Turist / Force Majeure (2014)
Dupa ce am inghitit galonatele candidaturi la Oscar americane ca pe o punga zdravana si nesanatoasa de popcorn, castigatorul suedez de la Cannes al premiului juriului sectiunii Un Certain Regard, filmul lui Ruben Östlun, a venit ca o binemeritata recompensa, o inghetata placuta, racoroasa, cu arome surprinzatoare. Cu ce altceva as fi putut compara un film atat de alb, de frumos vizual, mai ales pentru iubitorii de munte si sporturi de iarna?! Si chiar daca decorul nu e punctul sau central, imaginea salbatica a Alpilor a contribuit si ea la amestecul de stari create de film, devenind contrapunctul relaxant necesar in asimilarea continutului.
O familie suedeza, tatal, mama si doi copii, vine in Franta pentru o vacanta de o saptamana. Ceea ce pare un moment de relaxare si reconsolidare a relatiilor intre membrii ei sufera o brusca transformare inca din prima zi, cand de terasa unde cei patru isi iau pranzul se apropie amenintator o avalansa iar tatal, considerat figura protectoare a familiei, fuge de la masa lasandu-i pe cei trei singuri, prada unui pericol, conteaza mai putin daca e real sau imaginar. Nu incercati sa va inchipuiti restul, nu o sa reusiti.
Daca ar fi sa caracterizez filmul printr-un singur cuvant, "avalansa" ar fi cel mai potrivit, o avalansa controlata, asa cum e si cea din secventa declansatoare a tensiunilor si schimbarilor de pozitie in cadrul familiei: are rigoare, crescendo, forta, o senzatie de rebeliune si scapare de sub control, are toate ingredientele necesare pentru a fi unul din filmele pe care, odata incheiate, stai si le rumegi si incerci sa intorci pe toate fetele ceea ce tocmai ai vazut, sa te gandesti cum ai fi reactionat tu in locul personajelor, pentru ca spune multe despre instinctul de conservare, natura umana si situatiile de criza.
Si mai are - meritul scenariului - capacitatea de a captiva, de a slabi ritmul pentru a-l relansa cu si mai mare forta, producand ciocnirea intre individualitati, de a amesteca in drama familiala comicul, grotescul si imprevizibilul, generand confruntari care nu stii incotro vor duce. Nimic nu este lasat la intamplare, gesturile, privirile, detaliile corpului adauga intensitate momentelor, te fac sa te simti in prezenta unei amenintari iminente.
Cei patru se confrunta pe rand, nu doar intre ei (parinti - copii, el-ea), dar si cu altii, cunostinte intamplatoare sau un prieten vechi, sosit impreuna cu ultima cucerire, mai tanara cu vreo douazeci de ani, incearca sa-si priveasca ansamblul din exterior, cautand aprobare sau condamnare in judecata celor din jur dar declansand, fara sa stie, un bulgare de zapada ce se va rostogoli si asupra cuplului prieten.
O familie suedeza, tatal, mama si doi copii, vine in Franta pentru o vacanta de o saptamana. Ceea ce pare un moment de relaxare si reconsolidare a relatiilor intre membrii ei sufera o brusca transformare inca din prima zi, cand de terasa unde cei patru isi iau pranzul se apropie amenintator o avalansa iar tatal, considerat figura protectoare a familiei, fuge de la masa lasandu-i pe cei trei singuri, prada unui pericol, conteaza mai putin daca e real sau imaginar. Nu incercati sa va inchipuiti restul, nu o sa reusiti.
Daca ar fi sa caracterizez filmul printr-un singur cuvant, "avalansa" ar fi cel mai potrivit, o avalansa controlata, asa cum e si cea din secventa declansatoare a tensiunilor si schimbarilor de pozitie in cadrul familiei: are rigoare, crescendo, forta, o senzatie de rebeliune si scapare de sub control, are toate ingredientele necesare pentru a fi unul din filmele pe care, odata incheiate, stai si le rumegi si incerci sa intorci pe toate fetele ceea ce tocmai ai vazut, sa te gandesti cum ai fi reactionat tu in locul personajelor, pentru ca spune multe despre instinctul de conservare, natura umana si situatiile de criza.
Si mai are - meritul scenariului - capacitatea de a captiva, de a slabi ritmul pentru a-l relansa cu si mai mare forta, producand ciocnirea intre individualitati, de a amesteca in drama familiala comicul, grotescul si imprevizibilul, generand confruntari care nu stii incotro vor duce. Nimic nu este lasat la intamplare, gesturile, privirile, detaliile corpului adauga intensitate momentelor, te fac sa te simti in prezenta unei amenintari iminente.
Cei patru se confrunta pe rand, nu doar intre ei (parinti - copii, el-ea), dar si cu altii, cunostinte intamplatoare sau un prieten vechi, sosit impreuna cu ultima cucerire, mai tanara cu vreo douazeci de ani, incearca sa-si priveasca ansamblul din exterior, cautand aprobare sau condamnare in judecata celor din jur dar declansand, fara sa stie, un bulgare de zapada ce se va rostogoli si asupra cuplului prieten.
Alegerea de a fragmenta filmul impartindu-l in cele sase zile ale sejurului, fiecare debutand glorios cu un pasaj din Vara lui Vivaldi suprapus peste imaginile inzapezite ale muntilor (strecurat ca o aluzie la contradictiile ce fac sa functioneze intregul) este cea mai potrivita pentru senzatia de episodic, de tablouri de vacanta sub idilismul carora mocneste si se acumuleaza fondul de tensiune. Atunci cand rabufneste este transmisa pana si celui mai mic membru al familiei. Era nevoie de o incheiere simetrica, dar surprinzatoare, ceea ce Ruben Östlun gaseste. Intre cele doua momente se produc exploziile, mai mici sau mai mari, asa cum pe partiile goale zapada este detonata in puterea noptii pentru a preveni avalansele. Sunt acele explozii necesare pentru sanatatea mentala a fiecaruia, momente de descarcare, de regasire solitara sau alaturi de un prieten ori de necunoscuti.
Östlun are ceva din viziunea glaciala de regizor a lui Haneke. Sau poate e doar raceala modului scandinav de a vedea lumea, acel mod de a te apropia de eroi cu o anumita detasare, protejandu-le intimitatea, cum o face si omul de serviciu al hotelului unde cei patru sunt cazati, fara sa fie prea intruziv, cu o detasare amuzata si cinica, dar cu privirea curioasa, ca si unghiurile inedite de filmare, cu cadre ce-si indreapta la prima privire spectatorul intr-o alta directie pentru a-l ghida in final, cand zapada s-a asternut linistita dupa trecerea avalansei, pe drumul plin de curbe periculoase al intoarcerii acasa, al iesirii din film...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.