marți, 8 decembrie 2015

Lumea fara adulti


Niccolò Ammaniti - Anna

Roman de formare? De aventuri? Distopie SF? I se poate spune oricum. Ca punct de plecare, este un Children of Men pe invers. Daca in filmul lui Cuarón femeile nu mai puteau sa aiba copii si populatia lumii cazute in haos in  era din ce in ce mai imbatranita, aici, in Sicilia anului 2020,  un virus despre care nu stim prea multe, doar ca exista latent la orice fiinta umana dar ii ucide numai pe cei ajunsi la pubertate. Adultii mor cu totii si supravietuiesc doar copiii. Boala este numita "la Rossa (cea Rosie)", toti stiu ca  sfarsitul este sigur si foarte apropiat. Sunt nevoiti sa se descurce intr-o lume care miroase a cenusa, printre haite de caini salbaticite, cadavrele in putrefactie ale parintilor, gramezi de oase si resturi menajere. 
Anna, eroina principala, are 12 ani si atitudinea ei seamana cu aceea a fetitei din Tideland, careia ii murise tatal. In casa din padure, izolata de drumurile obisnuite ale bandelor de copii,  unde-si revarsa atitudinea protectoare asupra fratelui mai mic, pastreaza scheletul mamei lor si pretiosul Caiet al Lucrurilor Importante pe care aceasta l-a scris inainte sa moara, un fel de ghid de supravietuire. Ramasitele mamei alcatuiesc o imagine pe care mi-as putea-o inchipui intr-un film al lui Gilliam sau Tim Burton si as traduce-o cam asa: 
"Pe patura colorata in rosu si albastru, zacea un schelet cu bratele incrucisate. Toate cele doua sute sase oase care il formau, de la falangele picioarelor pana la craniu, erau decorate cu desene geometrice fine, facute cu un marker negru, subtire. Pe frunte si pe obraji avea inele si cercei, iar in orbite erau asezate cuiburi de pasari, cu oua pistruiate. Vertebrele gatului si coastele erau infasurate cu siraguri de perle si lantisoare de aur, margele de ametist si pietre colorate. La picioare, incovrigat, era scheletul unei pisici."
Am recurs deja la trei referinte cinematografice in randurile de mai sus, pentru ca e o carte foarte "filmica", construita din imagini puternice, socante, poetice pe alocuri, suprapuse pe senzatia generala de abandon. Inca una si ma opresc. Sicilia in care traieste Anna arata cam ca Walking Dead, doar ca fara zombi.
Pe masura ce timpul trece, si s-au implinit deja vreo patru ani de cand cu totii au ramas orfani, supravietuitorii abia nascuti atunci cresc intr-o lume diferita de cea a copiilor mai maricei, in care expresiile monosilabice, regresia catre lumea bruta, lipsita de deprinderile dobandite prin educatie, ii transforma in mici salbaticiuni. Totul trece. Viata de dinainte se uita, la fel si parintii, apar reguli noi intr-o lume unde orasele au devenit imperiul turmelor de oi ce pasc printre monumente iarba rasarita din crapaturile asfaltului, caii galopeaza printre masinile ruginite si stoluri de pasari intra si ies pe ferestre.
Fiecare isi traieste aceasta copilarie apocaliptica dupa cum crede de cuviinta: unii sunt solitari si se tem de grupuri, altii, considerand ca o forma de organizare, oricum ar fi ea, le da mai mari sanse de supravietuire, se alatura hoardelor ce scotocesc prin gunoaie, triburilor de vanatori de vaci ori copiilor albastri, adoratori disperati ai simbolului supravietuirii, in cautarea salvarii. 
La inceput, Anna il are doar pe fratiorul mai mic. Dupa disparitia lui de acasa, este nevoita sa se confrunte cu ramasitele umanitatii, cu propriile spaime si sperante, se transforma intr-o adolescenta bataioasa si rebela, pentru a deveni apoi ca o mama pentru micul Astor, ca o sotie pentru prietenul recent dobandit. Prin lume circula mii de legende despre vindecarea de Rossa. Unii spun ca exista o batrana care are leacul, altii ca poate nu toti Cei Mari au murit, ca unii au supravietuit ori ca lumea de dincolo de stramtoare, de pe continent, in Calabria, nu s-a schimbat. Mai este si legenda perechii de adidasi fermecati ce-si duc purtatorul in lumea unde nu exista boala... La varsta cand intrebarile sunt atat de multe si nu mai are cine sa raspunda la ele, cand pentru o fata prima menstruatie inseamna nu posibilitatea de a crea viata, ci apropierea mortii, este nevoie de un refugiu.  Rémi din Singur pe lume ne arata singuratatea copilului. Baietii din Imparatul mustelor, de care-mi amintesc benzile ce cutreiera aici Sicilia devastata, cruzimea si violenta. Anna reprezinta speranta.
Daca am dezvaluit mai mult decat fac de obicei din atmofera romanului, am facut-o din doua motive: si pentru ca, nefiind inca tradusa in romana (desi au aparut la Humanitas doua dintre cartile lui Ammaniti, deci sunt sanse sa fie publicata) am vrut sa ofer un teaser ceva mai amplu, dar si pentru ca am considerat ca nu firul oarecum linear este punctul forte al romanului, ci amanuntele, detaliile numeroase in care se descompune aceasta lume realista cu tenta macabra, unde un Boeing sau un calculator valoreaza mai putin decat un baton de ciocolata. Gandurile despre viata si moarte ale unei pustoaice de 13 ani impletesc maturitatea si naivitatea, angoasa cu increderea in vindecare. Pentru ele merita citita cartea (din nou apar in centru copiii, ca si in romanele precedente ale lui Ammaniti) dar si pentru un mod de a scrie ce infloreste parca in inima intunericului si pustiului semi-desertic, asa cum fac buruienile in Palermo, Cefalù sau Messina, orase devastate, reluate in stapanire de natura.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.