Cavalerul care nu a mai existat

 

 

The Green Knight (2021) 

 

Gawain nu era printre acei cavaleri ai Mesei Rotunde care mi-au marcat lecturile din zona peripetiilor cavaleresti. Altele erau numele care imi ramasesera in minte: Lancelot, Perceval (sau Parsifal), Tristan, Galaad... Asa ca dupa ce am vazut filmul, am aruncat un ochi ca sa inteleg totusi ce s-a intamplat in el. Si am continuat sa nu inteleg mare lucru din film :). 

Cum vedem tot mai des in ultima vreme, filmele (si cartile, deopotriva) mizeaza foarte mult pe reinterpretari, repovestiri, re... ciclari ale unor motive, teme, istorii deja existente, doar ca personajul principal al scenaristului si regizorului David Lowery nu mai are nici un fel de legaturi cu eroul legendelor cavaleresti. De fapt (spoileeer!) nici nu va mai ajunge cavaler. Povestea sa este plasata intr-un timp in care tanarul Gawain (poate tanar dupa criteriile din zilele noastre, pentru ca la varsta eroului, asa cum apare in film, daca nu erai deja cavaler, ori erai mort, ori nu mai aveai sa te umpli niciodata de glorie), nepotul regelui Arthur (acum nu ma intrebati de ce un rege atat de blond are un nepot de sange de origine indiana, sa fim incluzivi, va rugam!), isi petrece vremea cu mici batai de crasma, o iubire clandestina si speranta ca va ajunge sa-si ocupe locul in randurile cavalerilor, fara sa faca prea multe pentru asta. Vrajitoarea de maica-sa se hotaraste sa ii dea o mana de ajutor pentru a se afirma, insa el se va dovedi suficient de prost (si prin erou scenariul insusi, prea grosolan, prea evident) incat sa nu profite de ea. Cand vine la tine o creatura fantastica si-ti spune politicos "raneste-ma, fa-mi ceva, si peste un an iti voi face exact acelasi lucru", ce te apuci tu sa-i tai?! Capul, normal, ca unde nu-i cap vai de cavalerism. 

Ghiciti ce urmeaza?! Peste un an incepe calatoria initiatica a eroului, una in care se va dovedi la fel de viteaz si curajos cum fusese toata viata lui. Pare prototipul cavalerului pacifist, incapabil sa scoata sabia la cineva, chiar si cand pericolul cu care se confrunta este intruchipat de cativa borfasi copii care-l lasa fara bunurile cele mai de pret. 

Am apreciat intentia lui Lowery de a se indeparta de imaginarul arthurian si de cel devenit deja clasic al unui film fantasy, de a crea un erou cu multe slabiciuni, vulnerabil, fie el si nepotul indian al regelui Arthur, ca oricum auzisem ca ar urma o Neagra-ca-Zapada, caz in care ma intreb saracii pitici ce parere au?! Nu pot sa fie si ei remodelati ca niste eroi perfecti, care nu sufera de nanism?! Scuzati-mi incorectitudinea politica, dar in unele aspecte chiar se sare in extrema cealalta... Dev Patel este un actor bun, pe care l-am apreciat mai ales in Slumdog Millionaire, pentru ca apoi a cam intrat in industria filmelor de duzina din care si-a dorit probabil sa iasa aici, dar parca nu era locul lui. Insa mai mult decat distribuirea sa aici si faptul ca eroina interpretata de Alicia Vikander are mai degraba trasaturile unei femei independente din secolul XXI, m-a stresat exact centrul filmului, punctul lui de rezistenta si sensul existentei sale, alegoria.

Sunt si lucruri bune de cules din film: jocurile de lumini, natura cu oamenii sau animalele care o traverseaza, eleganta pe care i-o confera imaginea sunt acolo, dar m-am cam plictisit de filme facute doar din imagini frumoase care isi uita ideile pe drum. Pentru a rezista in plan metaforic, este nevoie de o continuitate, de ceva care sa dea sens intregului, dar Cavalerul asta verde ajunge sa fie alcatuit dintr-o multime de episoade disparate care nu ii ajuta inaintarea, nici nu il imbogatesc, orice ar parea ca eroul castiga din ceva (o intalnire, o intamplare), va pierde in secventa urmatoare, asa ca scenele au o gratuitate care uneori frizeaza absurdul, precum aceea a timpului petrecut intr-un castel cu o tanara, un barbat si o batrana legata la ochi. Incepusem sa-mi fac scenarii de genul iubirea, justitia (in reprezentarea sa din arhitectura, ca o femeie cu ochii acoperiti) si...? oricum nu mai conta ca nu am gasit vreo cheie de interpretare, episodul s-a dovedit la fel de irelevant ca si celelalte. Si tanara era interpretata de aceeasi Alicia Vikander ca si iubita lui de acasa, n-am priceput dedublarea. 

Nu e suficient sa creezi o viziune metaforica atunci cand ea e lipsita de orice rotunjire, sens, nu e suficient sa arati o picatura de sperma pe o centura ca sa transformi totul intr-o alegorie despre onoare sau dragoste inselata, si nici sa amesteci legendele arthuriene cu cliseele de Craciun, cand timpul suspendat lasa loc minunilor sa se strecoare in lume  ori cu o meditatie asupra lipsei de sens a existentei. 

Exista metafore si metafore: unele au substanta, o simt acolo chiar si atunci cand nu le inteleg sau nu le acord valoarea rationala/emotionala dorita. Altele pur si simplu sunt doar forme fara fond, create mai mult de dragul poeziei imaginii, cum este cazul filmului de fata, care nu reprezinta in viata eroului nici inceput, nici sfarsit, ci doar o continua prabusire, insa o face cu mijloace ce se doresc ambigui dar raman prost scrise... Am citit pe undeva o interpretare cum ca episoadele respective s-ar lega de cele cinci virtuti cavaleresti: credinta, curtoazie, sinceritate, generozitate, curaj. Insa raman in continuare absconse si Lowery nu a prins deloc treaba cu relevanta intregului, a aspirat prea mult la maretie si a cazut impreuna cu eroul sau.