Semiotica: un roman politist

 

Laurent Binet - A saptea functie a limbajului 

 

Mi-a placut Civilizatii, romanul prin care am facut cunostinta cu Laurent Binet. Cand am citit prezentarea acestei carti, nu doar ca mi-a trezit o mare curiozitate, dar si mi-a rascolit amintirile, readucandu-mi la suprafata memoriei pe acei ganditori, filosofi ai limbajului cu care nu mi-am mai intersectat drumul din facultate: Barthes, Deleuze, Jakobson, Derrida... Toti devin aici personaje tratate destul de ireverentios ai unui intrigant roman de investigatii, un fel de satira-omagiu a ilustrelor personaje ce au marcat viata literara a anilor '80. Exista conspiratii, spioni, un manuscris pierdut, o societate secreta, totul creand o ancheta alerta cu peripetii ce se succed intr-un mod incredibil, cred ca mult mai savuroasa pentru cei care au tangenta cu lumea literelor si se prind unde bat anumite remarci decat pentru ceilalti. 

Ca si in Civilizatii,  Binet rescrie istoria reala, transformand moartea lui Roland Barthes, petrecuta in urma unui accident de circulatie, in pretextul unei conspiratii legate de functia magica sau incantatorie a limbajului, ce i-ar conferi celui care ar stapani-o putere asupra intregii lumi. Creeaza astfel o fictiune in care lingvistii insisi si notiunile cu care opereaza devin personaje, dar si chei de interpretare. Cei care incearca sa desluseasca incurcatele cai ale crimei sunt un investigator ce dispretuieste "parazitii de intelectuali" si unul din mediul lor, profesorul Simon Herzog, care ii dovedeste ca investigatia nu este doar domeniul faptelor, ci si al discursului, al semnelor ce se ascund dincolo de lumea vazuta. Semiotica, aceasta stiinta a decodificarii informatiei, se dovedeste utila pentru ancheta. Daca Barthes si-a petrecut timpul urmarind semnele, acelasi lucru incearca sa-l faca si cei doi detectivi. 

Abordarea ludica imi aduce aminte exact de modul de operare al semioticii, care aplica instrumentele criticii literare unor obiecte non-literare, proces ce duce la interpretari si deductii  outside the box. 

Binet se amuza sa le decoreze vietile tuturor celor care imi imaginez ca i-au torturat anii de facultate cu episoade biografice in care amesteca evenimentele reale cu cele imaginare: Derrida va fi sfasiat de caini vagabonzi; Sollers este castrat, Eco scapa doar cu un barbat urinand pe el in semn de protest pentru lipsa lui de implicare politica pe fundalul agitatelor evenimente create de gruparile extremiste in Italia inceputului anilor '80. Sirul este lung si va las sa descoperiti singuri cine si ce mai pateste. Printre toate acestea, apare la fel de incredibil ca Althusser si-ar fi ucis sotia si ar fi fost internat la nebuni, pe fondul aceleiasi verve a intrarii in posesia documentului secret, dar - am verificat - asta chiar s-a intamplat... Unii dintre protagonisti inca traiesc sau traiau la momentul aparitiei cartii, nu stiu cat de mult s-or fi lasat maguliti de astfel de "omagii", daca de dragul semioticii au facut haz de necaz ori s-au suparat cu adevarat. 

"Eco asculta cu interes povestea unui manuscris pierdut pentru care sunt omorati oameni. Vede trecand un barbat cu un buchet de trandafiri in mana. Spiritul lui vagabondeaza o secunda, traversat de viziunea unui calugar otravit."

Investigatia la care isi invita Binet cititorii are ceva din parfumul al acelui trandafir, este insa una bazata pe decodarea informatiei pe urmele careia ne poarta de la Paris la Bologna, in America si la Venetia, inapoi la Paris, redand mereu atmosfera specifica vremii pe un ton ce imbina ludicul cu satira. pastisand genul politist in timp ce ne face cu ochiul complice tuturor, cititori si personaje deopotriva. Se ajunge chiar si in situatii in care protagonistii incep sa inteleaga ca ar putea fi prizonieri intr-un roman :). Am remarcat si un (alt) fir comun cu Civilizatii, batalia de la Lepanto, autorul pare sa fie fascinat de ea.

Totul in carte este voit exagerat, insa condus cu mana sigura, incepand de la acele semne la care detectivii raman orbi, cum ar fi filajul la care sunt supusi permanent. Totul se leaga tare frumos si ne aminteste o epoca in care intelectualii Frantei dadeau tonul curentelor de gandire, implicandu-se in viata sociala si politica.  Binet este insa malitios pana la cer, intr-un mod care parca te face sa te simti razbunat pentru toate orele alea in care trebuia sa stii ce au spus diversi despre diverse lucruri, cum au inventat copaceii care m-au chinuit si au creat gramatica aia structuralista care ma enerva teribil pentru ca nu am inteles niciodata de ce trebuie sa decojim limbajul in seme si sememe, in roluri si functii pentru a-i da un sens mai adanc, creandu-se o intreaga teorie a lui, pentru ca orice ti-ar spune unul sau altul, o carte pe care o citesti pentru propria bucurie si placere sau curiozitate, tot subiectiv o faci... Iar subiectivul meu s-a bucurat, s-a delectat si s-a amuzat cu acest roman.