Thursday, 17 March 2016

O poveste altfel


Graham Joyce - Un fel de basm

In ziua de Craciun, la usa unei familii bate fiica disparuta cu douazeci de ani in urma, pe cand avea 16 ani. Timpul pare sa nu fi trecut peste ea, asa cum s-a intamplat cu cei ramasi acasa, parintii, fratele mai mare, acum casatorit si tata a patru copii, si iubitul de atunci. Aparitia brusca a Tarei, crezuta moarta, in masura sa tulbure vietile apropiatilor ce au avut nevoie de ani buni sa se obisnuiasca cu absenta, are nevoie de explicatii, cu atat mai mult cu cat cea mai la indemana dintre ele, plecarea intr-o calatorie in jurul lumii, este repede demontata. In plus, timpul nu pare sa fi lasat urme asupra tinerei ce-si aminteste trecutul, indepartat pentru ceilalti, ca si cum s-ar fi petrecut cu cateva zile in urma. Suntem in plin mister de la primele pagini. Intrebarile au fost puse, dar raspunsurile primite il adancesc si mai mult. O lume fantastica incepe sa prinda contur si magia se infiltreaza in normalitatea cotidiana. 
V-am spus ca la mine fantasy-ul este mai degraba un derapaj, nu-i un gen care sa ma absoarba, sa ma faca sa-l citesc constant. Nu prea ma omor dupa cartile concepute strict dupa conventiile si retetele lui, de aventuri si calatorii prin lumi imaginare (bine, exceptand seria Game of Thrones, care ma face sa ma gandesc mai degraba la istorie romantata decat la fantasy propriu-zis, desi contine urme de dragoni si zombi). De aceea Un fel de basm mi-a placut. Pentru ca e altceva, supranaturalul este inglobat in lumea noastra mai degraba ca o picatura de realism magic, fara sa acapareze prim-planul, o panza fina peste care se construieste lumea oamenilor. Adica este basm si nu este... decat in masura in care, asa cum spunea Bruno Bettelheim intr-un fragment citat ca motto al unuia dintre capitole, basmul nu aduce informatii utile despre lumea exterioara, ci despre procesele din interiorul unei persoane. 
Fantasticul este chestionat, interpretat, integrat. Se incearca intelegerea lui, un demers la care participam si noi, cititorii, nu doar autorul si personajele cartii, conducandu-ne intr-o directie in care fiecare isi poate alege adevarul propriu, fragmentul de realitate dorit. Este o carte cu radacini in vechi credinte populare, in legende din folclorul irlandez, colorata viu si intrigant, mai ales cand ajungem pe taramul unde lumina este atat de intensa incat poate sa raneasca. Nu te lasa sa accepti cu totul basmul, sa patrunzi in el cu inocenta unui copil, ci se adreseaza unui public gata sa puna orice la indoiala, lansand o provocare celor carora le este mai greu sa se abandoneze fara rezerve irealului. Pe o structura bine definita si clara de la primele pagini, se articuleaza sub-trame capabile sa tina curiozitatea treaza, ramificatii ce nu lasa deloc senzatia de umplutura, ci-si au locul bine definit in arhitectura finala a romanului. Cand ai impresia ca ai gasit un raspuns, apar alte intrebari, ca in serialele ce reusesc sa-si captiveze privitorii prin cursul imprevizibil al intamplarilor, dar si prin atmosfera si personajele lor, fara note false, fara gesturi si scene in plus. 
Nu este doar o carte de citit dintr-o suflare, inevitabil atunci cand fiecare capitol deschide noi cai de investigatie, in incercarea de a afla ce este real si ce nu, si ci si una bine scrisa de un autor ce ne conduce prin mai multe genuri literare. Paradoxal, poate cel mai putin are de-a face cu fantasy-ul, ce se suprapune peste o intriga de thriller psihologic, cu o fata disparuta si revenita. Pentru ea, toti cei care se resemnasera cu absenta si se reobisnuiesc acum cu greu din nou cu prezenta fac efortul de a distinge adevarul de minciuna sau inchipuire. Insa punctul forte al cartii mi se pare felul in care isi abordeaza cititorul. Nu incearca sa-l convinga cu orice pret de un adevar sau de altul, ci doar sa-i arate ambele lumi, din care isi extrage forta de a ma face sa cred in adevarul ei, in adevarul unui basm frumos povestit, dar cu o abordare surprinzatoare.
Sa fie istorisirea unei nebune travestita intr-o fantezie? O gluma a inconstientului? O pseudo-realitate fabricata mental pentru a ingropa o trauma? Alternarea perspectivelor asupra afirmatiilor Tarei este presarata cu intamplari ce amintesc de lumea basmelor (rapirea pe un cal alb din povestile cu printese captive, farmece si vrajitorii, traditia cavalereasca a duelurilor pentru favorurile domnitei) si sustinuta de personaje memorabile, precum psihiatrul desprins parca din lumea detectivilor victorieni, o batranica interesanta, zane si elfi.  In ciuda misterului ce planeaza pana spre final, e limpede, cursiva, plina de vitalitate, iar motto-urile fiecarui capitol pot sluji ca repere pentru cititorul ce ar risca sa se piarda printre ipoteze, teorii animiste, lumi paralele, vocea ratiunii si a irationalului, ca intr-o padure cu zambile salbatice si cu stanci acoperite cu muschi.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.