Distopia Daesh

Boualem Sansal - 2084. Sfarsitul lumii 

Nu pot sa nu remarc faptul ca distopiile literare tind sa se asocieze strans cu preocuparile si ingrijorarile timpului: daca nazismul inspira 1984, titlul plasat 100 de ani mai tarziu graviteaza in jurul fanatismului religios, tema ce a nascut recent tot mai multe carti pornite de la premisa ordinii sociale pe care ar putea-o instaura. Islamismul radical, fara sa fie numit, este centrul usor de recunoscut al acestei lumi unde razboiul sfant Char a pus bazele guvernarii sub semnul legii lui Yolah, al carui reprezentant pe pamant, nevazut fiindca stralucirea lui i-ar putea orbi pe muritorii de rand, se numeste Abi. De aici si numele tarii, Abistan. Islamistii "moderati" ai lui Houellebecq au evoluat, odata instalati confortabil la putere, distantandu-se de un popor pentru care credinta devine un accesoriu optional: 

"Nu incerca sa crezi, risti sa te ratacesti intr-o alta credinta, interzice-ti doar sa te indoiesti, spune-ti si repeta ca adevarul meu e unic si drept, si asa o sa-l pastrezi mereu in suflet, si nu uita ca viata si bunurile tale ale mele sunt."

Ne aflam intr-o autocratie cu reguli stricte, cele nescrise mai severe chiar decat cele scrise: libera circulatie nu exista, indoielile si intrebarile pot semna condamnarea la moarte, controlul si cenzura se manifesta printr-o ierarhie a puterii bine definita, ce incepe de la vecinul de alaturi sau asa-zisul prieten. Avem sloganuri repetate de mii de ori pana la anihilarea gandirii, imprimate in minte asemenea unor incantatii golite de sens dar imposibil de contestat, exista maceluri organizate pe stadioane in numele dreptatii, pentru ca orice dusman al poporului sa dispara. 

Nu pot sa fac o comparatie cu Orwell, alaturi de care unii au avut indrazneala de a-l situa pe acest minor autor, am senzatia ca i-as face un deserviciu maestrului genului. Asa ca voi aminti doar ca anul 1984 figureaza pe frontispiciul  sanatoriului pe care Ati, personajul cartii, il paraseste vindecat de tuberculoza, vindecare privita ca un semn de gratie divina ce-i deschide calea ascensiunii sociale. Insa universul solid structurat al lui Orwell, care lasa loc de imaginatie si interpretare, se transforma la Sansal intr-o arhitectura bine gandita, dar prost expusa. 

Autorul algerian sesizeaza in detaliu  manifestarile totalitarismului si represiunii, dar e atat de indragostit de aceasta latura socio-politica incat ma intreb de ce a mai fost nevoie de o vaga incercare de intriga. Personajul si intamplarile prin care trece aproape neobservat de aparatul vigilent al represiunii in timp ce da vagi semne de trezire a constiintei sunt oricum in planul secund. Este o carte lipsita de ritm, unde firava structura epica este inghitita de evocarea impersonala si digresiva ce mi-a dat senzatia ca as citi mai mult un comentariu pe marginea romanului propriu-zis, generat de intrebarile pe care acesta le ridica asupra libertatii, cenzurii, constiintei individuale intr-o dictatura religioasa. Este descriptiv, impersonal si incearca sa spuna totul, sa nu lase loc cititorului nici o secunda pentru propria-i interpretare si formulare de intrebari. Toata aceasta lipsa de subtilitate in constructia unui roman care aproape uita ca are un personaj, amintindu-si de el ocazional, cand a epuizat tirul caracteristicilor oranduirii sociale, doar pentru a-l plimba intr-un alt cadru unde sa ne arate mai multe aspecte ale ei (cum altfel am fi putut vizita teritoriile interzise, cum am fi putut iesi din cartierul unde am fi ramas consemnati daca nu ar fi existat un personaj) mi s-a parut exasperanta si a generat o constructie fortata, ce are singurul merit de a expune suita manifestarilor totalitarismului in secvente lipsite de liant si de justele proportii ale unei  posibile realitati alternative.

Inclin sa cred ca Marele Premiu obtinut in Franta recompenseaza mai mult meritele ideologice decat pe cele literare, fiindca e o carte care apasa pe corzile sensibile ale unei temeri universale si pentru ca nu este doar o perspectiva occidentala, cum stiam pana acum, ci una provenita dintr-o tara musulmana, Algeria. E drept, a unui autor francofil si deschis catre valorile europene.