In timpul unei petreceri acasa la James Franco, la care iau parte mai toti actorii hollywoodieni pe care i-ati vazut prin comediile cu stoneri, fiecare in propriul rol, se declanseaza Apocalipsa. Colinele Los Angelesului sunt in flacari si multi dintre invitati pier intr-un crater deschis chiar in fata casei iar putinii supravietuitori se baricadeaza in vila pe care Franco o numeste cel mai sigur loc posibil incercand sa inteleaga situatia, sa-si imparta rezervele de hrana si apa, sa gaseasca o cale de salvare.
Dupa cum banuiti, filmul este o comedie autoreferentiala, cu aluzii la filmografia celor implicati. Alaturi de Franco, ii vedem printre ultimii supravietuitori ai sfarsitului lumii, pe Seth Rogen (care este co-scenarist), pe Jonah Hill, Danny McBride, Emma Watson, Craig Robinson, o Rihanna aspirata in primele minute ale filmului de craterul cu lava si multi altii.
Acum sa nu va imaginati ca personajele in cauza reflecta personalitatea actorilor, este mai degraba o imagine derivata din modul in care sunt perceputi tinand cont de rolurile in care i-am vazut, asa ca veti gasi un Danny McBride foarte detestat si detestabil, un Jonah Hill posedat de demoni, un Franco pasionat de sex si de arta contemporana (care cand se intalnesc genereaza un falus enorm, bun si el, la nevoie, in lipsa de altceva, ca recuzita de lupta), un Jay Baruchel cam mizantrop, care nu-si dorea decat sa petreaca o seara linistita cu prietenul sau, Seth Rogen, alaturi de care a filmat prin 2007 un scurt metraj intitulat Jay and Seth versus the Apocalypse. Poate de acolo si ideea filmului de fata?!
Cu asemenea personaje, va dati seama ca nu putea iesi decat o comedie. Chiar daca filmul nu are atatea minute cati oameni morti, actori mai mult sau mai putin celebri ori simpli figuranti, totul este tratat in cheie grotesc-comica, panica sau furia sunt doar pretexte pentru cateva zambete, intr-un film care nu ia pe nimeni si nimic in serios... poate doar religia, care ar fi putut fi putin mai detabuizata, dar pana si cei mai inversunati junkie simt nevoia sa vada printre norii grosi de fum aromat luminile Paradisului.
La o densitate atat de mare de actori de comedie, ma asteptam cumva sa creasca si gradul de umor, calitativ si cantitativ. In sensul asta, filmul mi-a cam inselat asteptarile. Cantitativ, sunt si timpi morti, secvente de unde partea comica lipseste. Calitativ, iarasi nu s-a ridicat la nivelul pretentiilor. Se mizeaza in mare parte pe umorul facil de situatie sau pe glumite vulgare si prea putin pe cel inteligent, desacralizant sau "cu bataie", care sa includa o mai mare cunoastere a filmografiei celor implicati decat simpla prezenta in pelicula de fata. Sunt cateva poante, dar nu suficiente, probabil n-au vrut sa destabilizeze spectatorul care ii vede pentru prima data pe actorii in cauza, necunoscand nimic despre ei. Si ramane, in ciuda aspectului de lejeritate, un alt film care viziteaza locurile comune, valorile prieteniei, caintei, rascumpararii greselilor...
Asa ca daca vreti sa dati shut down la creier si sa va relaxati, il puteti vedea, dar nu va faceti asteptari prea mari, ca riscati sa nu radeti deloc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.