Monday, 30 June 2014

Drumul spre Wacken, de la A(n Theos) la Ve(spera)

WOA Metal Battle Romania (finala nationala), Sibiu, Oldies Pub, 26 iunie 2014: An Theos, DinUmbra, Dirty Shirt, Hathor, Untold Faith, Vespera

La Sibiu revin cu placere ori de cate ori am ocazia. Nu numai pentru ca este un oras frumos, curat, cu un aer festiv tot timpul anului, ci, mai ales, pentru ca este viu, nu te plictiseste niciodata, mereu se intampla lucruri placute pe-acolo si ai ce vedea. Data trecuta cand am ajuns, in Piata Mare era o expozitie de flori. A urmat apoi festivalul de teatru, acum era in plina desfasurare proiectia filmelor de la TIFF. Insa ce m-a adus de data aceasta in oras a fost finala nationala a preselectiei pentru Wacken Open Air Festival, in urma careia una dintre cele sase trupe participante va concerta in cadrul celui mai mare festival de muzica metal din lume.
Pe micuta scena a clubului Oldies Pub, neincapatoare pentru trupele cu mai multi membri, au urcat sase formatii, doua din Bucuresti, una din Galati, una din Carei, una din Cluj si una din Seini. Juriul a fost alcatuit din public, care primea la intrare buletine de vot, si o comisie formata din reprezentanti ai presei de profil. Fiecare trupa a avut cate 20 de minute la dispozitiei pentru a-l convinge ca poate oferi si in Germania un show de neuitat pentru spectatori. Ordinea de intrare in concurs a fost cea alfabetica, de la A la V.

Concertul a inceput in jurul orei 20, cu An Theos (Bucuresti). Intamplarea face sa fie a treia oara cand ii vad pe scena in interval de vreo doua luni, asa ca am inceput, vrand-nevrand, sa le stiu si piesele, deci pot sa va spun cu precizie ca playlist-ul lor a continut Chemarea strabunilor, Semintia daca, Bratul de fier si Nedeea lupilor. Chiar daca nu-i stiti, intuiti deja ce canta dupa titluri, un folk metal cu influente viking, pagan, numai bun de incalzire. Dezavantajele lor au fost vreo trei: ordinea de concurs (ca la scoala, esti cu A la catalog, risti sa fii mereu ascultat primul; aici risti sa nu te vada publicul intarziat), numarul mare de membri, opt, nevoiti sa se comprime in cate un colt de scena, mai ales in partea dreapta, si faptul ca, avand un sunet atat de complex ca numar de instrumente, inevitabil nu s-au auzit toate, cu vioara si toba mult deasupra celorlalte, clapa insinuandu-se firav doar daca stateai prin zona ei, probabil de la sunetul de pe spate.
Cat despre muzica, intotdeauna m-a amuzat Chemarea strabunilor, aceasta piesa care incepe cu Lambada, pentru a se sfarsi in Batacanda. Mai au mult pana sa-si gaseasca o identitate muzicala, dar sunt tare simpatici ca prezenta: tineri, veseli, frumosi, plini de buna dispozitie, un grup de copii entuziasti ce pare foarte unit si transmite de pe scena bucuria de a canta, de a fi acolo, de a impartasi cu cei din jur muzica lor. Te fac sa te simti bine si probabil asta e scopul principal al muzicii lor, mai mult decat mesajele nationaliste ale intoarcerii la radacinile geto-dace.
In clasamentul meu au fost pe locul 4, loc pe care l-au si ocupat la final, fiind una din cele doua trupe unde preferintele mele s-au pliat pe cele ale juriului.



Au urmat apoi DinUmbra (Bucuresti), cu Into the Vast, Tower of Hopes, Cathar si Santandrei. Si pe ei i-am vazut destul de des pe scena in ultimele luni, asa ca pot afirma cu sinceritate ca aici, la Sibiu, prestatia a fost chiar mai buna decat cea de la preselectia pe Bucuresti, fara nicio ezitare, precisa si energica, mai putin statica decat in alte ocazii. Poate ca muzica lor nu este chiar cea mai accesibila pe felia de metal. Doom-death-ul nu a fost niciodata un gen la care sa adere oamenii iesiti in oras "la distractie". Te energizeaza, te deprima, dar niciodata nu te inveseleste. Si e mai greu sa digeri asta atunci cand vrei doar sa te simti bine si nu esti pasionat in mod particular de alternanta de riffuri tehnice cu solouri melodice, de violenta cu melancolie, de tristete si resemnare cu ura si negare, atunci cand nu vrei sa te scufunzi in padurea umbrelor sau sa-ti ascunzi toate dorintele intr-un turn al sperantelor...
Mi-a placut Liviu, vocalul, mai mult decat de obicei. Daca uneori imi inspira pe scena o atitudine de detasare, de incercare de manipulare emotionala a publicului, de data asta mi-a parut sincer, traind intens ceea ce canta, pierdut in lumea versurilor lui unde nu exista nici spectatori, nici juriu, ci doar muzica si disponibilitatea de a-si afisa senzatiile create de ea, fara sa conteze nimeni si nimic altceva. Presupun ca e chestie de gust, unii spectatori poate prefera un frontman care sa interactioneze cu ei in timpul pieselor, sa-i mobilizeze, mie imi place sa vad ca e scufundat cu totul in piesa.
 Locul 3 in topul personal.
 


Cu Dirty Shirt (Seini) s-a declansat nebunia. "Vreti freak show? va dam freak show", pareau sa spuna cei sapte baieti si au demonstrat ca ciudatenia nu este deloc un lucru rau, dimpotriva, atunci cand are ingredientele necesare, poate deveni ceva foarte atractiv. Iata ce se intampla cand se intalnesc niste corporatisti cu niste gunoieri (probabil ca ar prefera sa le spun detinuti americani, dar mie asta-mi inspira salopetele lor) si un hippiot cu o viola.


Baietii astia mi-au placut mereu, cam in orice forma si combinatie; chiar azi am sters praful de pe cd-ul cu Rhetorica si l-am reascultat pentru aducere-aminte. Mi se pare ca de la un an la altul piesele lor sunt mai inchegate, mai bune, reusesc sa imbine mai ingenios influentele asimilate (din care System of  a Down mi se pare cea mai recognoscibila) cu motivele folclorice, sa impacheteze totul intr-un ambalaj (auto)ironic ce face din orice prezenta a lor pe scena o placere. Cei doi vocali se completeaza de minune, cam cum faceau intr-o vreme Nick si Mihnea de la Luna Amara ori Tankian cu Malakian ori Romeo cu Julieta... nu e cazul, dar m-a luat valul bunei dispozitii :). Uneori duetul devine un adevarat duel, cum se intampla pe piesa Manifest. Si fiindca am amintit de ea, sa spun ca si-au inceput recitalul cu intro-ul de la Ride, au mai cantat Bad Apples, Freak Show si inca o piesa, imi scapa numele.
Publicul sibian, care incepuse sa umple clubul, a fost cam la toate trupele destul de retinut in manifestari, noroc cu membrii celorlalte trupe prezente care nu s-au sfiit sa-si arate entuziasmul pentru cei pe care multi i-au considerat merituosii castigatori ai concursului.
Si pe mine ma bucura mult aceasta decizie, Dirty Shirt fiind cei care au demonstrat nu doar ca-si canta muzica precis si  cu placere (asta au facut toate trupele, din fericire), dar ca au gasit si un mod foarte ingenios si placut de a-si prezenta "produsul", prin costumatie, miscare de scena, expresivitate, dinamism.
Locul 1 in preferintele mele si in clasamentul final. Bravo, felicitari, bafta la Wacken!




De la inceputul spectacolului, tronau alaturi de scena doi extraterestri cu perfuzii ce intrigau spectatorii. S-a dovedit ca ei faceau parte din recuzita de scena a lui Hathor (Galati), o trupa care a experimentat mult de-a lungul carierei, de la raw black metal, trecand prin tematica fantasy a lui Tolkien, pentru a ajunge acum la o muzica si o aparitie scenica ce aspira spre amprenta Hypocrisy. Pentru ca e prima data dupa multa vreme cand ii revad pe scena si-i ascult, playlist-ul lor imi e absolut nefamiliar, nu pot sa va spun vreun titlu.
Insa aparitia m-a derutat... n-am stiut daca sa-i admir sau sa rad. Ca si-au capatat o identitate scenica, asta da, este un lucru demn de lauda. Camasile albe stil "pilot de avion" inscriptionate cu logo-ul trupei arata elegant, insa n-am prea inteles legatura lor cu machiajul dubios cu ochii invinetiti si cu intregul concept vizual. In dreapta si in stanga scenei, doua siluete imbracate in echipamente de protectie la radiatii, cu mastile de rigoare, au stat neclintite pe parcursul intregului show in timp ce in spatele muzicienilor se profilau amenintatori cei doi alieni, pregatiti parca sa-i ridice pe artisti si sa-i transporte pe o nava spatiala. Bravo cui i-a creat, ar putea sa figureze cu cinste intr-un muzeu de arta contemporana. Numai ca n-am inteles nimic din intreaga aparitie... poate imi scapa referintele si trimiterile, avand in vedere ca nu le cunosc versurile pieselor, poate ca am eu o sensibilitate redusa la kitch, dar n-am putut sa intru in starea propusa, fiorul angoasant care dadea sa ma treaca se transforma intr-un acces de ras...
E si asta o aparitie, intriganta, recunosc, care daca e asumata cu naturalete si convingere ar putea avea succes. Mai vedem data viitoare, pentru astazi locul 5.




Urmatoarea trupa a fost o surpriza placuta pentru mine. Nu stiam nimic despre Untold Faith (Carei). Insa cand i-am vazut urcand pe scena pe Gabica, pe care-l consider cel mai bun tobosar din Romania, impreuna cu Attila la chitara, fostul sau coleg din Psycho Symphony, interesul mi-a crescut brusc. Si daca Psycho Symphony imi dadea senzatia ca e o trupa pentru amatorii "hardcore" de progressive metal, in timp ce eu acord mai multa importanta imbinarii tehnicii cu fiorul de emotie si cu furnicile de pe sira spinarii, cu o anumita stare ce-mi era inaccesibila din cauza complexitatii fragmentate a pieselor, de data aceasta instrumental mi-au placut foarte mult. Totul suna mai inchegat urechii mele, au obtinut acel balans potrivit intre feeling si tehnica. Ar fi putut fi favoritii mei daca in locul vocii cu accente core ar fi avut inflexiuni mai melodice, mai epic-power. Este corecta, nu zic nu, dar am eu o alergie la timbrul ala. Asa, doar locul 2 in topul meu, posibil sa-i fi urcat un loc si pentru efectul de surpriza, de revelatie a concertului, de diferenta intre asteptari (si anume zero) si ceea ce mi-au oferit. As vrea sa-i mai ascult.


Si am ajuns si la ultima trupa a serii, Vespera (Cluj Napoca). Eh, aici am o maaaare nemultumire. Mi-a placut intotdeauna vocea lui Dudu Isabel, mai ales acel registru pe care nu incearca sa-l ingroase, cum canta cu Seven acum niste ani, pe Inger de piatra, de exemplu. Din pacate, de cand a venit in Vespera am tot sperat sa mai aud macar o piesa care sa ma prinda, sa o pot fredona, sa-mi spuna ceva. Nimic! Nu-mi suna deloc inspirat, parca Mary of Bethany ar mai avea ceva-ceva, doar ca acolo s-a produs catastrofa...
Dupa prima piesa, cel mai bun prieten al omului, laptopul, a cedat nervos si, odata cu el, si clapa. Cum o mare parte din melodicitatea pieselor lor este data de clape, prea multe n-au mai fost de facut. Dupa ce au incercat cateva minute sa remedieze situatia, au mai cantat vreo doua piese si si-au sfarsit concertul abrupt, in uralele unui public venit special de la Cluj, care a pus aceasta trupa pe primul loc. Din fericire, juriul nu a fost de aceeasi parere, altfel risca sa mearga la Wacken o trupa care putea sa stea linistita acasa, ca tot ar fi castigat, la multimea de fani venita pentru ei.
Locul 6 pentru mine. Si 7, si 8 si 9 si 10. Da, accidente se mai intampla, dar sa-ti indemni fanii sa te voteze in conditiile in care stii ca n-ai aratat mai nimic, mi se pare putin cam deplasat.

Clasamentul final (public + juriu)
1. Dirty Shirt
2. Vespera
3. Hathor
4. An Theos
5-6 DinUmbra si Untold Faith la egalitate

Concluziile mele, pe scurt:
1. Indiferent de prestatia de moment a unei trupe, oamenii par sa fie dinainte hotarati. Chiar si eu, care n-am votat, stiind trupele participante, mi-am spus ca mi-ar placea sa castige Dirty Shirt. Fiindca ii vazusem, fiindca am crezut ca merita, fiindca imi plac. Probabil ca m-as fi razgandit insa daca, din motive tehnice, nu si-ar fi putut duce show-ul pana la capat. Altii n-au facut-o.
2. Conteaza mult, pentru a iesi in evidenta ca trupa, o anumita identitate vizuala. In afara Vesperei (cu care v-am spus mai sus cum au stat lucrurile), primele patru locuri au fost ocupate de trupe care au "ceva" al lor ca aparitie, fie ca fac trimitere la motive populare, la extraterestri sau la... gunoieri :). Pe o scena muzicala unde este greu sa aduci ceva absolut original componistic, sa rupi gura targului cum s-ar spune, modul cum stii sa te pui in evidenta pare sa fie important. DinUmbra si Untold Faith au fost trupele care n-au facut nimic in sensul asta, au lasat muzica sa vorbeasca. Poate si de aceea, poate si pentru ca au o categorie de public mai restransa (doom-death intr-un caz, progressive in celalalt), piesele lor nefiind foarte catchy in raport cu Dirty Shirt sau An Theos de exemplu, unde se pot recunoaste cu usurinta anumite motive muzicale, au ocupat ultimele locuri.
3. Chiar si atunci cand este vorba de un concurs, o manifestare non profit pentru trupe, organizatorii nu s-au putut abtine sa nu perceapa bilet de intrare. Simbolic poate, 20 de lei, dar si gestul e la fel de simbolic, mai ales ca la preselectiile regionale (cel putin la Bucuresti) nu a fost cazul. 

Atat am avut de spus, mai jos aveti o fotografie facuta la finalul concertului (de fapt doua, aripa stanga si aripa dreapta), cu membrii trupelor si organizatorii.



Aa, uitasem, in incheierea concursului a concertat si un invitat, o trupa de thrash metal din Germania, Contradiction, dar fiindca nu-i genul meu si aveam drum lung de facut am preferat sa pornesc spre casa, asa ca n-am ce sa va spun despre ei.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.