Tata si corporatia

Toni Erdmann (2016)

Toni Erdmann nu exista. Exista in schimb un barbat, profesor de muzica pensionar  care, din dragoste pentru fiica lui, o urmeaza printre straini pentru a-i aminti de lucrurile importante in viata, pentru a o scoate, macar pentru cateva momente, din ritmul accelerat al existentei corporatiste. La inceputul filmului, Ines, consultanta de afaceri in cadrul unei companii germane, tocmai a fost detasata la Bucuresti. Existenta ei graviteaza in jurul serviciului, care nu-i ofera pauza nici in scurtul ragaz petrecut cu familia. Tot mai indepartata de ea si mai acaparata de propria-i cariera, isi priveste tatal aproape ca pe un strain in timp ce telefonul ii devine un apendice al mainii, incorporat organic in fiinta ei. De sunetul lui depind succesul si esecul, el ii planifica existenta cotidiana, pasii in cariera, relatiile profesionale sau personale. Din aceasta explorare a conflictelor intre cele doua personaje principale, dar si ale fiecaruia cu sine insusi, ia nastere un film care isi propune sa topeasca drama in comedie, sa ascunda golul si amarul sufletesc in spatele unei peruci si al unei proteze. 

Pentru ca este filmat in mare parte la Bucuresti, cu participarea unor actori romani si contributia co-producatoarei Ada Solomon, nominalizarea sa la Oscarul pentru film strain, ca reprezentant al Germaniei, a pus pe jar intreaga Romanie cinefila si reusita, daca va fi sa fie, va fi perceputa probabil ca un succes al scolii de film romanesti, desi regizoarea si scenarista Maren Ade nu este deloc afiliata ei. Dar asa creste nejustificat in piept mandria patriotica atunci cand exista o cat de marunta contributie nationala, cum s-a intamplat si anul trecut cu castigatorul maghiar Saul fia.  Mie, sincer, nu-mi place abordarea asta, de asumare nationala a unor merite individuale (se intampla des in sport, acum vad ca a patruns virusul umflatului in pene si in domeniul filmelor) si am incercat sa ma detasez de astfel de prejudecati favorabile, sa vad produsul final dincolo de familiaritatea cu peisajul in care se desfasoara protagonistii. Un peisaj, ce-i drept, bine surprins in contrastele sale de ochiul vigilent al camerei, de la existenta paralela a romanilor din birouri si a celor din curtile mizere de dupa blocurile aseptice pana la cea, la fel de neintersectabila in principiu, a carieristilor din cladirile stralucind de curatenie si impersonale si a pastratorilor traditiilor din blocurile modeste, ce aduna in casa si in suflet comori ale artei populare si mestesugaresti. 

Intregul film se bazeaza pe astfel de contraste generatoare de tensiuni si conflict. Este mai intai conflictul intre ritmurile de viata ale unor generatii diferite, accelerat si auto-centrat pentru femeia de cariera, neatenta la detaliile existentei, permanent in alerta si permanent obosita si impovarata de miza succesului, si lent, gata sa le ofere celor dragi un zambet si afectiune pana la a-i agasa cu ea, al tatalui ei. Apoi este un conflict intre valori si prioritati diferite, intre nevoia de a lua cat mai mult, pentru a construi ceva solid si cea de a oferi, chiar si atunci cand poate deveni sufocanta  prin spiritul protectiv, de a produce o descatusare a tensiunii, o apropiere. Este un alt conflict ce ne arata ca uneori aschia sare departe de trunchi, intre natura sobra, serioasa, atenta la imaginea oferita celorlalti si cea ludica, pusa pe farse si de o neglijenta studiata a tatalui, ce-si creeza un personaj amuzant grotesc in spatele caruia se ascunde intr-o incercare de a-i da relatiei cu propria sa fiica baze noi. 

Cu personajul asta am avut eu niste probleme de credibilitate a filmului. Cu o deghizare cat se poate de transparenta, tatal reuseste sa treaca in ochii celor ce il cunoscusera deja drept domnul Erdmann. Este o extravaganta pe care cu greu am putut s-o inglobez in experienta personala a vizionarii, ca si unele glumite de-ale lui (probabil ca glumele proaste sunt si ele parte din definirea unui personaj care, neincercand sa fie perfect, este mai uman, dar nu m-au atras) si scenele de business, nejustificat lungite (nu tineam sa cunosc in detaliu in ce consta activitatea de consultant de afaceri) ce diluau intensitatea scenariului.

Este un film bun, nu contest, mi-a placut, dar parca nu chiar cat sa justifice tot hype-ul creat si la noi, si peste hotare. Se aude ca remake-ul american e deja pe drum. Se aude ca in rolul tatalui il vom avea pe Jack Nicholson. Ar fi prea similar daca, in rolul Bucurestiului, ar juca tot Bucurestiul... Vom vedea.