O poveste a stiintei

 

Hanya Yanagihara - Oamenii din copaci

 

Dupa O viata marunta, aceasta a doua carte tradusa la noi a Hanyei Yanagihara din cele trei publicate (am inteles ca vine si cea mai recenta anul asta, o astept cu nerabdare!), in realitate romanul sau de debut, m-a surprins foarte placut, in primul rand prin abordarea unei teme diferite, plasata intr-un cadru si mai diferit. Daca alaturi de Jude si prietenii sai ajungeam in America vremurilor noastre, acum ne intoarcem pe firul timpului in a doua jumatate a secolului trecut, dar facem si un salt in spatiu, pana in indepartatul arhipelag al Microneziei, unde, pe o insula fictiva, traieste un trib ce ii starneste interesul tanarului si ambitiosului profesor Norton Perina.

Fac o scurta paranteza pentru a spune cateva cuvinte despre Daniel Carleton Gajdusek, un cercetator care in 1976 obtinea premiul Nobel pentru medicina dupa ce a descoperit prima dintre bolile prionice, studiind o populatie din Noua Guinee si asociind boala cu o practica a indigenilor, canibalismul funerar. Din calatoriile sale in Pacific, Gajdusek avea sa se intoarca cu cativa copii indigeni (56 in total!), dandu-le acces la educatie si la (ceea ce isi inchipuie omul occidental ca ar reprezenta pentru o civilizatie tribala) o viata mai buna. Dupa ce studiile sale aveau sa capete recunoastere internationala, la 20 de ani de la castigarea Nobelului, Gajdusek a fost acuzat de unul din acesti copii, ajuns adult, de abuz sexual. Dupa un an de inchisoare, in 1998 a venit in Europa, unde a si murit in 2008,  timp in care nu s-a reintors niciodata in America, dar marturii despre pedofilia sa au continuat sa apara. 

Acest individ este cel care i-a inspirat autoarei personajul principal al cartii sale, care incepe in momentul cand Norton Perina este inchis in urma procesului intentat de unul dintre cei 46 de copii adoptati de pe acea insula pierduta, pastratoare a unor mituri, traditii si ritualuri ce pot repugna civilizatiei occidentale. Ceea ce trebuie sa fi reprezentat in realitate pentru Gajdusek canibalismul funerar, in carte ia forma unui ritual de initiere sexuala a baietilor de catre membrii de vaza ai tribului. 

Romanul este conceput sub forma memoriilor lui Perina scrise in inchisoare, pe care i le transmite colaboratorului si prietenului sau apropiat, dr. Ronald Kubodera, cel care ramane de partea lui pana la sfarsit, considerand ca, indiferent de faptele de care celebrul profesor se face vinovat, prestigiul academic i-ar scuza orice comportament...

Si O viata marunta amintea de abuzul asupra copiilor, insa aici abordarea e diferita, ramificata in multe directii (colonialismul, criza ecologica, abuzul de putere, conditia umana, aspectele etice ale stiintei, mai ales cand se experimenteaza pe oameni), faptele sunt vazute chiar prin prisma acuzatului si adnotate de interventiile discipolului sau devotat. Si daca tematic legaturile dintre doua carti nu sunt atat de puternice, viziunea este una la fel de lipsita de menajamente, iar Hanya Yanagihara face o treaba excelenta atunci cand se transpune in mintea personajului sau, crud, vanitos, arogant, infatuat. Face un pariu riscant, stiut fiind ca unii cititori sunt asa de prinsi in "poveste" incat ajung sa nu mai disocieze autorul de personaj, cam cum se intampla pe vremuri cu serialul Dallas cand sarmanul actor interpret al lui J.R. primea scrisori de amenintare cu moartea. Eu am citit cu interes si bucurie aceasta perspectiva schimbata, ce isi forteaza cititorii sa priveasca lumea prin ochii unui monstru autovictimizant (cel putin asa l-am perceput eu), mai ales ca in jurul ei se construieste o intreaga civilizatie, inzestrata cu practici, ritualuri, traind in armonie cu ciudatele exemplare locale ale florei si faunei, fara a evita detaliile socante, dezgustatoare, de la obiceiurile alimentare, la cele privind vanatoarea, viata sexuala, renegarea de catre trib si toate celelalte aspecte ale existentei umane...

Cele mai multe dintre notele de subsol cuprind consideratii mai personale, zvonuri, barfe, speculatii ale lui Kubodera, pastrandu-se pana la ultimele pagini ambiguitatea asupra vinovatiei eroului si acest paratext / metatext este la fel de interesant ca si pretinsele memorii ale savantului. 

Nu este doar o carte despre un om, cu slabiciunile si vanitatile lui, ci mai ales despre cum aspiratia spre nemurire poate distruge o intreaga civilizatie atunci cand omul occidental gaseste un mod de a o exploata, de a o supune, simtindu-se indreptatit sa o transforme dupa chipul si asemanarea sa. Si mai este o poveste despre stiinta, care s-ar rezuma cam asa: 

"Un om descopera ceva. Nu stie ce este sau pentru ce este sau ce ar putea rezolva, insa stie ca a dezgropat inca o piesa a unui puzzle caruia poate doar sa-i ghiceasca forma si imaginea si structura intreaga. Isi petrece tot restul vietii incercand sa gaseasca urmatoarea piesa dar, cum nu stie precis ce cauta, e o munca foarte grea si e putin probabil ca va gasi o solutie. Apoi vine un om din generatia urmatoare. El vede piesa puzzle-ului care a fost gasita si o gaseste pe urmatoarea. Asa ca acum sunt doua piese. Iar apoi sunt trei, patru, cinci. Dar niciodata, indiferent cate piese exista, nu poate sa spuna vreun om ca stie ce va dezvalui forma finala a puzzle-ului. Cand crede ca lucreaza la imaginea unui cal, gaseste deodata o inotatoare si-si da seama ca s-a inselat in tot acest timp. Apoi crede ca incearca sa construiasca imaginea unui peste, dar urmatoarea piesa care se potriveste este aripa unei pasari ridicate in zbor. Sa fii om de stiinta inseamna sa inveti sa traiesti toata viata cu intrebari la care nu vei gasi niciodata raspunsul, cu cunoasterea faptului ca ai ajuns prea devreme sau prea tarziu, cu angoasa de a nu fi putut ghici solutia care, odata prezentata, pare atat de evidenta, incat nu poti decat sa te blestemi ca nu ai vazut ce ar fi trebuit sa vezi daca ai fi privit macar intr-o directie usor diferita."

In cazul de fata, ea incepe in urma cu aproape un secol si nu se termina nici in zilele noastre prin actualitatea intrebarilor pe care le ridica. Si nu este o carte pentru cei grabiti si usor de distras care vor sa se laude ca au citit o carte "grea" (de-asta mi se pare mie ca Goodreads nu este un loc serios unde sa poti gasi discutii interesante despre literatura, nu ii inteleg utilitatea, de fapt nici nu sunt discutii, fiecare este in bula lui personala, multi ajung acolo pentru a-si populariza blogurile / articolele prin reviste etc. si fac chipurile "recenzii oneste" ale unor carti primite cadou promotional...) si apoi se plang ca e prea prolixa. Fiecare detaliu nou adaugat completeaza un tablou, o imagine, intocmai ca acel proces al revelatiei stiintifice redat mai sus. Si ajung, intr-un final, sa se potriveasca si calul, si pestele, si pasarea.