Folclor, magie, ocultism

W. B. Yeats - Rosa Alchemica si alte scrieri

Cu povestirile lui W. B. Yeats am facut cunostinta recent, prin cele doua titluri alese sa faca parte din primul numar al revistei iocan (mi-a atras atentia in special Hanrahan cel Rosu), inspirat alese, fiindca redau cele doua directii generale in care merge volumul de fata: una cu radacini adanci in folclorul si credintele irlandeze vechi, cealalta mistica, ezoterica, oculta. 

Prefata Mihaelei Anghelescu Irimia ne ofera cateva repere din biografia autorului laureat cu premiul Nobel in 1923, dar si indicatii de interpretare a operei, precum si detalii legate de preocuparile sale constante in literatura, de perceptia de catre contemporani si posteritate, ce mi-au trezit curiozitatea nu doar fata de scriitorul Yeats, ci si fata de omul cu mai multe masti, un Pessoa al literaturii irlandeze, cameleonic in scris si in viata, diluandu-si cautarile spirituale in creuzet artistic. 

Ciclul cu care se deschide volumul, Istorisirile lui Hanrahan cel Rosu, a fost preferatul meu din carte. Recunosc, e mult mai usor sa ma prinda in plasa ei o literatura care-mi deschide portile spre copilarie, spre lumea magica a povestilor, cand fiecare basm era primit cu aceeasi mirare si fascinatie ca si cum ar fi primul si singurul cu acea tema. De data asta, mirarea nu mai era acolo, insa au ramas curiozitatea si bucuria descoperirii si un alt tip de facinatie, acela al corelarilor, al inrudirilor cu folclorul autohton. Fiecare literatura ce exploateaza acest filon porneste de la propriile traditii si credinte, insa de multe ori influenta populara este similara, bazata pe o cautare umana comuna tuturor natiilor. 

Hanrahan, eroul principal al ciclului ce ar putea reprezenta un microroman, cu trimiteri la povestirile anterioare si personaje recurente, desemnat in prefata ca un alter ego al autorului insusi, capata uneori trasaturile eroilor din folclorul nostru. Hanrahan ratacitorul mi-a amintit de acel fiu de imparat din basmele culese de Ispirescu ce porneste sa caute tineretea fara batranete si viata fara de moarte. Experienta este diferita, insa la capatul drumului ambii revin acolo unde timpul a trecut prea repede si nu-i asteapta decat ruina si pustiul. Hanrahan seducatorul preia ceva din mitul Zburatorului autohton, cu cantecul ce o vrajeste pe fecioara Oona. Intalnirile cu spiritele produc intotdeauna o pierdere, asa cum si in folclorul nostru exista flacai cu mintile ratacite dupa ce au vazut ielele dansand. Exista insa si particularitati specifice locului, cum ar fi Kathleen Ni Houlihan (Cathleen, fiica lui Houlihan), figura emblematica a nationalismului irlandez. La capitolul superstitii, gasesc alte asemanari: in Irlanda, cand un iepure iti taie calea inseamna ghinion. Ceasul rau, iepuru' negru?

Dar acest Hanrahan colindator prin lume, aflat la granita culturii irlandeze cu cea a Vestului european, poet si cantaret, poate fi asemanat la fel de bine cu trubadurii si menestrelii medievali. Cantecele lui au fost minunat surprinse de traducerea lui Mircea Ivanescu, a carui munca a fost continuata si completata de Radu Vancu, redandu-le ritmul interior si captand in limba romana farmecul legendelor irlandeze si cautarile initiatice ale lui Yeats.

Despre Roza tainica, cel de-al doilea ciclu, autorul marturiseste ca ar contine povestiri scrise in perioade diferite, insa precizeaza ca punct comun "lupta spiritualului cu ordinea naturala." Este un ciclu de tranzitie de la cel dintai la urmatoarele trei, Rosa Alchemica, Tablele Legilor si Adoratia Magilor. Magia ramane in continuare, insa este invaluita intr-o atmosfera pacloasa, cu mesaje transmise in vis, ispite, amagiri, tentatii din lumea demonilor, convertiri reusite si esuate, totul devine dark si reflecta framantarile unui suflet nelinistit, inclinat spre misticism. Rationalismul meu este cam incompatibil cu temele oculte, dar nu pot sa nu-i recunosc autorului capacitatea de evocare, puterea de a construi o atmosfera tensionata si angoasanta,  contrabalansata de imagini (voluntar sau nu) hilare in care sferele inalte ale initierii se balacesc in cotidianul mundan:
"Dintr-odata am stiut ca pleoapele ei nu tresarisera nici o clipa si crinii ei nu-si pierdusera nici o singura petala, si nici nu se trecusera, si am recunoscut, cu o mare spaima, ca dansam cu Oona, care era mai mult decat o faptura omeneasca sau mai putin, si care-mi sorbea sufletul, asa cum un bou soarbe dintr-o balta de la marginea drumului. Atunci m-am prabusit si intunericul s-a inchis asupra mea."
Sa nu uitam ca Yeats provine dintr-o cultura de confluenta, de intersectare a paganismului adanc inradacinat in traditiile si credintele populare cu catolicismul manifestat la fel de fervent, peste care s-a suprapus filonul poetic, generand astfel o proza initiatica si atemporala ce se poate citi ca un poem ezoteric sau ca un crez literar si uman in cheie simbolica. Este mai putin important daca aderam sau nu la ideile sale, pe alocuri contradictorii, ceea ce conteaza este ca ele ne ofera o carte incarcata de o fascinatie stranie.