Schimb de prizonieri

Bridge of Spies (2015)

Colaborarile dintre regizorul Steven Spielberg si actorul Tom Hanks au avut mai mereu rezultate bune. Cele trei lung-metraje la care au lucrat impreuna, Catch me if you can, Saving private Ryan si The Terminal au fost destul de laudate si premiate. N-ar fi exclus ca si cea mai recenta dintre ele sa le aduca vreo cateva nominalizari la premiile Oscar de anul viitor, mai ales, desi e abia aparut,  filmul a primit doua premii in cadrul Hollywood Film Awards, pentru imagine (Janusz Kaminski, Oscar pentru Schindler's List, cu nominalizari si pentru Saving Private Ryan, Lincoln si War Horse, printre altele) si sunet (Gary Rydstrom, si el castigator al celui mai ravnit premiu din industria cinematografica americana, cu Terminator 2, Jurassic Park, Titanic si Saving Private Ryan). Cu alte cuvinte, s-a reconstituit o mare parte din echipa tehnica ce a adus succesul lui Saving Private Ryan, carora i se adauga fratii Coen. Contributia lor la scenariu, chiar daca discreta, isi face simtita prezenta in miezul situatiilor dramatice de pe ecran. 

Filmul intruneste toate conditiile pentru a se incadra in criteriile previzibile de succes ale premiilor de anul viitor: "povestea adevarata", petrecuta in anii '50, in plin Razboi Rece, cand un avocat bine cotat, James Donovan (Tom Hanks) primeste sarcina mai intai de a apara un spion rus in instanta (Mark Rylance), apoi de a intermedia un schimb de prizonieri, reliefarea unor valori cu care natia americana empatizeaza si se mandreste chiar si atunci cand nu le aplica, atentie pentru detaliile tehnice ce ofera o sustinere vizuala puternica scenariului, pentru veridicitatea constructiei situatiilor, un antagonist in masura sa trezeasca simpatie in mijlocul curentului national ostil fata de ceea ce el reprezinta, ceva tensiune si dramul de umor si ironie cu care Coen-ii isi condimenteaza fiecare productie. 

Este un film care urmeaza litera manualului de "vreau Oscar" si o face intr-un mod nederanjant nici pentru cei neimpregnati de americanism, pentru ca transmite mesaje fundamentale, valabile in orice moment al istoriei si pentru oricare dintre partile implicate. Poate cel mai actual dintre ele este cel ce incearca sa pastreze granita dintre civilizatie si barbarie, conform caruia noi nu trebuie sa fim la fel ca ei si sa adoptam atitudini care ne sunt la indemana dar pot cauza mai mult rau intr-o relatie bilaterala instabila si delicata. Donovan, un avocat dintre cei mai buni, numit sa apere din oficiu spionul rus pentru a da aparenta unui proces corect in urma caruia o tara intreaga asteapta condamnarea la moarte, stie ca, asumandu-si cu seriozitate rolul, risca sa fie etichetat drept comunist si sa fie urat de toti. Insa este un standing man (pentru o vreme, acesta a fost si titlul provizoriu al filmului, poate mai potrivit decat podul care apare intr-o secventa unde ar fi trebuit sa se atinga apogeul dar parca isi rateaza impactul maxim). Incearca sa rezolve conflicte cu armele de care dispune, vorbe iscusite, pentru a impiedica violenta. Are convingerea ca dreptul la un proces corect le revine tuturor si gaseste cele mai convingatoare argumente pentru a-i demonstra Curtii ca un spion viu este mai util decat unul executat. Batalia lui va avea noi mize si riscuri cand se vede constrans sa ajunga in Berlinul de Est pentru a negocia eliberarea unor prizonieri americani cu rusii, dar si cu redegeii, care ies cel mai sifonati din toata povestea. 

Tot dansul lui Donovan printre ipoteze, presupuneri, argumente si contraargumente intr-un mediu in care autoritatile par a vrea sa se spele pe maini, sa nu li se dovedeasca implicarea daca lucrurile nu ies cum ar trebui si sunt gata sa se multumeasca cu putin atunci cand avocatul crede ca poate obtine mai mult este fascinant si tine in priza spectatorii, intr-un film care, cum s-ar spune, "te face din vorbe". Adica din scenariu. Adica bravo domnilor Coen! Mai putin inspirata mi s-a parut coloana sonora, m-am cam plictistit de muzicile siropoase si previzibile din filmele lui Spielberg. Secventa de inceput, de exemplu, cu spionul rus pe strazile orasului, unde singurele sunete auzite sunt cele ale strazii, mi se pare mult mai reusita decat orice moment ce se doreste emfatizat prin muzica. 

Cred ca mi-a lipsit o stare de tensiune, de amenintare reala. Chiar daca  cei care au difuzat filmul la noi au ales sa nu titreze partile vorbite in rusa si germana, pentru a ne da si noua, spectatorilor, aceeasi senzatie de descumpanire, de pierdere intr-o lume straina pe care o are Donovan, mi s-a parut un pic dezamagitor ca singura secventa in care am perceput o amenintare reala a vietii protagonistului a fost aceea a unui jaf marunt. Nu e "The Movie", dar e un film de vazut si sezonul la productii epice care-si cer premii abia s-a deschis! Astept cu mult interes acum The Revenant (sa vad daca-i iese si anul asta figura lui Iñárritu, sper doar sa nu se transforme intr-un tipat disperat al lui Di Caprio "Dati-mi odata Oscaru' ala!", noul western marca Tarantino, The Danish Girl (cu travestitul Redmayne) si Hail, Caesar, fratii Coen in forma pura.