Stiti acel fenomen numit Baader-Meinhof? Este atunci cand auzi un nume, un termen, un lucru si apoi te tot urmareste, te lovesti de el in situatiile cele mai lipsite de legatura intre ele, iar si iar. Cam asa mi s-a intamplat mie cu Gertrude Stein. Nu mai stiu cand am auzit de numele ei prima data, dar apoi, in cele mai diferite contexte artistice, de la Hemingway la Picasso, am tot dat de el, incat mi-am invins reticentele si prejudecata de a o considera doar o "groupie" (nu stiu daca e chiar bine spus avand in vedere ca era vazuta ca"barbatul" cuplului, dupa cum remarca Picasso) a celebritatilor epocii si am decis sa-i citesc aceasta biografie deghizata in autobiografia partenerei sale de viata, Alice B. Toklas.
Ma intreb cu putina malitiozitate cat de narcisista sa fii sa scrii o carte de amintiri din perspectiva unei persoane care te admira, te apreciaza, te iubeste si are, evident, numai cuvinte de lauda despre tine?! Multi au privit acest unghi de abordare al cartii ca o scrisoare de dragoste, nascuta din dorinta Gertrudei de a o include pe Alice in memoriile sale, de a celebra uniunea lor in fata contemporanilor si a posteritatii. Pe mine nu ma convinge deloc interpretarea, vad aici doar egocentrism si trufie (ca si cum ar zice "scriu eu cartea pe care n-ai putea tu s-o scrii, dar o fac in asa fel incat sa pot sa fiu tot timpul in centrul ei"), un procedeu de a pune autoarea in mijlocul evenimentelor, prea putin auto- si prea multa biografie a unei persoane care nu accepta nicio secunda sa ramana in umbra marilor personalitati de care este inconjurata.
Dincolo de aceasta "cosmetizare", gasim o lume ce m-a fascinat mereu, aceea a boemei pariziene de inceput de secol XX, ce-i are ca protagonisti pe Picasso, Matisse, Apollinaire sau Gide. Cum sa nu fie atunci o carte interesanta?! Vestitul sau salon din rue de Fleurus 27 era un fel de Facebook al epocii, cine nu a trecut pe acolo nu exista pentru lumea artistica. Asa ca, de la reprezentantii de frunte ai "generatiei pierdute" pana la cel mai marunt pictor proaspat sosit la Paris, fiecare se simtea dator sa-si dea "check in" macar o data din acest punct fierbinte al capitalei Frantei. Si totusi, autoarea reuseste o contraperformanta, aceea de a transforma o lume ce putea fi zugravita intr-un mod stralucitor intr-una anosta si plictisitoare pentru cititor.
Daca ar fi sa ma refer strict la personalitatea autoarei volumului, as spune ca latura artistica este clar eclipsata de cea "de lume" si a respira acelasi aer cu marii artisti ai epocii si a le colectiona lucrarile nu te incarca automat de talent. Poate ca unele amintiri ar fi fost demne de relatat si de pastrat, insa forma aleasa pentru a o face nu mi se pare cea mai potrivita. Patrunsa de modele(le) si curentele epocii, Gertrude Stein scrie o carte de memorii lipsita de acuratete literara si de suflet. Incercand sa foloseasca procedeele literare in memorialistica, sa lase fluxul constiintei sa se exprime liber imbinand vorbirea directa cu cea indirecta, ajunge la un stil cam neglijent (nu doar cu punctuatia), lipsit de sclipiri, sincopat, cu repetitii, inadecvat - cred eu - unor memorii care ar fi trebuit sa pastreze farmecul momentului. Sa dam vina pe Alice B. Toklas pentru ce nu ne place, ca doar de-asta i s-a dat o voce narativa :)
Daca va asteptati sa gasiti tot felul de istorioare, anecdote despre personajele fascinante, cum ar fi fost probabil cazul in mediul relaxat despre care ne povesteste cartea, va faceti sperante degeaba, prea putine lucruri sunt mentionabile si majoritatea graviteaza in jurul personalitati Gertrudei, caci doar de aceea avem o autobiografie a lui Alice, ca sa ne spuna cat de minunata si de inteligenta era autoarea... Portretele personajelor despre care ti-ai dori sa afli mai multe se limiteaza de multe ori la detalii fizice sau de imbracaminte, povestile care ar putea reprezenta marturii interesante isi rateaza centrul de interes, cam in felul in care o face acest pasaj care ne relateaza batalia de pe Marne din primul razboi mondial: "O alta descriere a bataliei de pe Marna ne-a facut-o Alfy Maurer cand ne-am inapoiat la Paris. Stateam pe terasa unei cafenele, a spus el, Parisul era palid, sper ca pricepeti ce vreau sa spun, era palid cum e absintul. Ei bine cum stateam eu, am vazut o multime de cai tragand incetisor o multime de remorci pazite de niste soldati iar pe lazile din remorcile alea scria Banque de France. Era aurul care spala putina inaintea bataliei de pe Marna, a zis Alfy." Cam ce inseamna aceasta descriere pentru batalia in cauza, inseamna cartea pentru "pulsul" vietii boeme a Parisului.
Daca ar fi sa ma refer strict la personalitatea autoarei volumului, as spune ca latura artistica este clar eclipsata de cea "de lume" si a respira acelasi aer cu marii artisti ai epocii si a le colectiona lucrarile nu te incarca automat de talent. Poate ca unele amintiri ar fi fost demne de relatat si de pastrat, insa forma aleasa pentru a o face nu mi se pare cea mai potrivita. Patrunsa de modele(le) si curentele epocii, Gertrude Stein scrie o carte de memorii lipsita de acuratete literara si de suflet. Incercand sa foloseasca procedeele literare in memorialistica, sa lase fluxul constiintei sa se exprime liber imbinand vorbirea directa cu cea indirecta, ajunge la un stil cam neglijent (nu doar cu punctuatia), lipsit de sclipiri, sincopat, cu repetitii, inadecvat - cred eu - unor memorii care ar fi trebuit sa pastreze farmecul momentului. Sa dam vina pe Alice B. Toklas pentru ce nu ne place, ca doar de-asta i s-a dat o voce narativa :)
Daca va asteptati sa gasiti tot felul de istorioare, anecdote despre personajele fascinante, cum ar fi fost probabil cazul in mediul relaxat despre care ne povesteste cartea, va faceti sperante degeaba, prea putine lucruri sunt mentionabile si majoritatea graviteaza in jurul personalitati Gertrudei, caci doar de aceea avem o autobiografie a lui Alice, ca sa ne spuna cat de minunata si de inteligenta era autoarea... Portretele personajelor despre care ti-ai dori sa afli mai multe se limiteaza de multe ori la detalii fizice sau de imbracaminte, povestile care ar putea reprezenta marturii interesante isi rateaza centrul de interes, cam in felul in care o face acest pasaj care ne relateaza batalia de pe Marne din primul razboi mondial: "O alta descriere a bataliei de pe Marna ne-a facut-o Alfy Maurer cand ne-am inapoiat la Paris. Stateam pe terasa unei cafenele, a spus el, Parisul era palid, sper ca pricepeti ce vreau sa spun, era palid cum e absintul. Ei bine cum stateam eu, am vazut o multime de cai tragand incetisor o multime de remorci pazite de niste soldati iar pe lazile din remorcile alea scria Banque de France. Era aurul care spala putina inaintea bataliei de pe Marna, a zis Alfy." Cam ce inseamna aceasta descriere pentru batalia in cauza, inseamna cartea pentru "pulsul" vietii boeme a Parisului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.