putut sustine cerul niciodata. In visele mele alergam mult, cautam sa prind ceva si intre timp familia noastra disparuse dupa zarea aprinsa..."
Aceeasi Zaya isi transmite senzatiile legate de moartea surorii celei mari:
"In mijlocul acestui intreg tumult, s-a deschis o poarta. Mama a inceput sa tipe si am vazut neantul ca o floare imensa si otravitoare, ca un tunel nesfarsit care inghitea imaginea surorii mele, lasand loc liber unui plans vesnic, si imi dadeam seama ca era intaia oara cand priveam intunericul de pe margine si nu aveam dreptul sa ma clatin."
La 16 ani, vede pentru prima data Orasul, capitala, si incearca sentimentul de descumpanire si sufocare a celui obisnuit cu spatiile largi si pustii ale stepei. De altfel, instrairea de sat a celor ce cresc sau ajung sa traiasca la oras imparte personajele cartii in doua lumi ireconciliabile, atat de departe una de cealalta incat atunci cand se intalnesc cu greu mai gasesc fragile punti de comunicare.
Desi cartea mi-a placut in ansamblu, am remarcat ca alegerea polifoniei tradeaza din nou lipsa de experienta a unui autor, incapacitatea de a schimba si adapta registrele la conditia sociala si evolutia personajelor, scormonindu-mi fixatia si exasperarea legata de romanele care se vor pe mai multe voci dar converg intr-una singura, unitara. Zaya, surorile, mama sa si fiica vorbesc la fel si imi e greu sa inghit ca o taranca analfabeta se exprima la fel de poetic ca si o invatatoare. Toate aceste femei adopta acelasi ton elegiac, micile diferente tin doar de ancorarea figurilor de stil in lumea ce le este cunoscuta. Pentru Alta, mama Zayei, de exemplu, vorbele nesincere "zornaie ca margelele intr-o cutie de lemn", in timp ce pentru Dolgorma, fiica ei, nascuta si crescuta in oras, realitatea tinde sa fie exprimata cu cinism si o anumita aplecare spre sordid, ca pentru a se scutura de "pielea moarta care s-a scorojit", de stepa indragita de inaintasi, unde obiceiurile si traditia culinara o dezgusta iar singurul lucru care o fascineaza sunt desenele rupestre ale stramosilor.
Compenseaza printr-o atmosfera aspra si sensibila ce-si condimenteaza trama propriu-zisa cu o multime de informatii despre limba, civilizatia, credintele si traditiile mongolilor. Acomodarea cu termenii poate fi usor greoaie la inceput, asta si din cauza alegerii editurii de a grupa cuvintele de origine mongola si rusa la sfarsit, nu ca note de subsol. Apoi te familiarizezi cu ele si cateva chiar se intiparesc bine in minte prin repetitie, cum ar fi ger (cortul), aimag si sum (diviziunile administrativ-teritoriale), guanz (carciuma) sau sarbatoarea nationala Naadam. Si daca tot sunt la capitolul alegeri mai putin fericite, as mentiona si coperta, cu un desen ce-mi sugereaza un sat chinezesc.
Fiecare dintre femeile ce-si dau glas gandurilor viseaza la o evadare: pentru unele, intr-o relatie interzisa, pentru altele, dincolo de fasia rosie de deasupra muntilor, la Oras. Unele si-au inceput viata sexuala cu un viol, fara sa stie ce li se intampla si ajung sa lucreze intr-o intreprindere mare unde se castiga bani multi, dupa cum spun in rarele ocazii cand revin in sat. Altele se revolta si condamna alegerile parintilor, insa sentimentul cel mai pregnant pe care il lasa in urma cartea este acela al dezradacinarii, al cautarii unui loc si rost. Desi nu m-a convins pe deplin aceasta viziune a pervertirii sufletului de catre oras, unde fiecare femeie este condamnata sa devina o victima, trebuie sa admit ca a fost o lectura foarte interesanta, care mi-a hranit in special pasiunea de a descoperi alte meleaguri si civilizatii. M-am plimbat pe harta, am incercat sa gasesc locurile numite in carte si mi-a incoltit o idee firava de duce-m-as prin pustiile stepei, desi stramb din nas la gandul ca toate drumurile trec pe la Moscova, alea care nu transforma un zbor intr-o peripetie, intr-un semi-ocol al Pamantului in vreo 30 de ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.