Sunday, 5 March 2017

Fetita monstru


The Girl with All the Gifts (2016)

Imi face placere sa vorbesc despre un film atat de underrated pe IMDb incat imi intareste convingerea ca toate stelele si estimarile spectatorilor sunt subiective, in special cand vine vorba despre filmul european, care-i scoate pe americani din zona lor calduta de explozii si previzibil. Subiective vor fi si impresiile mele, mai ales ca filmul mi-a adus aminte, nu atat ca subiect, pentru ca nu abordeaza neaparat pericolele tehnologiei, ci ca productie si imprevizibil, de excelenta miniserie britanica Black Mirror
Intr-un viitor nu prea indepartat, omenirea a cazut prada unui virus produs de o mutatie a ciupercilor, ce altereaza capacitatea de gandire, transformandu-si victimele in niste creaturi dominate de instinctul setei de sange uman. Putinii locuitori neafectati traiesc in baze militare supuse asaltului permanent al hoardelor zombificate. Intr-una dintre ele, sunt bine paziti si copiii ce fac obiectul unor experimente ce au ca scop gasirea unui vaccin, supravegheati permanent de armata. Doctor Caldwell (Glenn Close) intruchipeaza vocea rationala a stiintei care, pentru a salva omenirea, este dispusa sa sacrifice micile creaturi hibride, iar Miss Justineau (Gemma Arterton), profesoara sub indrumarea careia copiii isi fac lectiile, este cea emotionala, figura materna si atasanta, unita printr-o legatura speciala de una dintre micutele creaturi, Melanie (Sennia Nanua). In momentul cand baricadele cad, cele trei  se vor regasi impreuna cu cativa soldati intr-o masina ce le aduce salvarea, in incercarea de a se indrepta spre o alta baza locuita. De aici incepe trezirea constiintei de sine a lui Melanie, procesul de intelegere a ceea ce este de fapt, ce va conduce spre un final atipic pentru filmele cu scenariu apocaliptic. 
Nu am citit cartea lui M.R. Carey - tradusa si in limba romana (Fata cu toate darurile, editura Nemira) - pe care s-a bazat scenariul filmului, de aceea nu am avut prejudecati in privinta lui. Cartile ecranizate au obiceiul sa creeze in mintea cititorului anumite imagini, sa iti inchipui, de exemplu, personajele si cadrul inconjurator intr-un anume fel pe care viziunea regizorala il depaseste sau nu. La mine nu a fost cazul, am luat filmul ca atare. Poate si de aceea mi-a placut mult toata aceasta lupta pentru supravietuire, joaca de-a prada si pradatorul, finalul oarecum circular, in corespondenta inceputului. 
Mi-a placut micuta Sennia Nanua, care mi-a amintit oarecum de Eleven din serialul Netflix Stranger Things, evolutia personajului sau, de la candoare la constiinta de sine si, mai apoi, la luarea deciziei principale in privinta evolutiei omenirii. Mi-au placut si imaginile pe care se construia simbioza om-ciuperca, intr-un scenariu ce gaseste suficiente explicatii si motivatii pentru a fi coerent si convingator, desfasurand mai multe conflicte, mi-a placut imaginea unei Londre cucerite de vegetatie, in care si locuitorii intra in starea vegetativa, fantastica si generatoare de tensiune, cu un BT Tower invadat de germenii ucigatori pentru omenire. Si mai ales tonul in care ne este redata aceasta poveste a extinctiei unei specii, unul autentic british, care imbina umorul negru cu situatii gore si dileme etice. 
Probabil ca, daca as fi citit cartea, ar fi numit-o un roman de formare. Si filmul spune tot povestea unei maturizari, a unei transformari. Din ce in ce, ramane sa descoperiti, pentru ca merita cele aproape 2 ore de vizionare. Sau sa cititi cartea. Sau si una si alta, pentru ca nu stiu care ii face mai mult un serviciu celuilalt.

No comments:

Post a Comment