Monday, 20 February 2017

Celalte animatii de la Oscar

V-am spus deja ca mi-a placut mult Kubo. Despre celelalte pe scurt, pentru ca nu mi-au oferit ocazia sa dezvolt:


Zootopia (2016) 
Imi continui rafuiala personala cu traducatorii de titluri de filme, am un dinte mare impotriva lor. Zoo... tropolis? Serios? Sa presupunem ca targetul principal al unei animatii sunt copiii, cu ce ar fi "polis" o notiune mai putin abstracta decat "utopia"? In original este un joc de cuvinte care putea fi la fel de bine inteles si in limba noastra. Trecand peste asta, este un Disney in siajul DreamWorks, fara nuantele la care as fi putut spera dupa fuziunea cu Pixar. Cateva poante simpatice, dar plin de clisee si discursuri motivationale grosiere de genul "esti ceea ce doresti sa fii", de care copiii se pot bucura, pastrand linia clasica alb-negru, bine-rau, dar care pentru copiii ceva mai pretentiosi, astia care apreciaza subtilitatea intr-un scenariu de animatie s-a dovedit o experienta plictisitoare. Not funny!


Moana (2016) 

E un Disney chiar mai rau. Unul de-ala in care se canta muuult si nu neaparat prost, dar acut, cu o voce zgarietoare pe creier si cu o linie melodica absolut conventionala si neinspirata. Se canta chiar si in momentul confruntarii finale, cand eroina, numita Moana, ce se considera predestinata de ocean faptelor marete, trebuie sa infrunte marele dusman. Indreptandu-se spre el, se opreste si... ati ghicit, canta. Se toot canta mult, banal si inutil. Sunt multe rezolvari providentiale, intr-o poveste prea previzibila si cu glumite rasuflate, adaptata varstei de 8 ani si atat. Aici, spre deosebire de filmul de mai sus, nu esti ceea ce vrei sa fii, ci ceea ce ei, ceilalti, au nevoie sa fii. Dar cumva tot pe-acolo ca mesaj, tot cu o salvatoare a lumii.

The Red Turtle (2016)

Aceasta coproductie olandezo-japoneza (regizorul olandez Michael Dudok de Wit impreuna cu studioul Ghibli) este pe atat de fartsy pe cat lasa trailerul sa se intrevada. Scapat dintr-o furtuna, un barbat isi gaseste refugiu pe o insula. Incercarile de a pleca sunt tot timpul dejucate de mare, pana cand ajunge sa-si cunoasca adversarul, o testoasa rosie. Odata ucisa, ea se transforma intr-o fata si astfel ispitei i se deda Robinsonul nostru si ramane pe insula pana la adanci batraneti. Construit din imagini 2D in acuarela, impotriva curentului general al animatiei, se doreste o meditatie poetica impregnata cu accente fantastice asupra trecerii umane prin viata, intr-un cadru ce se pastreaza nealterat de intruziunea fiintei superioare, o insula populata cu pasari, crabi si broaste testoase. Si o amarata de foca, devenita repede pantaloni. Pentru restul hainelor, nu intrebati unde s-a gasit material... 
Nu faptul ca este un film mut, creat numai din imagini si muzica, mi-a displacut, pornea de la un episod fantastic interesant si ar fi putut dezvolta aceasta linie. Dar continua complet banal si lipsit de inspiratie, chiar si atunci cand paradisul este spulberat, de o pretentiozitate care mie nu mi se pare ca da bine deloc cu mijlocul de exprimare ales, animatia. Parca mai mult ma dezamageste un astfel de film, care creeaza asteptari si are un sambure de arta decat o porcarioara previzibila gen Zootopia.

Nu am vazut (si probabil nici nu se va intampla inainte de premiere) Ma Vie de Courgette, animatia franceza pornita de la o carte pentru copii ce-l are in centru pe Courgette, un baiat ramas orfan care va reinvata, dupa disparitia mamei sale, prietenia si increderea. Putinele secvente gasite pe internet mi-au lasat senzatia unei povesti clasice despre pierderea si regasirea sperantei, previzibila si copilareasca, condimentata cu duiosie si umor, un stop motion care ar putea fi o experienta de vizionare placuta, dar nu cat sa-si absoarba total privitorul adult.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.