O alta zi a cartitei

Edge of Tomorrow (2014) 

Prea multe nu-s de spus, cum zice si afisul: "live, die, repeat". Probabil ca, daca ati fi vazut secventele in insiruirea lor logica, mai mult de o ora n-ar fi durat, dar la montaj se pot obtine doua, fiindca totul se repeta si doar un personaj isi aminteste ce s-a intamplat deja, ce urmeaza sa se intample, experienta acumulata ducand povestea mai departe cu ajustarile necesare.
Este unul din acele filme cu nota umflata artificial de efectele speciale, de faptul ca are dinamism. Ma uit la Groundhog Day, care a introdus aceasta premiza in cinematografie, ca are 8,1 pe ImdB. Edge of Tomorrow are 8,2. Si nu mai inteleg nimic. Care sunt criteriile publicului de film? Originalitatea nu pare sa se numere printre ele. Ce am vazut aici, am mai tot vazut in timp, de la filmele de razboi cu debarcarea din Normandia incoace. Daca le luati la pachet, si le condimentati cu o "zi a cartitei", acea zi care se repeta la nesfarsit, intr-o bucla temporala, le plasati intr-un viitor in care omenirea se lupta cu extraterestrii (iarasi, nimic nou), obtineti scenariul de aici. Dar multi dintre noi traim intr-un prezent perpetuu, in care uitam ce am vazut, ce am asimilat, ce am uitat... si are un aer fresh. Poate unii au puterea de a se entuziasma de fiecare data in fata familiarului si originalitatea n-ar face decat sa-i scoata din zona de confort. Sau, de fapt, asta nu conteaza deloc, ci doar suspansul de moment, asteptarea unei surprize, a unui deznodamant, printre batalii cu alieni, slalom printre explozii, lupta de convingere a celorlalti de catre eroul omniscient, salvatorul, singurul care poate inclina balanta razboiului in favoarea oamenilor. Va este clar ca, in ultimul moment, cand nu mai poate da gres, cand butonul de "repeat" s-a stricat, se va intampla ceea ce trebuie sa se intample.

Cu toate astea, poate ca povestea m-ar fi prins pe moment daca ar fi reusit sa ma convinga, macar prin dezvoltarea relatiilor dintre personaje. Dar Cage (Tom Cruise) si Rita (Emily Blunt) au o evolutie a interactiunii dintre ei absolut ireala. Este ca si cum ea, pentru care fiecare zi este noua, ar pastra cumva experientele trecute in memorie, ajungand astfel la situatia hilara ca la sfarsitul unei zile, presupusa a fi cea in care s-au cunoscut, cei doi sa se si sarute. Romantism hollywoodian de duzina! 

Hai sa mai zic si de bine: scenele de lupta sunt frumos regizate, design-ul monstruletilor bine facut, dar asta deja nu mai surprinde in blockbusterele cu pretentii.

In schimb, partea de scenariu nu m-a satisfacut deloc, incepand de la firele lasate in suspensie (nu aduci in discutie un personaj daca nu vrei sa dezvolti, insa noi doar presupunem ca, pe vremea cand Rita era in situatia lui Cage, a trait o poveste similara cu altcineva), pana la finalul ce lasa deschisa calea oricarei interpretari. 

Ati jucat vreodata un joc video first-person shooter? Daca da, cam asa e si filmul asta. Ai murit, dai reload, te intorci la punctul unde ai salvat jocul, si de data asta stii ca vei avea un inamic in stanga, ca altul va sari din acoperis sau va iesi de sub pamant. Ca experienta, poate fi intensa si placuta pe moment, dar trece si nu-i mai dai atentie, fiindca daca o faci, ajungi cam la concluziile mele :)

Ma tem ca, daca vreau sa va mai povestesc de filme bune, trebuie sa umblu la "arhiva" fiindca, odata cu venirea verii, light entertainmentul pare sa fie la putere. E inca prea devreme pentru memoria scurta a juratilor sa se lanseze filme de Oscar, asa ca pana spre toamna-iarna vom primi tot felul de filme de actiune, comedioare si siropuri de tuse... Rar se mai strecoara prin cinematografe cate un film cu ceva pretentii, am unul despre care o sa va povestesc curand.