Francezi in Chile

  

Miguel Bonnefoy - Ereditate

Un barbat pleaca din Franta la sfarsitul secolului XIX, dupa ce recolta i-a fost distrusa, sa isi caute norocul in cealalta parte a lumii, in America, dar intamplarea il va face sa prinda radacini in Chile. O alta intamplare ii va transforma numele real in Lonsonier. Tot din intamplare va ajunge acolo si viitoarea lui sotie, fiica unui negustor de umbrele pornit si el spre State, caruia ploaia chiliana ii asigura prosperitatea afacerii. Si tot dintr-o intamplare cu o piele de capra, fiul lor, singurul supravietuitor dintre cei trei plecati sa-si apere o patrie pe care nu o cunoscusera niciodata, avea sa-si cunoasca sotia. Destinele acestor francezi in exil la capatul celalalt al lumii se impletesc intr-o carte ce recurge obositor de des si de mult la simetrii si anticipari, la dezvaluiri facute pe fast forward. 

Poate pentru unii, invatati cu titlurile de ziare senzationaliste care spun totul sau, daca ai rabdare sa citesti si articolul constati ca nu spun nimic, anticiparea aceasta abuziva a viitorului este un "carlig" literar, o forma de revigorare a curiozitatii. Mie imi sugereaza o dovada de nesiguranta si graba a autorului, ca si cum, in timp ce scrie, este deja mai interesat de de ceea ce urmeaza sa creeze decat de ceea ce spune deja, de prezentul unei naratiuni ce pare sa nu il mai intereseze si, ajuns apoi in punctul anticipat, vezi ca din nou e prea grabit sa treaca mai departe, fara a da ragaz prezentului sa se astearna in matca lui, sa-si produca efectele si consecintele. Romanul curge asa cum isi duc eroii lui viata, prezenti intr-un loc dar cu inima la 10.000 de kilometri distanta, intr-o tara pe care unii nici nu au cunoscut-o.  Prima generatie de emigranti poarta in cufere, pe langa vise legate de noua existenta, si instrumentele considerate necesare indeplinirii lor: umbrele, butasi de vita-de-vie sau instrumente muzicale...

Cartea se vrea o saga de familie, dar deruleaza o istorisire pe repede inainte, fara sa-si ia timp sa construiasca personaje, sa le dea adancime. Atmosfera atinge pe alocuri, ca o adiere usoara de aripa, in trecere, magicul, printr-un spectru ce prevesteste o moarte si o nastere, o ciorba de oase de dinozaur, un barbat ajuns la 118 ani, un avion condamnat sa nu zboare niciodata ce va zbura exact cand e mai mare nevoie... Dar inceputul de magie este repede inabusit de un nou personaj gata sa acapareze scena, generatiile se succed, la fel razboaiele, revolutiile, pasiunile, iubirile si dramele lor, parca totul este o schita de tablou pe care pictorul nu a avut rabdare sau timp sa il nuanteze - gandindu-se deja probabil la urmatorul-, sa adauge culoare, mizand pe exotismul locurilor si pe personaje interesante in alegerile lor, pe istoria tulburata a anilor ce trec prea repede. Grabita, fara a nuanta, cartea curge intr-un ritm pe care amploarea ideii l-ar fi cerut mai lent, mai rabdator cu eroii. Nu judec dupa numarul de pagini, care uneori poate condensa exact cat trebuie sau poate lungi inutil o carte, nici dupa coperta, care imi place, indeamna la escapism, ci strict dupa continut.

Sfarsitul vine rotund, ceea ce incepe cu un butas de vie si 30 de franci se termina la fel, pe un drum invers. 

Cand plasezi un roman intr-un astfel de cadru si mediu, comparatiile din mintea cititorului sunt cumva inevitabile. Iar Bonnefoy nu iese bine deloc daca ma gandesc, hai sa nu spun de Maestru, ca unul ca el se naste o data intr-o suta de ani (eventual de singuratate), dar macar la Casa spiritelor a lui Isabel Allende, la Violeta nu am ajuns inca, insa ma astept sa fie mai buna decat Ereditate, lucru care nu e prea greu ...

Cand vad ce carti primesc premii destul de importante, incep sa cred ca ori juriile sunt teribil de subiective in simpatiile personale, ori varful este... destul de jos. Dupa ce am scris aceste randuri, mi-am dat seama, citind procedura de acordare a premiului, ca este un vot popular. Biiiine, Miss Popularity, poate mi-ai setat asteptarile la un nivel prea inalt si pentru asta nu e nimeni de vina in afara de mine ca ma tot duc de nas diverse promisiuni si prezentari, ca daca aud de "realism magic" parca mi-o iau mintile razna si ajung sa imi pierd timpul prea scurt pentru a citi toate cartile care m-ar putea lovi in suflet sau in minte cu adevarat cuuu... tine :). Dar deh, fiecare cititor isi are cartea lui, asta probabil este pentru cei care considera lectura o cursa de viteza.