vineri, 4 martie 2016

Cronica SF de familie


Margaret Atwood - Asasinul orb

A treia e cu noroc! De doua ori am incercat sa citesc Margaret Atwood si n-a mers. Prima oara, cu Femeia comestibila, mi s-a parut un chick lit slabut si am ramas cu o senzatie de perplexitate, n-am inteles de ce doamna e atat de elogiata si inclusa printre scriitorii seriosi. A doua tentativa a fost cu Ochi-de-pisica, nu mai tin minte nimic, memoria selectiva functioneaza si ma ajuta sa nu-mi incarc amintirile cu carti pe care le consider neinteresante, stiu doar ca de atunci am zis ca e o autoare care nu prezinta interes pentru mine. Au trecut anii, am tot auzit/vazut in jur comentarii pozitive ale cartilor sale. Dincolo de PR si marketing, trebuie sa fie si un sambure de adevar, mi-am zis, asa ca hai sa mergem la cartea care i-a adus Bookeru', poate am mai mult spor. Am mai citit si despre versatilitatea ei care, zice-se, ca nu cunosteam alte carti in afara celor doua de mai sus, jongleaza elegant si cu succes si cu SF-ul, si cu politistele, si cu cronicile de familie, scrie cate un pic din fiecare gen si tema, este cameleonica, si iata ca asa am ajuns la Asasinul orb. 
La inceput n-am inteles prea mult, aveam senzatia ca prea se arunca in colaje postmoderne fara scop si-si intoxica cititorii cu articole de ziare, cu o poveste SF, cu amintiri de familie ce nu-si gaseau coerenta. De la un punct, firele incep sa se lege. O scriitoare moare intr-un accident de circulatie in 1945, urmeaza articole ce anunta decesul mai multor membri ai importantei familii din care facea parte, apoi suntem aruncati intr-o cruda povestire SF inspirata din mitologia antica, plina de sacrificii ritualice, copii mutilati, ce ajung prin orbire sa nu aiba alta sansa decat bordelul sau crima. Este partea mai neobisnuita, care m-a captivat si m-a sustinut de-a lungul romanului. Povestea revine in zilele noastre, unde sora batrana a femeii din primele pagini incepe sa faca lumina in ce s-a intamplat atunci, sa explice scindarea ramurilor familiei si sa descifreze misterele disparitiei. 
La inceput e o cronica clasica de familie, destul de expeditiva, cu vietile si mortile membrilor ei, respectand mecanismele stiute ale memoriei care fac ca amintirile cele mai vechi sa se opreasca la doua, maxim trei generatii, si denatureaza intamplarile mai vechi, cunoscute la mana a doua, prin viziunea subiectiva a martorilor. Se desfasoara astfel istoria unei familii ce a pornit o afacere cu nasturi, a pierdut doi fii in Primul Razboi Mondial, in generatia urmatoare au aparut, de la al treilea fiu, doua fiice ramase fara mama la o varsta frageda, ce cresc nedespartite, cu un sir de preceptori nedoriti si un tata mai mult absent, traumatizat de ororile de pe front. Una dintre ele, Iris, sora mai mare, este cea care deapana istoria, avand cea mai sincera motivatie posibila: 
"Oare de ce dorim atat de mult sa ne comemoram? Chiar si in timp ce inca suntem in viata. Dorim sa ne afirmam cu putere existenta, ca niste caini care se usureaza pe hidrantii de incendiu. Ne expunem la vedere fotografiile inramate, diplomele de pergament, cupele argintate: ne inscriem monograma pe lenjerie, ne scrijelim numele pe copaci, le mazgalim pe peretii toaletelor publice. O facem din acelasi impuls. Ce asteptam de la asta? Aplauze, invidie, respect? Sau pur si simplu atentie, de orice fel putem capata? 
Vrem un martor, cel putin. Nu suportam ideea ca glasurile noastre sa amuteasca in cele din urma, ca un radio care se opreste."
Asasinul orb, textul "in rama", este o fantomatica povestire SF depanata de un barbat femeii cu care are o relatie clandestina. Se intalnesc in hoteluri promiscue, beau whisky, fac dragoste si el reinnoada ca o Seherezada firul istorisirii de la intalnirea precedenta. Intre timp, articolele de ziar urmaresc evenimentele familiei: reflecta criza mondiala din anii '30, casatoria lui Iris cu un membru al unei familii concurente in afaceri si asa mai departe. Istoria ramane doar un fundal discret pentru scena pe care se desfasoara fresca de familie. 
Rezultatul final al romanului este o combinatie de educatie si randuieli victoriene cu secvente ale horror-urilor SF din anii '50-'60, in care creaturi extraterestre tentaculare ce tasnesc din ghetari topiti se impreuneaza cu pamantence, toate impachetate intr-un subiect demn de un soap opera intins pe mai multe decenii. Actiune e din plin: sange, intriga, articole senzationaliste din presa mondena ce sintetizeaza intamplari ce vor fi explicate mai tarziu, in ultimele pagini, dupa ce detaliile intregii istorii au fost epuizate. Ambitia autoarei de a nu-si limita cartea la o singura epoca sau la un gen unic, deschizandu-se spre orice, de la benzi desenate de categoria B pana la consideratii despre scris si mistere de familie, are ca rezultat o salata interesanta, aromata, pe care am consumat-o cu placere, pe alocuri si cu entuziasm, cand sesizam cate un ingredient mai exotic. Oricum, e o apropiere de o scriitoare ale carei calitati i le contestam pana acum vehement.
N-am reusit sa ma eliberez de o usoara senzatie ca mi se explica prea mult, ca e un pic cam previzibila, demonstrativa si prolixa pe alocuri, dar e o carte in carte in carte fluida, ce se citeste usor si reuseste sa struneasca fara sa incurce itele atat de vaste si de ambitioase ale structurii romanului. Iar daca ar fi sa ironizez tam-tamul cu negrii de la Oscar, avem in carte un caz clar de discriminare sexuala, pentru ca personajele masculine au doar roluri secundare, sterse, de sustinere a eroinelor principale ori de voce din off ce povestesc istoria SF.

4 comentarii:

  1. Mie mi-au plăcut foarte mult şi "Ochi-de-pisică" şi "Asassinul orb". Cred că "Povestea cameristei" ar fi mai degrabă pe gustul tău.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca Povestea cameristei este ceea ce s-a tradus de curand la Art cu titlul Povestea slujitoarei - si presupun ca ea e - aseara m-am apucat de ea,am citit vreo 100 de pagini, imi place, am o slabiciune pentru distopii, desi nu i-as zice chiar distopie, mai degraba alegorie, dar asta detaliez mai incolo, cand oi scrie despre ea :).

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, despre cartea asta vorbesc. Eu am citit ediţia Corint-Leda acum ceva ani. Sincer, mi se pare mai inspirata traducerea celor de la Corint. Aştept să-ţi citesc părerile :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie chiar de la titlu mi s-a parut mai inspirat termenul de " slujitoare" decat cel de camerista, chiar daca e putin mai departe de " handmaid". Cameriste mi s-au parut mai degraba Marthele, desi ele au si rol de bucatarese. Offred e mai degraba o sclava sexuala, o servitoare, "camerista" mi se pare prea cuminte . In rest, nu as sti sa fac o comparatie intre traduceri, nu am citit versiunea Corint. Dar cartea mi-a placut, impresii mai pe larg saptamana viitoare, ca mai am cateva postari in asteptare :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.