Friday, 16 October 2015

Verdictul lui Coetzee in privinta lui Coetzee


J. M. Coetzee - In miezul verii. Scene de viata provinciala

Va spun din start, abrupt si sec, fara alta introducere, ca John Coetzee a murit. Iar moartea sa ofera ocazia unui roman in buna traditie a deconstruirii si reconstruirii unui personaj din perspectiva exterioara, behaviorista. Lucrurile devin complicate atunci cand Coetzee-autorul scrie despre Coetzee-personajul, intr-un colaj creat de naratorul/ intervievatorul ce-si propune scrierea unei biografii, un personaj fictiv creat de Coetzee cel real, hotarat sa reconstituie profilul scriitorului nobelizat din marturiile celor care l-au cunoscut: o amanta, o verisoara, mama unei foste eleve, un coleg si prieten, contracandidat pentru un post de lector si o profesoara universitara, fosta amanta si colega la catedra de limbi straine a Universitatii din Cape Town. Aceste proiectii ale personajului Coetzee sunt incadrate de insemnari, note de lucru de dezvoltat in romane, fapte diverse. 
Din relatarile puse laolalta, rezulta imaginea unui barbat stangaci, stingher, sociofob, preocupat de sine, cu o existenta apasatoare pe care viata alaturi de tatal sau nu o face deloc mai confortabila, un amant mediocru ce-si proiecteaza idealurile in femei: intr-o brazilianca vede aspiratia de amestecare a raselor, in frantuzoaica pe aceea de regasire a marii culturi franceze, intr-o relatie pe care respectiva, Sophie, o caracterizeaza drept "comico-sentimentala". John este amantul meloman ce doreste sa-si coordoneze miscarile in pat pe un fragment andante de Schubert, dar si ruda singuratica si oarecum ciudata, asexuata, profesorul cu un air de célibataire inconfundabil, dar si omul care incearca sa sparga tabuurile legate de munca manuala ca apanaj al negrilor in plin apartheid. In doua episoade il vedem mesterind fara prea mult succes cate ceva: fie toarna beton, fie repara camioneta veche pe care o detine. 
Dintre cele cinci marturii, patru feminine si una masculina, barbatul, Martin, pune punctul pe i, fiind singurul care da glas senzatiei pe care o aveam in timp ce citeam, cand avertizeaza ca sursele feminine ar putea transforma biografia intr-o reglare personala de conturi guvernata de ranchiuna si resentimente, dupa cum si sugereaza unele verdicte ale intervievatelor: 
"verdictul meu in privinta lui John Coetzee, dupa sapte zile de testare, a fost ca el nu facea parte din liga mea, nu in forma in care eram eu atunci. 
John avea o dispozitie sexuala - ca sa-i zic asa - in care intra cand se dezbraca. In dispozitia aceea sexuala, putea indeplini cu totul adecvat rolul masculului - adecvat, competent, dar, pentru gustul meu, prea impersonal. N-am simtit niciodata ca e cu mine, cu mine ca fiinta reala. As fi zis ca, mai degraba, era preocupat de o imagine erotica a mea, existenta in capul lui; poate chiar de o imagine a Femeii cu F mare (...) sexul cu el nu oferea nici un fior.
Verdictul meu este ca scriitorul s-a distrat teribil inventandu-si aceasta posteritate, fabricand un curent de antipatie starnit de persoana sa, de omul dezbracat de laurii gloriei literare. Nu stiu cum apare in celelalte doua volume ale trilogiei, Copilarie si Tinerete, dar aceasta autoflagelare sarcastica are ceva din orgoliul celui ce-si construieste voit o imagine defavorabila pentru a se asigura ca mai mult decat s-a coborat el insusi nu il vor duce altii. In rest, imaginea sparta din care fiecare detine cate un ciob nu aduce nimic nou in literatura, e doar o repetare manierista a temei proiectiei sinelui in constiinta celorlalti. Sau, in cuvintele Sophiei, singura care da un verdict asupra scriitorului si nu asupra omului "prea rece, prea ingrijit, prea simplu, prea fara pasiune". A spus-o Coetzee, nu eu!
Daca adaug si incapacitatea mea de a intelege demersul unui biograf de a apela la acest gen de surse clamand ca doreste sa creeze o lucrare serioasa si documentata, nedumerirea privind publicul careia i-ar fi destinata o asemenea lucrare (eu, cel putin, n-as citi biografia unui scriitor reconstituita din amintirile amantelor, mi se pare o amestecare a registrelor deplasata, dar poate ca-s doar eu mai anapoda si publicul abia asteapta confesiuni incendiare), adica premisa total nerealista de la care se construieste cartea, incerc sa sper ca a fost doar un exercitiu, o joaca de-a ce bine este sa fii postmodern si sa te multiplici in mintea celorlalti. 
Defunctul Coetzee m-a lasat oarecum rece, ca sa raman in atmosfera mortuara. Sa-l mai vad la lucru pe cel viu, ca deocamdata, dupa entuziasmul initial produs de intalnirea cu Elizabeth Costello care m-a facut sa cumpar alte trei carti ale autorului, tooot merg pe o panta descendenta. Poate ca mult-laudata Dezonoare, lasata la urma, o sa onoreze asteptarile, mai ales ca mi-am setat gradul amagirilor legate de sus-numitul la un nivel mai redus decat pana acum. Adica m-am cam resemnat si incerc sa-mi dau seama ce am gasit in Elizabeth Costello si mi-a lipsit in celelalte carti. Va spun dupa Dezonoare, cand i-o veni vremea, daca descopar.

3 comments:

  1. Îl am şi eu pe listă cu "Dezonoare".
    Intru aproape zilnic pe blogul tău şi nu pot să nu te admir pentru cât de mult citeşti. Sunt invidioasă pe timpul tău, eu dacă reuşesc să citesc 1 carte pe săptămână mă declar mulţumită.

    ReplyDelete
  2. Recunosc ca este un privilegiu sa poti sa-ti planifici timpul cum doresti, fara sefi/subalterni ori program de lucru fix si asta ma ajuta sa mai fur din timpul de lucru scurte perioade de evadare in carti ;). Dar nu cred ca este cineva care sa zica "am suficient timp pentru citit" sau pentru orice alte pasiuni, care sa nu se uite cu jind la raftul cu carti care-si asteapta randul, sa nu se simta descumpanit/a ca-s prea multe tentatii si are prea putin timp pentru toate si uite vine acum intr-o luna targul cu noutati iar cartile astea pe care le am de atata timp in plan or sa treaca iar pe randul al doilea... Dar asta e si o forma de anticipare si prelungire a bucuriei de dinaintea descoperirii, asa ca sa vina, cat mai multe si cat mai frumoase, chit ca niciodata nu le vom buchisi pe toate. E o reclama acum la tv, ma enervez de cate ori o aud cu o tipa care incepe cu "eu am citit toate cartile". Ok, si acum ca le-a terminat nu-i asa ca viata-i e pustie :)?

    ReplyDelete
  3. Hmmm nu cred că ştiu reclama.
    Da, aşa e, oricât de mult citeşti mereu ai impresia că se poate mai mult. Unde mai pui că mereu apar tentaţii noi.. :)

    ReplyDelete