Nu mai stiu daca am cumparat cartea asta la pachet *, probabil ca da, dar a fost cred una dintre ultimele carti citite inainte de Revolutie. Au trecut anii si povestea rebelei Geamilia m-a urmarit si mi-a insotit permanent formarea literara, simteam nevoia, de fiecare data cand dadeam peste o poveste de dragoste, transpusa de obicei in carti care nu stiu sa vorbeasca despre dragoste decat in termeni siroposi sau neutri, sa ma raportez la ea. De altfel, Louis Aragon o numea "cea mai frumoasa poveste de dragoste din lume".
Uitasem insa complet celelalte trei nuvele din volum, cu lumea si personajele lor. Am ramas insa cu nostalgia unei atmosfere care nu se compara cu nimic din ce citisem pana atunci sau de atunci incoace, unica si foarte pregnanta: in cartea lui Aitmatov miroase a stepa, a natura neimblanzita, in mijlocul careia se consuma pasiuni navalnice, pentru o persoana, pentru natura sau pentru munca, resimtita zi de zi ca o provocare in decorul potrivnic. Simti toata masivitatea gigantilor muntosi din jur prabusindu-se asupra destinului eroilor, dezlantuindu-le cele mai ascunse porniri. Comunitatile izolate in care se petrec povestile, alcatuite din agricultori, padurari, soferi, oameni ai muntelui, aspri si inchisi in firea lor au reguli precise, ailurile pierdute prin stepa adapostesc o lume fascinanta tocmai prin diferentele ei, departe de orice altceva cunoscut.
Uitasem insa complet celelalte trei nuvele din volum, cu lumea si personajele lor. Am ramas insa cu nostalgia unei atmosfere care nu se compara cu nimic din ce citisem pana atunci sau de atunci incoace, unica si foarte pregnanta: in cartea lui Aitmatov miroase a stepa, a natura neimblanzita, in mijlocul careia se consuma pasiuni navalnice, pentru o persoana, pentru natura sau pentru munca, resimtita zi de zi ca o provocare in decorul potrivnic. Simti toata masivitatea gigantilor muntosi din jur prabusindu-se asupra destinului eroilor, dezlantuindu-le cele mai ascunse porniri. Comunitatile izolate in care se petrec povestile, alcatuite din agricultori, padurari, soferi, oameni ai muntelui, aspri si inchisi in firea lor au reguli precise, ailurile pierdute prin stepa adapostesc o lume fascinanta tocmai prin diferentele ei, departe de orice altceva cunoscut.
Aitmatov este scriitorul kirghiz care a putut sa iasa cu fruntea sus in literatura universala dintr-o Uniune Sovietica ce promova realism-socialismul, refugiindu-se in povestile desprinse din Kirgiztanul natal, o tara mica de la granita cu China, cu defileuri abrupte si varfuri permanent inzapezite, ai carei locuitori poarta in gene traiul nomad si atasamentul fata de natura, siliti sa infrunte iernile grele ale muntilor Altai.
Fiecare dintre povestiri vorbeste despre sperantele si visele lor: visul unui sofer de a fi primul care strabate cu remorca un defileu salbatic, visul unui copil de a se transforma intr-un pestisor pentru a inota pana departe, la vaporul alb pe care-l priveste zilnic prin binoclu, unde se afla tatal sau, devenit marinar dupa ce si-a abandonat familia.
Recitind acum cartea, nu inteleg cum am putut de atunci sa uit: poate ca mintea mea adolescenta se inchidea in fata tragediei, protejandu-si propriile vise. Vaporul alb este o poveste cutremuratoare, o alegorie de genul celei din Labirintul lui Pan, filmul lui Guillermo del Toro care m-a tulburat, asa cum a facut-o acum, la recitire, si povestirea amintita. Gandindu-ma acum la ea si din perspectiva contextului politic in care a fost scrisa si tradusa, ma si mir cum o asemenea povestire, ce vorbeste printre randuri de oprimarea comunista, a putut fi publicata in Romania anului 1989.
Vin momente cand lumea magica si ancestrala se refugiaza in imaginatie, pe taramul de legenda al Maicii Cerboaica cea Cornuta, ca o forma de aparare impotriva brutalitatii, cruzimii si ostilitatii ce se insinueaza in lumea reala... Din acel taram par a descinde povestirile din carte, unul in care traditia, credintele vechi si soaptele naturii se impletesc cu realitatile unei lumi ce se pravaleste asupra destinelor individuale, frangandu-le si anihilandu-le vointa.
Cu personaje ce par in afara timpului, cu tesatura fragila si delicata a unor intamplari desprinse dintr-o lume atat de speciala si diferita, purtand amprenta tragica a existentelor esuate intr-o lume fara speranta (singura nuvela unde accentele de tristete si melancolie nu se transforma in disperare ramane Geamilia), Aitmatov ne descrie un univers total diferit de oricare altul prin care am umblat in peregrinarile literare, facandu-ma sa ma indragostesc din nou de scrisul lui cu accente lirice.
Fiecare dintre povestiri vorbeste despre sperantele si visele lor: visul unui sofer de a fi primul care strabate cu remorca un defileu salbatic, visul unui copil de a se transforma intr-un pestisor pentru a inota pana departe, la vaporul alb pe care-l priveste zilnic prin binoclu, unde se afla tatal sau, devenit marinar dupa ce si-a abandonat familia.
Recitind acum cartea, nu inteleg cum am putut de atunci sa uit: poate ca mintea mea adolescenta se inchidea in fata tragediei, protejandu-si propriile vise. Vaporul alb este o poveste cutremuratoare, o alegorie de genul celei din Labirintul lui Pan, filmul lui Guillermo del Toro care m-a tulburat, asa cum a facut-o acum, la recitire, si povestirea amintita. Gandindu-ma acum la ea si din perspectiva contextului politic in care a fost scrisa si tradusa, ma si mir cum o asemenea povestire, ce vorbeste printre randuri de oprimarea comunista, a putut fi publicata in Romania anului 1989.
Vin momente cand lumea magica si ancestrala se refugiaza in imaginatie, pe taramul de legenda al Maicii Cerboaica cea Cornuta, ca o forma de aparare impotriva brutalitatii, cruzimii si ostilitatii ce se insinueaza in lumea reala... Din acel taram par a descinde povestirile din carte, unul in care traditia, credintele vechi si soaptele naturii se impletesc cu realitatile unei lumi ce se pravaleste asupra destinelor individuale, frangandu-le si anihilandu-le vointa.
Cu personaje ce par in afara timpului, cu tesatura fragila si delicata a unor intamplari desprinse dintr-o lume atat de speciala si diferita, purtand amprenta tragica a existentelor esuate intr-o lume fara speranta (singura nuvela unde accentele de tristete si melancolie nu se transforma in disperare ramane Geamilia), Aitmatov ne descrie un univers total diferit de oricare altul prin care am umblat in peregrinarile literare, facandu-ma sa ma indragostesc din nou de scrisul lui cu accente lirice.
_______
* Nota pentru cititorii mai tineri care n-au trait in "epoca de aur": cand voiai sa cumperi o carte buna inainte de '89, era exclus sa o iei doar pe ea daca nu aveai relatii solide si bine "unse" pe la vreo librarie. Se vindeau intr-un pachet care mai continea plachete de poezii patriotice, diverse brosuri cu directive si plenare ale partidului, "Ghidul apicultorului" sau alte carti de genul asta, inutile sau total nepotrivite pentru preocuparile si interesele tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.