Monday, 7 March 2016

India lui David Lean


A Passage to India (1984)

Pentru ca s-a incheiat sezonul de Oscar, pot sa ma intorc la filme vechi. Intamplator, tot unul oscarizat. Pentru ca (rusine sa-mi fie!) nu am citit cartea lui E.M. Forster, daca AMC mi-a adus acasa filmul si tot ce aveam de facut era sa apas pe butonul telecomenzii, am zis sa vad cum arata un film care in 1985 primea 12 nominalizari si castiga doua premii. Judecand la rece si fara nostalgie cinefila pentru timpurile cand mega-productiile nu insemnau tone de efecte speciale, daca ii mai puneau cateva filtre de prelucrare a imaginii inventate intre timp, cred ca putea lua lejer si anul asta niste premii / nominalizari, tinand cont de contracandidati. Chiar mai multe, pentru ca pe atunci nu se facea atata caz de multiculturalism si Victor Banerjee, care a ramas sa toarne filme pe banda la Bollywood (vad ca are 5 terminate anul asta), daca ar fi iesit pe ecrane cu rolul Aziz, ar fi fost acum mare vedeta la Hollywood... Dar timpurile erau altele, oportunitatile diferite, s-a trecut din extrema "nu te bag in seama pentru ca esti indian" in cealalta, "esti indian, element exotic, deci ai fi avut musai o nominalizare", macar ca sa dea bine la culoarea pielii, criteriu foarte pretuit de americanismul corect politic. 
Am inceput prea abrupt... Hai mai bine sa va spun de film! Anii '20, Marea Britanie este inca imperiu, India colonie. Doamna Moore (Peggy Ashcroft, Oscar pentru rol secundar feminin), mama unui judecator, Ronny (Nigel Havers, o figura familiara, mi-am dat seama ulterior ca din Empire of the Sun) stabilit intr-un oras fictiv din India, de pe malul Gangelui, pe nume Chandrapore, ii face o vizita impreuna cu Adela Quested (Judy Davis), logodnica lui. Ajunse acolo, cele doua turiste englezoaice nu sunt nici suficient de integrate in comunitatea locala, ce-i priveste pe indigeni cu superioritate si ii tine la distanta, nici suficient de... dezintegrate cat sa nu aiba o atitudine condescendenta fata de ei, in special tanara Adela. Si, conform principiului testat psihologic, localnicii reusesc cu brio sa se coboare la nivelul asteptarilor englezilor. Un singur englez, Richard Fielding (James Fox), joaca rolul intermediarului idealist intre cele doua lumi ce-si acutizeaza discrepantele. Cele doua vizitatoare vor sa cunoasca "India reala". Desi motivele sunt diferite, doamna Moore adoptand natural viziunea umanista si lipsita de prejudecati rasiale iar domnisoara Quested fiind mai inclinata spre latura "exotica" si misterele tarii, ambele simt fascinatia pentru o lume ce le atrage si le respinge in acelasi timp.
V-am spus ca n-am citit cartea. Mi-ar fi placut sa vad (si poate o voi face intr-o zi) cum erau acolo reflectate doua personaje care pentru mine au dat savoare filmului: Aziz, medicul cazut in admiratie pentru cultura engleza, si Godbole (Alec Guiness, da, un actor cat se poate de londonez, mai cunoscut publicului larg ca Obi-Wan Kenobi), budhistul tipic, pentru care orice actiune sau inactiune conduce la acelasi rezultat. Nu va mai spun ce se intampla in continuare in film, daca nu ati citit cartea si vreti sa-l vedeti va fi la fel de surprinzator ca si pentru mine cum doua englezoaice naive, mai ales una dintre ele, declanseaza un conflict intre civilizatii si ideologii politice, acutizeaza tensiunea mocnita dintre colonisti si colonizati, ridica bariere rasiale insurmontabile si mai ca starnesc o revolutie. 
Vreau sa va spun de ce mi-a placut filmul. Nu numai pentru ca gaseste cheia potrivita sa-si transmita mesajul (auto)ironic, empatic, actual prin prisma divergentelor culturale ce continua sa se manifeste in lume. Nu doar pentru modul in care face apel la ratiune si comunicare in situatii tensionate, cu umor uneori,  gratie mai ales celor doi eroi indieni, Aziz si Godbole. Ci si pentru ca este un film frumos: valorifica excelent peisajele si muzica (ce-i apartine lui Maurice Jarre, compozitor de muzica de film, mai misto, zic eu, decat fi'su, Jean-Michel) si manifestarile discrete ale sentimentelor ce oscileaza intre neincredere si dorinta de evadare in lumea necunoscuta, acolo unde puritanismul britanic poate fi socat de senzuala dezlantuire a reprezentarilor kama sutra din templele in ruina, pentru a ne spune povestea unor cautatori, idealisti ce nu se resemneaza cu realitatea in care traiesc. Sa va mai zic ca este ultimul film regizat de David Lean, un specialist al transpunerilor literare pe ecran?! Amintesc din creatiile lui doar Lawrence of Arabia, The Bridge on the River Kwai (ambele ultrapremiate, ca deh, recurg la autoritate atunci cand imi convine si vreau sa va conving), Great Expectations, Doctor Zhivago si ma opresc, ca-s prea multe sa le enumar pe toate.

No comments:

Post a Comment