marți, 22 martie 2016

Dulcea fericire a sfarsitului



Michael Kumpfmüller - Splendoarea vietii

Cateodata cele mai fericite momente ale vietii vin in amurg, cand ramane prea putin timp pentru a le savura si deznodamantul unei boli ce macina incet, dar sigur, e tot mai aproape. Dupa ani de cautari, nesigurante, dezamagiri, dupa o tinerete introvertita in care implinirile sentimentale s-au consumat in mare parte prin bordeluri si relatiile mai serioase s-au sfarsit in sufocare, devenind o amenintare a carierei literare, eroul nostru solitar isi gaseste, in sfarsit, aripile necesare pentru a zbura departe de casa, retezand un cordon ombilical ce l-a tinut aproape toata viata in sfera de influenta materna, protectoare si acaparanta. Cine sunt protagonistii acestei povesti de dragoste cu o aura tragica, date fiind circumstantele in care se deruleaza si fundalul istoric tulbure? El este mai mare cu 15 ani decat ea, deja slabit de boala. O cunoaste intr-o statiune de pe malul Marii Baltice, unde venise in vizita la sora lui. Ea, Dora Diamant, se simte atrasa de el din primul moment cand il zareste pe plaja, in localitatea unde lucra ca bucatareasa la o casa de vacanta. De altfel, prima lor intalnire are loc chiar in bucatarie, unde ea curata pestele, moment ce il uimeste si il intriga pe tanarul cunoscut ca "doctorul", ramas in istoria literaturii cu numele Franz Kafka. 
Intr-o carte ce imbina documentarea exegetului cu talentul literar, scriitorul german Michael Kumpfmüller ne propune un fragment de istorie literara romantata, un exercitiu de imaginatie ce porneste de la corespondenta pierduta a celor doi protagonisti, confiscata de Gestapo in 1933, o forma de recuperare, prin puterea literaturii, a unui  trecut pe care istoria a vrut sa-l lase ascuns, pierdut, disparut pentru totdeauna.
Intalnirea celor doi eroi pare sa-si fi asteptat momentul potrivit, fiind imposibila in alt loc si in alt timp. Ea il face pe barbatul bolnav sa creada ca orice e posibil: vindecarea, regasirea inspiratiei si a dorintei de a scrie, fericirea.  Unul vrea sa scrie despre lumea pe care o traieste, celalalt sa o schimbe. Impreuna construiesc o iubire eterica, capabila sa genereze un sentiment de impalpabila nemurire. Printre impachetari, despachetari, asteptari, sperante, indoieli, momente de entuziasm, despartiri si regasiri, planuri, fericire si tristete, liniste, resemnare sau asteptare, gasim nu un roman al faptelor, ci unul al starilor, ce se combina si se succed, indreptandu-se catre finalul cu miros de spital ce mi-a amintit de Max Blecher.
Cartea este conceputa in trei parti, "Sosirea", "Ramanerea" si "Plecarea". Poate fi vorba despre sosirea unui barbat pe o plaja din nord, de ramanerea alaturi de femeia iubita la Berlin si de plecarea din viata sau, la fel de bine, despre aparitia, persistenta si stingerea unei magii intamplate parca pentru a demonstra acea splendoare a vietii despre care vorbeste Kafka in fragmentul de jurnal ce prefateaza cartea: 
"Ne putem foarte bine inchipui ca splendoarea vietii se desfasoara in prea-plinul ei, in fiecare clipa, in jurul nostru, doar ca ascunsa vederii, undeva in adancuri, invizibila si foarte indepartata. Insa ea se afla acolo, si nu e nici ostila, nici indaratnica, nici surda. Daca o invocam folosind cuvantul adevarat, numele adevarat, ea vine. Aceasta este esenta magiei, care nu creeaza, ci invoca."
Trairile celor doi lor au o delicatete discreta, interiorizata. Fiecare se apropie de celalalt cu teama si prudenta, mai ales el, dar Dora se va dovedi limanul calm de care are nevoie ca sa-si scrie  ultimele povestiri, unde analizeaza raporturile artistului cu lumea sau ale omului cu propriile-i adaposturi si refugii, asa cum isi va chestiona, cu prudenta si parca neincredere in magia aceasta asteptata, dorita si invocata, si relatia cu Dora. 
In planul secund al acestei poezii a iubirii, dominata de luciditate, perseverenta, gingasie si tandrete se succed istoria, cu reperele epocii (inflatia, primele amenintari la adresa evreilor, gandurile de a emigra in Palestina...) si figurile apropiatilor lui Franz (mama, surorile, prietenul cel bun, fantasmele trecutelor iubiri). Este o carte complexa, a optimismului din inima tragediei, construita din lumini si umbre, ce ne dezvaluie, dincolo de omul-Kafka, intotdeauna in stralucirea reflectoarelor istoriei literare, pe cea care i-a alinat cu prezenta atenta si afectuoasa ultimele momente, emotionand prin daruirea sa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.