Sunday, 4 May 2014

In deriva prin viata

V.S. Naipaul - Jumatate de viata 

"Pe muchie de cutit" de Somerset Maugham ne infatisa peregrinarile unui american in cautarea sensului existentei, prin tara natala, apoi in Franta si India. Willie Somerset Chandran, nascut in India din parinti a caror uniune a reprezentat un act de opozitie, de sfidare a autoritatii parintesti si a oranduirii castelor din care proveneau, este, si el, un cautator: emigrat din India in Anglia si apoi intr-o indepartata colonie portugheza din Africa (din indicii pare a fi Mozambic), va ajunge la 41 de ani sa ia din nou o decizie radicala, una din acelea care schimba viata, asa cum a facut in tinerete, cand a plecat la studii in necunoscuta si indepartata Anglie. Aschia n-a sarit prea departe de trunchi, avand in vedere ca tatal, la randul sau, s-a revoltat impotriva casatoriei aranjate de parinti, impotriva destinului de tanar dintr-o casta superioara harazit unei functii importante, lasand totul in urma pentru a se casatori cu o femeie fata de care nutrea sentimente confuze, facand apoi un juramant al tacerii si inspirandu-i lui Maugham un personaj din cartea amintita la inceput.
Nu-mi dau seama daca "Jumatate de viata" este un tribut adus autorului englez de un autor nascut el insusi in foste colonii britanice, Trinidad-Tobago, sau invocarea lui Maugham este doar un pretext, o trimitere subtila la destinul eroului, comun pana la un punct cu acela al autorului, Naipaul insusi venind in Anglia in tinerete pentru studii. Trebuie sa fi simtit si el pentru o vreme sentimentul acela de inapartenenta al lui Willie, dar poate si de libertate, de pierdere intr-un oras cosmopolit unde poti sa fii cine doresti si sa-ti recreezi prin cuvinte noi amintiri. 
Willie face mai intai cunostinta cu boema emigrantilor din Caraibe, prin prietenul sau jamaican adept al comunismului si sustinator al unui Che Guevara la inceput de drum, cunoaste tulburarile generate de rasism, publica intr-o revista, se culca cu prietenele prietenilor sai si, intr-un final, publica o carte inspirata de lumea indepartata pe care a lasat-o in India. Acea carte ajunge la sufletul unei alte imigrante. Dupa trei ani petrecuti la Londra, cei doi pleaca impreuna in tara ei, unde Willie va petrece 18 ani. 
Cele trei parti ale cartii vorbesc despre un destin de cautare si inadaptare, mostenire a unui tata dispretuit, fiindca Willie vede in alegerile lui de viata eroism dar si saracie spirituala, incapacitatea de a se ridica dintr-o lume traditionalista careia ii contesta valorile. India, Anglia si apoi colonia portugheza din Africa sunt scenele pe care se perinda eroul, alcatuit din incertitudini si contraste, din aspiratii supuse permanent analizei lucide, niciodata multumit sau motivat si niciodata fericit, un dezradacinat pentru care nu exista "acasa", ci doar o iluzie temporara a unui posibil "acasa" care se spulbera dupa un timp. India il sufoca prin ierarhiile sale si-i transmite rusinea pentru culoarea pielii si nesiguranta sexuala. Londra aduce multa singuratate prin pierderea identitatii, a lucrurilor de care isi dorea cu disperare sa scape in India. Iar Africa ii da frau liber instinctelor, il goleste interior, il arunca in randul colonistilor, clasa privilegiata, reinviindu-i vechile incertitudini indiene.
Toata aceasta deschidere a lui Willie catre lume intr-un mod care nu lasa lumea sa patrunda in el, sa-l bucure prin ceea ce-i ofera, se prezinta intr-un interesant joc al deschiderii si inchiderii in sine si incheie cartea intr-un mod ce lasa cale libera oricarei continuari si posibilitati, intr-o suspendare a timpului ce pregateste un nou inceput. Pentru el, orice viata este imposibila, fiindca intotdeauna va fi una aleasa, impusa sau propusa de ceilalti. Poate pe unii genul acesta de pasivitate a eroului sa nu-i convinga, dar pe mine m-a prins, fiindca gandirea lui are ceva din modul in care si eu vad lucrurile, si anume ca nu tu iti traiesti viata, ci ea trece prin tine. Si asta nu tine de fatalism, mai degraba de o vulnerabilitate psihologica, dar il las pe Willie sa va spuna ce si cum cu jumatatea lui de viata.
Si, ca o nota colaterala, nu stiu din ce cazan cu inspiratie au mancat impreuna toti scriitorii astia din fostele colonii britanice, cu Rushdie, Naipaul si Ondaatje in frunte, ca tare-mi plac.

No comments:

Post a Comment