Nimic nou sub soare prin anul 2100 si ceva fata de acum: cei bogati traiesc in lux, intr-un resort bine pazit, aflat in filmul de fata pe orbita Pamantului, cei saraci isi asigura cum pot existenta, traind permanent cu grija zilei de maine. Se zbat printre ruinele unei civilizatii post-apocaliptice, guvernata de crima si teroare, aplicand legea junglei si visand la posibilitatea de a ajunge pe Elysium, unde in fiecare casa se gaseste un aparat care vindeca intr-o clipa orice boli.
Pentru Max, visul devine realitate sub urma unui sir de intamplari si potriviri ce creeaza o bresa in sistemul de securitate al informatiilor si il transforma intr-un justitiar al celor multi si saraci. Imaginati-va Pamantul ca pe un Mexic (si nu e deloc greu, dat fiind ca spaniola este limba predominanta a Iadului de jos) si statia spatiala ca pe o America (Raiul emigrantilor), cu legi stricte anti-emigratie, care se traduc de obicei prin distrugerea oricarei nave neidentificate ce incearca sa ajunga pe Elyium.
Vizual, filmul este frumos, efectele speciale reusite, are si un ritm sustinut, nu te plictisesti, il privesti cu placere. Si daca desfasurarea actiunii curge placut, te bucuri de fiecare secventa, nu ma pot impiedica sa nu observ insa viziunea unilaterala si lipsita de nuante a acestei utopii dintr-o perspectiva, distopii din cealalta: "baietii buni" sunt pe Pamant, cei rai sunt pe Elysium sau aserviti lor. Ar fi o intreaga discutie despre viziunea deloc balansata, fatis stangista asupra problemei, despre rezolvarea conflictului care, gandindu-te putin, nu are cum sa functioneze, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, despre catastrofa care a adus Terra in stadiul in care se afla. Nu am sa dezvalui rezolvarea personala a conflictului (va asigur ca nu este finalul standard hollywoodian, nici ceva nemaivazut, dar merita sa va uitati singuri) insa nu ma pot abtine sa nu intreb: ce s-ar intampla daca o America avand o suprafata si o populatie de 1000 de ori mai mica decat acum ar deschide granitele lui Mexic cu o populatie de 1000 de ori mai mare decat acum?!
Multe finaluri de film au ramas la stadiul conventiei basmelor: vor sa-ti dea impresia ca oamenii traiesc fericit pana la adanci batraneti si se spala pe maini de orice implicare ulterioara a rezolvarii situatiei pe care au copt-o timp de 2 ore.
Matt Damon (interpretul lui Max) mi-a placut, incepe sa semene din ce in ce mai mult ca stil actoricesc (parca si fizic acum, ca s-a ras pe cap) cu cel mai badass good guy de la Hollywood, Bruce Willis.
Chiar daca scenariul si regia apartin lui Neill Blomkamp, autorul excelentului District 9, din care s-a inspirat mult in reprezentarea vizuala a Pamantului, cu iz de favela braziliana, atmosfera este presarata cu prea multe ingrediente hollywoodiene pentru a-si pastra impactul, insa miza filmului nu sta in atmosfera, ci in actiune. Ca film de actiune, isi indeplineste ce si-a propus: avem explozii, impuscaturi din belsug, un ritm alert, un erou credibil, decoruri spectaculoase, o mica doza de imprevizibil, asa ca pentru genul lui merita o nota maricica.
Pentru Max, visul devine realitate sub urma unui sir de intamplari si potriviri ce creeaza o bresa in sistemul de securitate al informatiilor si il transforma intr-un justitiar al celor multi si saraci. Imaginati-va Pamantul ca pe un Mexic (si nu e deloc greu, dat fiind ca spaniola este limba predominanta a Iadului de jos) si statia spatiala ca pe o America (Raiul emigrantilor), cu legi stricte anti-emigratie, care se traduc de obicei prin distrugerea oricarei nave neidentificate ce incearca sa ajunga pe Elyium.
Vizual, filmul este frumos, efectele speciale reusite, are si un ritm sustinut, nu te plictisesti, il privesti cu placere. Si daca desfasurarea actiunii curge placut, te bucuri de fiecare secventa, nu ma pot impiedica sa nu observ insa viziunea unilaterala si lipsita de nuante a acestei utopii dintr-o perspectiva, distopii din cealalta: "baietii buni" sunt pe Pamant, cei rai sunt pe Elysium sau aserviti lor. Ar fi o intreaga discutie despre viziunea deloc balansata, fatis stangista asupra problemei, despre rezolvarea conflictului care, gandindu-te putin, nu are cum sa functioneze, nici pe termen scurt, nici pe termen lung, despre catastrofa care a adus Terra in stadiul in care se afla. Nu am sa dezvalui rezolvarea personala a conflictului (va asigur ca nu este finalul standard hollywoodian, nici ceva nemaivazut, dar merita sa va uitati singuri) insa nu ma pot abtine sa nu intreb: ce s-ar intampla daca o America avand o suprafata si o populatie de 1000 de ori mai mica decat acum ar deschide granitele lui Mexic cu o populatie de 1000 de ori mai mare decat acum?!
Multe finaluri de film au ramas la stadiul conventiei basmelor: vor sa-ti dea impresia ca oamenii traiesc fericit pana la adanci batraneti si se spala pe maini de orice implicare ulterioara a rezolvarii situatiei pe care au copt-o timp de 2 ore.
Matt Damon (interpretul lui Max) mi-a placut, incepe sa semene din ce in ce mai mult ca stil actoricesc (parca si fizic acum, ca s-a ras pe cap) cu cel mai badass good guy de la Hollywood, Bruce Willis.
Chiar daca scenariul si regia apartin lui Neill Blomkamp, autorul excelentului District 9, din care s-a inspirat mult in reprezentarea vizuala a Pamantului, cu iz de favela braziliana, atmosfera este presarata cu prea multe ingrediente hollywoodiene pentru a-si pastra impactul, insa miza filmului nu sta in atmosfera, ci in actiune. Ca film de actiune, isi indeplineste ce si-a propus: avem explozii, impuscaturi din belsug, un ritm alert, un erou credibil, decoruri spectaculoase, o mica doza de imprevizibil, asa ca pentru genul lui merita o nota maricica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.