Cel mai nou film al lui Gore Verbinski, regizorul responsabil pentru seria cu piratii din Caraibe, ne poarta intr-o Elvetie desprinsa parca din cartile postale, alaturi de personajul principal, un american cu o buna pozitie in cadrul unei companii de pe Wall Street, plecat sa-si recupereze directorul dintr-un centru SPA de unde acesta nu mai dorea sa se intoarca. Ajuns intr-un loc recreat intocmai pentru a corespunde imaginarului azilelor gotice de secol XIX, afla curand ca de acolo nimeni nu pleaca, pentru ca nu doreste, si intram in plin mister tenebros cu accente de horror turistic (ma rog, horror doar daca va sperie tiparii si dentistii), ce se dezvolta mai mult in plan psihologic, avand in fundal peisajele ametitoare ale Alpilor elvetieni.
In ciuda cliseelor de gen cu care este imbibat, a scenariului cam subtirel si previzibil, ramane un film frumos. Pacatuieste prin contrastul cam mare intre neglijenta script-ului si atentia pe care o acorda detaliilor vizuale, construind mai mult din cadre o atmosfera in care starea de paranoia se dezvolta treptat, dar mi-a facut placere sa-l vad, pentru ca mi-a furat privirea cu imaginile sale studiate si atent montate, cu incaperile tot mai misterioase in care se strecoara eroul si cu satul de la poalele muntelui ce gazduieste sanatoriul, un sat plin de indivizi dubiosi cu aspect goth, o fauna umana cam trasa de par, dar in armonie cu firul epic.
In ciuda cliseelor de gen cu care este imbibat, a scenariului cam subtirel si previzibil, ramane un film frumos. Pacatuieste prin contrastul cam mare intre neglijenta script-ului si atentia pe care o acorda detaliilor vizuale, construind mai mult din cadre o atmosfera in care starea de paranoia se dezvolta treptat, dar mi-a facut placere sa-l vad, pentru ca mi-a furat privirea cu imaginile sale studiate si atent montate, cu incaperile tot mai misterioase in care se strecoara eroul si cu satul de la poalele muntelui ce gazduieste sanatoriul, un sat plin de indivizi dubiosi cu aspect goth, o fauna umana cam trasa de par, dar in armonie cu firul epic.
.jpg)
Split (2016)
Un alt regizor pentru care aveam o simpatie, din ce in ce mai diluata in ultima vreme, este M. Night Shyamalan. Tot un thriller ne propune si el, cel in care trei adolescente sunt rapite de un individ cu personalitati multiple, mai precis 23 diagnosticate. Da, vechea poveste cu femei rapite care nici nu au habar ce soarta le asteapta.
Cand ai atata material de interpretare, ma asteptam la o prestatie mai stralucitoare din partea lui James McAvoy, dar potentialul ramane prea putin exploatat. Numai vreo 3-4 din cele presupuse 23 de personalitati apar in cadru. De partea cealalta, Casey, una dintre cele trei victime, retrasa si taciturna, careia scenariul ii dezvolta cat de cat un background, nu ajunge niciodata sa detina acel prim-plan la care spectatorul s-ar putea astepta dupa ce s-a investit atat in construirea personajului.
Nu am putut sa intru in pretinsa stare de tensiune pe care filmul ar fi trebuit sa o induca, pentru ca nimic nu m-a facut sa rezonez cu el. Totul lancezeste, cadrele standard pe care le-am vazut in atatea filme de gen (al catelea Saw avea o urmarire printr-un subsol plin cu conducte?), iar cursul actiunii, previzibil din primul moment, cand intelegi care sunt victimele, singura necunoscuta fiind modul in care vor sfarsi, dezvolta pentru a mia oara aceeasi intriga. Singura idee noua pentru un serial killer este aceea a personalitatilor multiple, insa nevalorificata suficient cu un cameo de final ce ma face sa cred ca o posibila continuare (daca va fi) ar putea sa fie ceva mai buna.
Pana atunci, aura de mediocritate in care se scalda productiile lui Shyamalan de vreo 15 ani incoace persista.
Un alt regizor pentru care aveam o simpatie, din ce in ce mai diluata in ultima vreme, este M. Night Shyamalan. Tot un thriller ne propune si el, cel in care trei adolescente sunt rapite de un individ cu personalitati multiple, mai precis 23 diagnosticate. Da, vechea poveste cu femei rapite care nici nu au habar ce soarta le asteapta.
Cand ai atata material de interpretare, ma asteptam la o prestatie mai stralucitoare din partea lui James McAvoy, dar potentialul ramane prea putin exploatat. Numai vreo 3-4 din cele presupuse 23 de personalitati apar in cadru. De partea cealalta, Casey, una dintre cele trei victime, retrasa si taciturna, careia scenariul ii dezvolta cat de cat un background, nu ajunge niciodata sa detina acel prim-plan la care spectatorul s-ar putea astepta dupa ce s-a investit atat in construirea personajului.
Nu am putut sa intru in pretinsa stare de tensiune pe care filmul ar fi trebuit sa o induca, pentru ca nimic nu m-a facut sa rezonez cu el. Totul lancezeste, cadrele standard pe care le-am vazut in atatea filme de gen (al catelea Saw avea o urmarire printr-un subsol plin cu conducte?), iar cursul actiunii, previzibil din primul moment, cand intelegi care sunt victimele, singura necunoscuta fiind modul in care vor sfarsi, dezvolta pentru a mia oara aceeasi intriga. Singura idee noua pentru un serial killer este aceea a personalitatilor multiple, insa nevalorificata suficient cu un cameo de final ce ma face sa cred ca o posibila continuare (daca va fi) ar putea sa fie ceva mai buna.
Pana atunci, aura de mediocritate in care se scalda productiile lui Shyamalan de vreo 15 ani incoace persista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.