O familie "normala"

Toata lumea din familia noastra (2012) 

Un mare clasic al literaturii isi deschidea candva o carte cu fraza (citat aproximativ) "toate familiile fericite sunt la fel, dar fiecare familie nefericita este nefericita in felul propriu". Filmul de fata tinde sa-l contrazica printr-o scena ce prezinta un caz banal, comun, acela al unei familii destramate ce incearca sa conlucreze fara succes pentru ca fiica lor sa primeasca de la fiecare ce este  mai bun. Avem doi soti divortati, intre care tensiunile sunt inevitabile, un copil care nu are decat de suferit din curentul de antipatie creat in jurul sau si din lupta pentru un rol cat mai important in viata sa a parintilor. Facand legatura cu o productie anterioara a lui Radu Jude, Sofia ar putea fi cea mai fericita fata din lume. Are doi parinti, o bunica si un tata vitreg care o iubesc. Dar cand dorintele si orgoliile acestora ajung sa se ciocneasca, nimic pozitiv nu poate iesi din situatia creata. O situatie aparent normala, pe care filmul de fata o impinge totusi spre o dezlantuire ceva mai extrema a frustrarilor adunate in timp, cu accente de thriller. N-am inteles de ce ar putea cineva sa perceapa filmul ca pe o comedie, dar poate poate simtul umorului meu nu rezoneaza deloc cu cel al scenaristilor. Daca ar fi reusit intr-adevar sa trateze o tema grava intr-un registru auto-ironic, de comedie neagra, poate ca m-ar fi cucerit. Asa, ramane o alta "felie" de neorealism cu accente ceva mai ingrosate, reconstituind un conflict ce evoleaza pe parcursul catorva ore, fara o punere in context, fara deznodamant, doar un cadru, o scena din serialul unei vieti de familie. 

Filmul a primit destule premii pe la festivaluri, dar asta nu ma mai impresioneaza, ma bucur pentru rezultatele cinematografiei romanesti, dar cum spuneam intr-un post anterior, intr-un alt context filmele noastre pot parea ceva "exotic", cu un aer diferit, dar pe piata autohtona e mult prea mare "inflatia" de astfel de productii, n-am mai vazut o poveste cinematografica de pe la "Filantropica" si "Restul e tacere" incoace. Apropo, se pare ca Nae Caramfil revine in 2013 cu un nou film de actiune (si cand spun "actiune"sa nu va ganditi nicidecum la genul ala de prost gust à la Sergiu Nicolaescu), intitulat promitator "Alice in tara tovarasilor", plasat in Romania anului 1959. Il astept cu nerabdare si cu mari sperante!

Revenind la filmul de fata, este drept ca eroul principal, Marius, e interpretat cu mult aplomb si naturalete de catre Serban Pavlu, m-am bucurat sa vad ca si generatia veche a actorilor isi gaseste un rol aici si nu doar in diverse reclame, cum ar fi de exemplu cea la "farmacia inimii", n-ar fi exclus ca filmul sa fi beneficiat si de ceva product placement din partea ProTV-ului, dar nu reuseste sa-si piarda complet aerul de melodrama, de "reality drama" in genul productiilor MediaPro, chiar daca mai bine jucata. Si imaginea, manierismele de filmare, de incadrare, m-au dus cu gandul in acea directie. Exista un anumit crescendo al tensiunii filmului, cam artificial, fortat, fara a reusi sa ma convinga, sa ma prinda cu adevarat. 

Marius vine acasa la sotia sa, care locuieste impreuna cu mama ei, cu fiica ce i-a fost incredintata in urma divortului si cu  noul sau partener, Aurel. La inceput pare sa fie vorba despre o relatie civilizata, in care fostii soti colaboreaza pentru a crea in jurul micii Sofia un aer de siguranta si confort, incercand sa aplaneze scandalul ce sta sa izbucneasca "de dragul copilului". Criza si ruptura apar in momentul in care lui Marius nu i se permite sa-si ia fiica pentru a petrece impreuna cateva zile la mare. Desi se mizeaza mult pe tensiunea psihologica, prea multe despre psihologia personajelor nu ies la suprafata. Nu aflam mai nimic despre  gandurile "victimelor colaterale" ale conflictului dintre cei doi soti, lasate intr-un nejustificat plan secund, din moment ce sunt aproape tot timpul prezente in scena, incepand cu Sofia, continuand cu Aurel si cu bunica. La un moment dat, Marius imi creeaza o neplacuta senzatie de stand-up comedy din care lipseste comedia, un personaj care acapareaza scena fara a face spectatorul sa vibreze, in ciuda prestatiei sale bune. Ceva lipseste acolo: fiindca nu este un film de actiune, as fi preferat sa gaseasca mai multe puncte de "ancorare" a spectatorului la nivelul replicilor, sa aiba ceva memorabil, care lipseste. 

In rest, mizeaza pe ideea sartriana a infernului creat de ceilalti, de justificare a propriilor actiuni extreme prin greselile celor din jur. Vad ca pe multi i-a convins abordarea si il considera un film bun, pe mine nu prea, mi s-a cam tocit organul de receptare al cinematografiei romane contemporane si-mi doresc ceva proaspat, ceva diferit...