Saturday, 19 December 2015

Cinci frati dereglati


Mænd og Høns (Men and Chicken) (2015)

Daca aveti curiozitatea de a cauta pe IMDb acest film, il veti descoperi tradus in romana cu titlul cat se poate de stupid "Barbati si puicute", ceea ce v-ar putea duce cu gandul la o comedie ieftina cu caracter sexual explicit. Traducerea literala ar fi "Barbati si gaini", dar probabil ca suna prea neatragator, desi daca va spun ca la un moment o gaina tropaie prin cadru, pentru ca are cu ce si o alta are o gheara atasata de o aripa s-ar putea sa para destul de intrigant. 
Sub conducerea aceluiasi Anders Thomas Jensen (care atunci cand vrea sa fie serios scrie scenarii pentru Susanne Bier, in rest se si ne amuza ca regizor scenarist cu productii de tipul Adams AeblerDe Gronne Slagtere, Blinkende Lygter, scenarist si la I Kina Spiser de Hunde,) gasca daneza a comediilor negre pe care o indragesc atat de mult a revenit anul acesta cu o noua productie.  Din distributie fac parte obisnuitii Mads Mikkelsen, Nikolai Lie Kaas, dar si actorul de filme mai serioase David Dencik si (pentru fanii serialului Bron!) Nicolas Bro, cu totii transformati si desfigurati in scopurile nobile ale filmului. 
Elias (Mads Mikkelsen) si Gabriel (David Dencik) sunt doi frati carora le moare tatal. Doar Gabriel este de fata, Elias afla trista veste in mijlocul uneia din compulsivele sale reprize de masturbare. In inregistrarea video dubios filmata lasata in urma de parintele lor, cei doi descopera ca au fost adoptati si adevaratul tata traieste pe o insula, in mijlocul marii. Pornesc in cautarea lui si, odata ajunsi, sunt intampinati cu bucurie de ceilalti trei frati ai lor, o bucurie tradusa prin bate pe spinare si tot felul de obiecte, inclusiv animale impaiate, aruncate spre ei.  Patrund cu greu in conacul in paragina, fost ospiciu, ramas apoi resedinta familiei, unde cei trei coabiteaza impreuna cu animalele (gaini, gaste, capre, iepuri, porci, un taur si ce-or mai fi avut pe-acolo), insa tatal nu-si face aparitia. Dupa multe intamplari conflictuale prin care cei cinci ajung sa se cunoasca si sa se imprieteneasca, in felul lor disfunctional si ciudat, sa afle ca au mame diferite, misterele se vor lamuri, insa pentru a ajunge la ele ar fi cazul sa vedeti filmul, ca eu ma opresc aici cu expunerea faptelor. 
Imi indrept atentia catre detalii, vizibile si pe afis. Toti au buza de iepure, particularitati fizice si trasaturi comportamentale ciudate, par niste nebuni uitati de lume si pastrati de comunitatea de pe insula doar pentru a i se permite sa-si pastreze numarul de locuitori minim pentru a fi recunoscuta ca atare. 
Pentru ca nu vreau sa dezvalui prea multe detalii, imi e greu sa va spun despre ce este filmul. Insa mi se pare o meditatie la fel de pertinenta ca si Adams Aebler, un film care dincolo de comedia neagra respira umanitate si ridica intrebari asupra diversitatii, evolutiei si limitelor stiintei, o pledoarie anti-eugenie ce chestioneaza originea speciilor, incrucisarile abuzive, cautarea sensului existentei, un fel de "mare ti-e gradina, Doamne!" intr-o istorie perversa de familie spusa asa cum stie s-o faca foarte bine cinematografia scandinava: cu umor, empatie, cautand normalitatea din miezul nebuniei. 
Totul are un sens si ofera hinturi, incepand de la onomastica:  Elias si Gabriel sunt nume cu rezonante biblice, ceilalti trei reprezinta un omagiu adus lui Kafka, prin numele lor, Franz, Josef si Gregor. Am gasit multe simboluri pe care constrangerile date de grija de a nu oferi prea multe spoilere ma fac sa nu le pot impartasi, atitudini si gesturi la prima vedere inexplicabile ce-si gasesc ratiunea in cheia fabulei in care se transforma filmul spre final. Mi-a placut atasamentul actorilor fata de rol, capacitatea de a se impregna cu trasaturile personajelor, astfel incat revelatiile sa dea grotescului si ridicolului nota de firesc a rolului. Mi-au placut cadrele cu animale, filmate intr-o lumina misterioasa ce intregea bizarul situatiilor, modul de atenuare a cinismului prin compasiune si participare afectiva. 
Pentru cei neobisnuiti cu stilul de umor scandinav, filmul ar putea sa dea pe alocuri senzatia de "wtf?". Si e drept ca nu se ridica la inaltimea lui Adam's Apples sau Flickering Lights, ca te lasa usor descumpanit la final, in ciuda explicatiilor oferite, insa in sistemul meu, diferit de cel al publicului IMDb, care ofera cu usurinta nota 8 productiilor cu supereroi carora nu le-as da mai mult de 6, cu scenarii penibile dar efecte spectaculoase, asta e un film care ar fi de vreo 8-8,5, adica bun.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.