Aceeasi epoca imi evoca de-acum doua povesti total opuse: una, plina de omenie, cea a unui german care salveaza evreii de prigoana nazista. Cealalta, a unui evreu care, desi este in masura sa-si salveze propriile surori, le abandoneaza mortii, le lasa sa-si sfarseasca viata in lagarele de exterminare. Cel dintai se numea Schindler. Cel de-al doilea este insusi Sigmund Freud. Parasind Viena, isi ia cu el sotia, servitorii, cainele, chiar si pe sora sotiei (cu care istoria speculeaza ca ar fi avut o relatie), lasandu-si in urma propriile surori. Nu s-au pastrat prea multe detalii despre viata lor, asa ca povestea Adolfinei Freud, vocea narativa a cartii, este una ce brodeaza fictional pe marginea unui destin, pornind de la putinele date existente si de la intrebarile generate de decizia psihanalistului.
Intrigat de aceasta alegere, scriitorul macedonean Goce Smilevski a incercat sa afle mai multe despre surorile ramase in umbra mult mai celebrului frate si in urma sa, la plecarea din tara. Despre Adolfine, nu se stie mai nimic, decat ca nu si-a parasit niciodata casa parinteasca, a ramas necasatorita, fara urmasi, si si-a sfarsit lunga viata in lagarul de concentrare de la Terezin. Un nepot avea sa o mentioneze intr-o scrisoare ca matusa mai putin inteligenta a familiei. Insa in cartea lui Smilevski, ea nu apare deloc asa.
In copilarie era sora preferata a lui Sigmund, cel intotdeauna protejat, in care s-au investit toate resursele financiare ale unei familii de origine modesta si toate sperantele. Apoi relatiile dintre cei doi se racesc, mai ales dupa plecarea la studii a fratelui, si viata Adolfinei devine un calvar ce ar putea ilustra cu susces originea tuturor nevrozelor studiate de psihanalist, care a refuzat sa vada ca poate cea care avea mai mare nevoie de ajutor era insasi sora lui. Acea sora careia mama nu inceteaza sa-i spuna ca mai bine nu s-ar fi nascut, careia i se reprima orice interese si pasiuni, spunandu-i-se ca rostul femeii este doar cel de a-si intemeia o familie, de a ajunge o mama si o sotie buna. Cand acest rost i se refuza, nu-i ramane decat sa fie o sora si o fiica buna, dar in ambele calitati se vede respinsa.
Modul in care autorul reinventeaza o viata este credibil, veridic, impregnat cu referinte la momente si preocupari reale ale epocii, dintr-o Viena aflata in culmea infloririi artistice, unde incepe sa se afirme psihanaliza, sexualitatea se dezbraca de prejudecati si feminismul este clamat din ce in ce mai raspicat. Sunt evocate si figurile altor surori cu frati celebri, Klara Klimt si Ottla Kafka. Ele si Adolfine sunt legate de un destin comun si vor petrece mai multi ani in clinici de boli nervoase, ca si cum insasi conditia de surori ale unor personalitati ar functiona ca o predestinare, ar purta spre ratare si pierderea identitatii.
Viziunii progresiste a fratelui, ce doreste sa elibereze omenirea de superstitii si relige, Adolfine ii opune o perspectiva tragica a vietii, avand ceva din trasaturile eroinelor grecesti si din destinul aflat sub semnul fatalismului. Cel care se pretinde un bun cunoscator al sufletului uman, al mecanismelor ce cauzeaza anxietate si depresie, este orb la manifestarile lor in apropierea lui. Nici chiar internarea voluntara a Adolfinei intr-un sanatoriu psihiatric nu-i trezeste instinctul de frate grijuliu, ilustrand prin propriile actiuni si decizii teoria superego-ului pe care a fondat-o, urmandu-si ego-ul ideal si dorinta de celebritate.
Biografia romantata a Adolfinei Freud reda cu acuratete esenta personajului, ce se desprinde parca dintre pagini sa-ti povesteasca: melancolic, claustrofobic, pastrand gustul amar al regretelor dar si curiozitatea unui spirit viu, complex, deschis in permanenta spre dizertatii filozofice, psihologice, mitologice cu fratele, pentru a ajunge la o anumite resemnare sau doar la acea liniste implacabila ce se instaureaza inaintea sfarsitului. Fara sa ofere un raspuns, este un exercitiu de imaginatie care stie sa gaseasca o voce deloc agresiva sau acuzatoare, potrivita temperamentului si portretului eroinei.
In copilarie era sora preferata a lui Sigmund, cel intotdeauna protejat, in care s-au investit toate resursele financiare ale unei familii de origine modesta si toate sperantele. Apoi relatiile dintre cei doi se racesc, mai ales dupa plecarea la studii a fratelui, si viata Adolfinei devine un calvar ce ar putea ilustra cu susces originea tuturor nevrozelor studiate de psihanalist, care a refuzat sa vada ca poate cea care avea mai mare nevoie de ajutor era insasi sora lui. Acea sora careia mama nu inceteaza sa-i spuna ca mai bine nu s-ar fi nascut, careia i se reprima orice interese si pasiuni, spunandu-i-se ca rostul femeii este doar cel de a-si intemeia o familie, de a ajunge o mama si o sotie buna. Cand acest rost i se refuza, nu-i ramane decat sa fie o sora si o fiica buna, dar in ambele calitati se vede respinsa.
Modul in care autorul reinventeaza o viata este credibil, veridic, impregnat cu referinte la momente si preocupari reale ale epocii, dintr-o Viena aflata in culmea infloririi artistice, unde incepe sa se afirme psihanaliza, sexualitatea se dezbraca de prejudecati si feminismul este clamat din ce in ce mai raspicat. Sunt evocate si figurile altor surori cu frati celebri, Klara Klimt si Ottla Kafka. Ele si Adolfine sunt legate de un destin comun si vor petrece mai multi ani in clinici de boli nervoase, ca si cum insasi conditia de surori ale unor personalitati ar functiona ca o predestinare, ar purta spre ratare si pierderea identitatii.
Viziunii progresiste a fratelui, ce doreste sa elibereze omenirea de superstitii si relige, Adolfine ii opune o perspectiva tragica a vietii, avand ceva din trasaturile eroinelor grecesti si din destinul aflat sub semnul fatalismului. Cel care se pretinde un bun cunoscator al sufletului uman, al mecanismelor ce cauzeaza anxietate si depresie, este orb la manifestarile lor in apropierea lui. Nici chiar internarea voluntara a Adolfinei intr-un sanatoriu psihiatric nu-i trezeste instinctul de frate grijuliu, ilustrand prin propriile actiuni si decizii teoria superego-ului pe care a fondat-o, urmandu-si ego-ul ideal si dorinta de celebritate.
Biografia romantata a Adolfinei Freud reda cu acuratete esenta personajului, ce se desprinde parca dintre pagini sa-ti povesteasca: melancolic, claustrofobic, pastrand gustul amar al regretelor dar si curiozitatea unui spirit viu, complex, deschis in permanenta spre dizertatii filozofice, psihologice, mitologice cu fratele, pentru a ajunge la o anumite resemnare sau doar la acea liniste implacabila ce se instaureaza inaintea sfarsitului. Fara sa ofere un raspuns, este un exercitiu de imaginatie care stie sa gaseasca o voce deloc agresiva sau acuzatoare, potrivita temperamentului si portretului eroinei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.