Titlul spune aproape totul despre continut. Pe un ton conciliant si echilibrat, una dintre cele mai importante voci ale criticii literare din ultimele zeci de ani aduce in atentia cititorilor nu numai personalitati mai mult sau mai putin cunoscute, ci si personaje, transformand impaciuitor figuri recunoscute drept monstri deloc sacri ai lumii literare din perioada comunista in oameni blanzi si joviali, scuturand de colbul uitarii numele unor autori insignifianti, retrezind in memoria celor mai varstnici sau zugravindu-le celor mai tineri o lume literara in care cenzura era la loc de cinste, valorile reale facandu-si loc cu greu, poticnit, prin pleiada de asa-zisi autori importanti, intr-o perioada cand importanta se masura mai ales prin obedienta fata de sistem, prin respectarea "directivelor de partid si de stat".
Mi-as fi dorit de la cartea de fata o abordare mai transanta, mai categorica, in care sa nu se treaca sub tacere anumite aspecte mai putin placute ale activitatii unor personaje precum George Ivascu sau Paul Georgescu, propagandisti ai normelor ideologice promovate de "noua literatura" a deceniilor 5-6 din secolul trecut. Este drept ca Gabriel Dimisianu are o privire subiectiva, implicata, asupra "eroilor" sai, ca a avut parte de acele intalniri ale vietii care dezvaluie si latura umana, uneori colocviala si ludica, alteori teatrala, cu "furii" mai degraba mimate decat traite, cu roluri jucate mai convingator sau mai prost pe scena vietii publice, dincolo de luminile careia se poate dezvalui o alta fata. Este adevarat si ca are intelepciunea de a uita si ierta momentele mai putin placute, de a nu arata nici o urma de dispret sau ura, pe care poate multi s-ar grabi sa le categoriseasca drept ranchiuna, fata de personaje controversate, dar mi se pare mult prea ingaduitor in portretizare cu unele nume ce au marcat istoria literaturii in sens negativ, curmand destine literare sau faurind artificial altele, mai dedicate crezului politic oficial. Sunt numiti "dogmatici intratabili" doar o serie de critici marunti, carora istoria le-a si uitat numele.
Inteleg partial recunostinta fireasca fata de cel care i-a facilitat debutul in critica literara (Paul Georgescu) si fata de cel care i-a urmat la conducerea Romaniei literare (Ivascu), dar amintirile si portretele sunt astfel idealizate, omitandu-se tusele severe si lipsite de onoare ce fac si ele parte din biografia celor amintiti.
Memorialistica in general imi da un sentiment inconfortabil al raportarii la o perioada din existenta proprie ce coincide cu o perioada a istoriei pe care unii martori tind sa o edulcoreze. Prefer amintirile interbelice, mult mai senine, dar si fiindca ma pot raporta la ele cu nostalgia si inocenta cu care unii dintre cei mai tineri s-ar putea raporta - din pacate - la perioada comunista.
Evocarile din carte (aflata deja la editia a treia, nu stiu cum mi-a scapat total pana acum) imi par inegale ca savoare, dar cred ca modul de receptare tine si de interesul meu pentru personalitatile in cauza: Georgeta Mircea Cancicov sau Ury Benador sunt scriitori ale caror nume nu-mi spun nimic, dar nici evocarea lor nu ma impinge spre o cunoastere mai aprofundata, cum este insa cazul lui N. Breban, din care spre rusinea mea n-am citit nimic pana acum. Evocarile lui Tudor Vianu sau Arghezi sunt interesante. Exista insa si pagini savuroase, pline de farmec, precum acelea dedicate "coloniei" din strada Naipu, unde autorul a impartit vreme de 3 ani casa cu Cezar Baltag, Nicolae Velea, Nichita Stanescu, o broasca testoasa, motanul Mosu si pisica Mobutu. Sau amintirile din copilaria petrecuta la Braila ori din redactia "Gazetei literare" (ulterior "Romania literara") unde a lucrat incepand din 1958, trecand prin toate epocile comunismului, de la mini-dezghetul ideologic de la jumatatea deceniului sase, incheiat in 1971 pana la perioada celei mai drastice cenzuri, asupra careia nu se insista prea mult.
Iar "Otobacul" anilor '60 mi-a trezit un zambet, aducandu-mi aminte de "doom"-ul anilor '90. Si nu ma refer la joc, nici la genul muzical, ci la Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic :)
Memorialistica in general imi da un sentiment inconfortabil al raportarii la o perioada din existenta proprie ce coincide cu o perioada a istoriei pe care unii martori tind sa o edulcoreze. Prefer amintirile interbelice, mult mai senine, dar si fiindca ma pot raporta la ele cu nostalgia si inocenta cu care unii dintre cei mai tineri s-ar putea raporta - din pacate - la perioada comunista.
Evocarile din carte (aflata deja la editia a treia, nu stiu cum mi-a scapat total pana acum) imi par inegale ca savoare, dar cred ca modul de receptare tine si de interesul meu pentru personalitatile in cauza: Georgeta Mircea Cancicov sau Ury Benador sunt scriitori ale caror nume nu-mi spun nimic, dar nici evocarea lor nu ma impinge spre o cunoastere mai aprofundata, cum este insa cazul lui N. Breban, din care spre rusinea mea n-am citit nimic pana acum. Evocarile lui Tudor Vianu sau Arghezi sunt interesante. Exista insa si pagini savuroase, pline de farmec, precum acelea dedicate "coloniei" din strada Naipu, unde autorul a impartit vreme de 3 ani casa cu Cezar Baltag, Nicolae Velea, Nichita Stanescu, o broasca testoasa, motanul Mosu si pisica Mobutu. Sau amintirile din copilaria petrecuta la Braila ori din redactia "Gazetei literare" (ulterior "Romania literara") unde a lucrat incepand din 1958, trecand prin toate epocile comunismului, de la mini-dezghetul ideologic de la jumatatea deceniului sase, incheiat in 1971 pana la perioada celei mai drastice cenzuri, asupra careia nu se insista prea mult.
Iar "Otobacul" anilor '60 mi-a trezit un zambet, aducandu-mi aminte de "doom"-ul anilor '90. Si nu ma refer la joc, nici la genul muzical, ci la Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.