Fantomele, dracul si crimele

Goksung (The Wailing) (2016)

Este un film care incepe intrigant: intr-un sat sud-coreean, locuitorii incep sa se comporte ciudat, sa-si ucida familiile in cele mai cumplite moduri, in localitate se instaleaza treptat o stare de teroare si de suspiciune in privinta strainului, japonezul mutat in imprejurimi de curand, care locuieste izolat la marginea padurii, a carui venire a coincis si cu aparitia unei bizare fantome, un barbat cu ochii rosii care umbla aproape gol si se hraneste cu animale salbatice. Cei doi politisti care se ocupa de caz, incercand sa adune indicii si sa vorbeasca cu martorii, de multe ori prea socati pentru a putea scoate un cuvant, mi-au amintit de cei din Memories of Murder. Sunt personajele care mai indulcesc putin tonul violent al seriei de crime ce se rostogoleste la inceput in fata privitorului, prin acea atitudine a autoritatii depasite de evenimente, prin stangacia ce le aduce actiunilor o tenta comica. Se pare ca sud-coreenii nu au, nici ei, o parere prea buna despre autoritatile care ar trebui sa ii protejeze, fiindca modul in care sunt prezentate in filme le aduce la limita ridicolului. 

Din pacate, tonul acesta tragi-comic ce-i facea foarte bine filmului nu va dura prea mult, pentru ca incepe sa se indrepte intr-o directie grava atunci cand personajul principal, politistul Jong-goo (Do-won Kwak) intelege ca propria familie este pe cale sa cada prada misteriosului sir de fenomene. Intr-o lupta contra cronometru cu modul neinteles in care lucreaza boala asupra celor afectati, el va incepe o investigatie in care patrunde tot mai adanc pe terenul supranaturalului si al misterului, al ritului si supersitiei. Sunt acolo secvente ce ma fac sa cred ca, oricat de indepartata ni s-ar parea cultura orientala, practicile ei nu sunt chiar atat de diferite de cele autohtone. Ritualul samanic practicat pentru indepartarea influentei malefice a fantomei, de exemplu, aminteste de cele de exorcizare vazute pe la unele manastiri de la noi, mai ales prin reactia victimei, aici un copil. Oricat de "indracit" ai fi (si reactiile micutei Hyo-jin pot fi interpretata si ca un episod de rebeliune adolescentina, de izbucnire hormonala tipica varstei), sa fii supus unor practici barbare nu poate decat sa te starneasca si mai mult...
Filmul reuseste sa construiasca o atmosfera tensionata si terifianta si sa creeze un impact vizual puternic. Dar de la un moment dat devine prea mult. Unele scene sunt lungite inutil (samanul performer a carui prestatie se va dovedi in final irelevanta ori privirea hipnotizata a fotografiilor din casa japonezului) Parca iti doresti sa inainteze intr-o directie, insa nu doar ca ramane ambiguu, insa se scufunda treptat intr-o ambiguitate si mai adanca, ce reuneste fantome, zombi si pe Satana, de toate pentru fiecare, ca sa-si gaseasca toti iubitorii de filme horror un centru de interes. Si la final creeaza o senzatie de wtf did i just watch?.  Pentru ca, vorba Twin Peaks-ului, bufnitele nu sunt ce par a fi, nimic nu este ceea ce pare si, in ciuda celor aproape trei ore de vizionare in care sunt despicate in patru toate firele si pistele, asta nu face decat sa descumpaneasca si mai mult, sa conduca spre un final in care voitul twist se  transforma intr-un haos total, de nu mai stiu care-i cine, daca exista pana la urma vreun good guy in afara victimei inocente sau, de fapt, cu totii sunt bad guys, mana puterii malefice ce-si revarsa forta asupra oropsitului satuc. Te trezesti fara nici o parghie, fara sa intelegi daca exista o motivatie a actelor violente, vreo istorie care sa fi trezit mania spiritelor, cum se intampla de obicei in peliculele de gen, si cand nu intelegi ce le mana in lupta nu poti sa intelegi nici cine sunt ele si de ce sunt in film...
Nu ma intelegeti gresit, imi plac filmele cu final deschis, nu ma plang ca nu a fost totul rotund, cu inceput si sfarsit clar. Insa parca asta e prea deschis... atat de deschis incat devine imprastiat si descumpaneste total. Dincolo de actiunea propriu-zisa, avem o imagine interesanta a satului sud-coreean (de obicei am vazut mai mult filme urbane) cu practicile si traditiile sale, cu relatiile si ritualurile familiale si o atmosfera bine construita. Dar ce naiba s-a intamplat de fapt acolo, n-as putea sa va spun! Cand crezi ca ai capatat un indiciu, observi ca de fapt si presupusul erou in lupta cu raul foloseste aceleasi mijloace ca si Satana si nu mai esti deloc convins ca n-o fi vreun acolit de-al lui. Interesant filmul, dar cam lung pentru cat avea de spus si prea confuz...