Jurnalul trist scris in ultimii ani ai scurtei sale vieti mi-a incitat curiozitatea de a ma apropia de opera acestei scriitoare neozeelandeze care si-a petrecut o mare parte a existentei in Anglia, din mai multe motive: unul a fost dragostea sa obsesiva pentru scris, o pasiune care trecea dincolo de boala, de durere, dandu-i puterea de a se lupta cu fiecare clipa, pentru a mai castiga putin timp ca sa continue sa scrie. Al doilea ar fi fragmentele si ideile de povestiri presarate in jurnal, al caror sens deplin imi scapa, necunoscand opera propriu-zisa. Pe alocuri m-a enervat, pentru dispretul afisat fata de naturalismul francez, considerat obscen, l-am perceput ca pe un atac la unul dintre scriitorii mei preferati din secolul XIX, Zola, desi altcineva era tinta propriu-zisa a insemnarilor ei. Si m-a intrigat admiratia Virginiei Woolf, care-si marturisea cu diferite ocazii afinitatea cu aceasta tanara scriitoare pe partea de observatie, descriere minutioasa si detaliu, dar nu si in ceea ce priveste portretizarea sentimentelor si senzatiilor, dupa cum marturisea in Jurnalul sau (n-am gasit pasajul in romana, asa ca apelez la o versiune in engleza): "... she can't put thoughts, or feelings, or subtleties of any kind into her characters, without at once becoming, where she's serious, hard, and where she's sympathetic, sentimental."
Nu stiu daca dupa aceea si-a reconsiderat pozitia, nici nu ma mai intereseaza, fiindca nu puteam sa verbalizez mai bine sentimentele generate de acest Garden Party.
Paradoxal, mi s-a parut ca punctele cele mai reusite ale povestirilor sunt chiar cele de influenta naturalista, pe care o respinge in jurnal, filonul sadic, exploatat in secvente precum decapitarea unei rate sau salvarea unei muste dintr-o calimara cu cerneala pentru a fi apoi din nou inecata. Avem si pasaje obositor de dragalase si dulcege, un miros de flori de toate soiurile ce invaluie intr-un cadru subtil fiecare povestire, trandafiri, aloe, verbina, lalele, crini, garofite, violete, levantica in care se insinueaza brusc si fara avertisment mirosul mortii, al degradarii si decrepitudinii, contrastand violent cu aerul romantic si euforic al tinerelor portretizate in povestiri.
Katherine Mansfield reuseste sa surprinda foarte bine si trecerea clipei, momente singulare din scurgerea timpului, intensitatea si oscilatia sentimentelor (bucurie, iubire, mila, gelozie, frustrare, generozitate), puterea gesturilor, firul subtire al relatiilor umane, ce poate fi rupt intr-un moment in aparenta nesemnificativ din cauza unei remarci nepotrivite sau a unui gest negandit. Fiindca universul sau este unul feminin, sensibilitatea si sentimentalismul sunt inevitabile la un anumit punct. Din fericire, sunt compensate de scriitura ce oscileaza intre minimalism si baroc, intre descrieri reci si seci si o revarsare de detalii, o abundenta de culori, gesturi si mirosuri, de modul cum surprinde pulsul clipei. Pastreaza stereotipurile identitatii feminine, privindu-si personajele cu fireasca intelegere si empatie. Ce-i drept, avem si aici o doamna cu conceptii inaintate care face exceptie - si nu trageti in doamna Ralian (traducatoarea cartii) pentru cacofonie, se mai intampla, pe ansamblu face o treaba foarte buna dintr-un text care-mi dau seama ca nu era prea usor de tradus; dar am aruncat un ochi pe net sa vad daca numai pe mine ma deranja cucofonia si este o formula acceptata, nu, nu este! Sa revin insa, putinii barbati ce apar in prim-planul povestirilor sunt fie ridicoli, precum domnul Reginald Peacock, fie sadici (batranul din Musca) ori tirani (tatal absent din Fiicele raposatului colonel) sau paranoici (Stanley din La Golf). Am tinut sa fac aceasta mica trecere in revista a personajelor masculine si pentru ca in interesanta prefata la carte doamna Antoaneta Ralian prezinta pe scurt galeria "sortimentelor feminine", am vrut sa compensez si sa ofer o perspectiva narativa inversa, cam cum face autoarea cand schimba punctele de vedere.
Dincolo de tiparele feminine si feministe, K. Mansfield se remarca prin inovatii ale formei, in care fuzioneaza mai multe genuri de arta. Pare ca picteaza prin cuvinte, pentru a crea un tablou, pentru a surprinde un moment, pentru a pastra in eternitate o secventa. Scenele sale au impact vizual, au culoare, au miros... dar uneori culorile sunt prea pastelate pentru ochiul meu si sunetele picura prea chopin-ian in urechea avida de heavy metal :)
Acum ma duc sa citesc niste Ryu sa-mi spal dulceata de trandafiri de pe creier!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.