Thursday, 25 July 2013

Marile drame ale oamenilor mici


Florin Lazarescu - Amortire 

Nu stiu de ce, dar cartea asta mi-a adus aminte ca atmosfera de Moartea domnului Lazarescu, de Raiul Gainilor lui Dan Lungu, de Simion Liftnicul lui Petru Cimpoesu. Si cum filmul si cartile amintite imi plac, chiar daca Florin Lazarescu merge pe o reteta des folosita in literatura romana, aceea minimalista, a reconstruirii unui mic univers ce se poate ascunde chiar in apartamentul de alaturi, a spatiului claustrofob al unui cartier, al unui orasel uitat prin vreun colt de harta, am citit cel mai recent roman al sau cu multa placere.
Ai sentimentul ca Evghenie, scriitorul ratat ce se indeletniceste cu te miri ce, luand-o mereu de la inceput dupa ce afacerile puse la cale esueaza, de la naravasii melci evadati din crescatorie pana la cartile anticariatului pe care l-a detinut o vreme, transformate intr-o masa compacta si informa de o inundatie, si doamna Stoican, fosta profesoara, proprietara casei unde acesta locuieste, pandita de amenintarea Alzheimerului, sunt oameni cu care iti intersectezi drumurile zi de zi, fara sa stii nimic despre ei, locuind necunoscuti in acelasi bloc cu tine.
Par persoane banale, dar nu sunt deloc asa. Aici intervine talentul literal al lui Florin Lazarescu, acela de a transforma persoane comune, insignifiante, fara calitati exceptionale, in adevarate personaje tragi-comice. Contextul faptelor si actiunilor lor este acela care le da savoare, ipostazele grotesti, amuzante sau triste in care sunt surprinse le transforma in eroi literari de care te atasezi, a caror existenta derizorie te acapareaza brusc. Ei sunt aici, in jurul nostru, este numai nevoie de un spirit de observatie ascutit, precum cel al autorului de fata, si de talentul de a extrage dintr-o existenta absolut comuna acele momente si secvente semnificative, care sa atinga intr-un fel cititorul, sa-l amuze, sa-l intristeze, sa-i miste o coarda sensibila.
Fiecare dintre noi suntem cate o carte, unele deschise, altele ferecate bine, pentru a nu lasa sa se intrevada din afara decat ceea ce dorim noi sa fie vazut, cu semnele si limbajul propriu. Pentru a ni se decoda sensurile, uneori ascunse chiar si noua insine, este nevoie de o privire exterioara empatica dar totusi obiectiva, mai in masura sa priveasca ansamblul decat noi, cei adanc infipti in buricul propriului nostru univers. Florin Lazarescu are capacitatea de a privi in sufletul omului fara acea superioritate omniscienta a naratorului neutru si fara implicarea extrem de subiectiva a naratorului personaj, raportandu-se la eroii sai fara condescendenta sau atasament exagerat, cu o anumita detasare prieteneasca, imprumutandu-le o voce care poate sa faca si haz de necaz dar si sa-si exprime in mod firesc temerile si framantarile, o voce naturala si convingatoare.
Daca scrisul in sine m-a cucerit, obiectiile mele strict subiective apar la partea  de continut, fiindca am perceput Amortire ca pe un echivalent al unui film din neorealist romanesc (vorba vine neo, ca dateaza deja de vreo 25 de ani). V-am spus ca la inceputuri, dupa '90, m-a entuziasmat, dar de la o vreme incep sa vreau mai mult, fiindca se poate. Asa ca, dintre tinerii regizori si scenaristi romani, prefer povestile lui Caranfil "feliilor de viata" servite de Mungiu sau Puiu. Talent este,  de ce sa nu se desfasoare si pe spatii mai vaste?! Evident, in cazul romanului de fata e vorba despre optiunea personala si interesul legat de un anumit subiect (dupa cum autorul insusi marturiseste in privinta sursei de inspiratie), dar iau ca exemplu un alt scriitor, din aceeasi generatie, Radu Pavel Gheo, care pe langa Numele mierlei ne-a plimbat si prin lumea fanteziei, cu Fairia, dar mai ales ne-a incantat cu Noapte buna, copii!, un roman ce porneste de la realitate, dar se transforma intr-o opera literara seducatoare, pe care am citit-o cu sufletul la gura.
Cam asta astept si de la urmatoarea carte a lui Florin Lazarescu, o lume mai vasta, mai complexa, nu neaparat diferita, dar construita pe mai multe planuri si dezvoltata in timp...

No comments:

Post a Comment